HOTĂRÂRE nr. 806 din 30 septembrie 1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea şi gestionarea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 7 octombrie 1999 În temeiul art. 4 alin.
(2)şi al art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/1999 privind constituirea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă Normele metodologice privind constituirea şi gestionarea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Intra sub incidenţa prezentei hotărâri şi drepturile salariale aferente lunii septembrie 1999. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: ---------------- p. Ministrul educaţiei naţionale, Jozsef Koto, secretar de stat p. Ministrul finanţelor, Mihai Aristotel Ungureanu, secretar de stat Anexă NORME METODOLOGICE privind constituirea şi gestionarea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat Capitolul 1 Constituirea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat Articolul 1 În baza prevederilor art. 2 lit.
- a)din Ordonanţa Guvernului nr. 75/1999 privind constituirea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat, regiile autonome, societăţile comerciale, companiile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, organizaţiile economice străine cu sediul în România, reprezentantele din România ale societăţilor străine care angajează personal român, precum şi alte persoane juridice care realizează activităţi economice în România au obligaţia ca, începând cu data de 1 septembrie 1999, sa verse la Fondul special de sustinere a învăţământului de stat o cota de 2% aplicată asupra fondului de salarii brut lunar. Articolul 2 Conform prevederilor art. 2 lit.
- b)din Ordonanţa Guvernului nr. 75/1999, persoanele fizice şi juridice, române şi străine, pot contribui la constituirea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat cu donaţii şi sponsorizări. Articolul 3 Plătitorii prevăzuţi la art. 1 din prezentele norme metodologice au obligaţia sa calculeze lunar şi sa vireze sumele reprezentând 2% asupra fondului de salarii brut lunar o dată cu plata chenzinei a doua a drepturilor salariale pe luna expirată, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare. În cazul virarii cu întârziere a sumelor datorate Fondului special de sustinere a învăţământului de stat se aplică penalităţi în conformitate cu actele normative privind creanţele bugetare. Penalităţile se fac venit la Fondul special de sustinere a învăţământului de stat. Articolul 4 Plătitorii virează sumele datorate Fondului special de sustinere a învăţământului de stat, astfel:
- a)în contul 30.22 "Disponibil al Fondului special de sustinere a învăţământului de stat", deschis la trezoreria statului pe seama inspectoratelor şcolare judeţene. În judeţul Ilfov, unde nu funcţionează încă trezoreria statului, se deschide contul 64.22 "Disponibil al Fondului special de sustinere a învăţământului de stat", pe seama Inspectoratului Şcolar al Judeţului Ilfov, la filiala sectorului 4 a Băncii Comerciale Române - S.A.; ...
- b)în municipiul Bucureşti sumele datorate de către agenţii economici din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 se virează la trezoreria statului în a carei raza teritorială îşi au sediul, în contul 30.22 "Disponibil al Fondului special de sustinere a învăţământului de stat", deschis pe seama inspectoratelor şcolare ale sectoarelor respective. În sectoarele 4 şi 5 agenţii economici cu sediul în aceste sectoare virează sumele în contul 64.22 "Disponibil al Fondului special de sustinere a învăţământului de stat", deschis la filialele respective ale Băncii Comerciale Române - S.A. pe seama inspectoratelor şcolare ale sectoarelor respective; ...
- c)sumele provenite din donaţii şi/sau sponsorizări vor fi virate în conformitate cu prevederile lit.
- a)şi b). ... Articolul 5 Inspectoratele şcolare au obligaţia sa vireze la data de 25 a fiecărei luni (sau în prima zi lucrătoare următoare) disponibilul din conturile menţionate mai sus, în contul 30.22 "Disponibil al Fondului special de sustinere a învăţământului de stat", deschis la Trezoreria municipiului Bucureşti pe seama Ministerului Educaţiei Naţionale. Articolul 6 În contabilitatea agenţilor economici cota de 2% aplicată asupra fondului de salarii brut realizat lunar şi virata la Fondul special de sustinere a învăţământului de stat se înregistrează în creditul contului 447 "Fonduri speciale, taxe şi alte vărsăminte asimilate" (analitic distinct) prin debitul contului 635 "Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate". Capitolul 2 Gestionarea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat Articolul 7 Ministerul Educaţiei Naţionale repartizează cheltuielile Fondului special de sustinere a învăţământului de stat, aprobate prin legile bugetare anuale, cu defalcare pe trimestre, pe ordonatori secundari sau, după caz, terţiari de credite, care, la rândul lor, le cuprind în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli întocmit potrivit legii. Articolul 8 Ordonatorii secundari de credite defalcheaza sumele pe fiecare ordonator tertiar de credite bugetare din subordine şi aproba bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora, în conformitate cu Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare. Articolul 9 Ordonatorul principal sau, după caz, ordonatorul secundar de credite bugetare aproba, o dată cu bugetul de venituri şi cheltuieli al ordonatorilor din subordine, şi listele de investiţii. Articolul 10 În execuţie, lunar, până la data de 20 a lunii în curs, inspectoratele şcolare judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe baza propunerilor primite de la unităţile de învăţământ şi de la centrele de execuţie bugetară, prezintă Ministerului Educaţiei Naţionale necesarul de fonduri pentru luna următoare, conform anexei nr. 1 la prezentele norme metodologice. În acelaşi termen instituţiile de învăţământ superior prezintă Ministerului Educaţiei Naţionale necesarul de fonduri pentru luna următoare. Articolul 11 După analiza şi verificarea solicitărilor Ministerul Educaţiei Naţionale stabileşte sumele care se aloca din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat. Sumele alocate se virează cu ordin de plată tip trezorerie din contul 30.22 în contul 50.71 "Disponibil pentru efectuarea de cheltuieli din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat", deschis la trezoreria statului pe seama inspectoratelor şcolare judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti. În ordinele de plată se înscrie destinaţia cheltuielilor pentru care se aloca sumele din acest fond. Articolul 12 Inspectoratele şcolare judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti repartizează suma primită unităţilor de învăţământ cu contabilitate proprie şi centrelor bugetare, virand-o cu ordine de plată tip trezorerie în contul 50.71 "Disponibil pentru efectuarea de cheltuieli din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat", deschis la trezoreria statului pe seama unităţilor şi instituţiilor respective. Articolul 13 Sumele alocate din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat se angajează şi se utilizează pe răspunderea ordonatorilor de credite, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. Unităţile şi instituţiile de învăţământ cu contabilitate proprie, precum şi centrele bugetare au obligaţia sa înregistreze în contabilitatea proprie operaţiunile financiare privind alocarea, primirea şi utilizarea sumelor din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat şi să raporteze executarea acestora potrivit normelor metodologice ale Ministerului Finanţelor. Articolul 14 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. Anexa 1 -------- la normele metodologice ------------------------ MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE Inspectoratul ................ Universitatea ................ NOTA JUSTIFICATIVĂ privind solicitarea de alocaţii din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat Pentru luna .......... NOTĂ: Cheltuielile curente se fundamentează pe articolele şi pe alineatele clasificaţiei bugetare. Pentru investiţii se vor menţiona data aprobării documentaţiei tehnice, precum şi alte elemente de sustinere. Anexa 2 -------- la normele metodologice ----------------------- CONTURILE SPECIFICE în care se înregistrează constituirea şi utilizarea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat Conturile specifice în care se înregistrează constituirea şi utilizarea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat sunt următoarele: - contul 181 "Disponibil din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat"; - contul 381 "Fond special de sustinere a învăţământului de stat"; - contul 481 "Cheltuieli din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat"; - contul 213 "Alte decontări" - 213.01 "Decontări privind Fondul special de sustinere a învăţământului de stat". Precizări cu privire la folosirea conturilor: 1. Contul 181 "Disponibil din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat" se desfăşoară în doua conturi analitice:
- a)181.01 "Disponibil din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat", care se foloseşte de către inspectoratele şcolare pentru a reflecta încasările la Fondul special de sustinere a învăţământului de stat şi virarea acestora la Ministerul Educaţiei Naţionale. La acest nivel, contul 181.01 are funcţie de colectare a veniturilor fondului: ... - încasarea sumelor la Fondul 181.01 = 381 special de sustinere a învăţământului de stat - virarea sumelor la Ministerul 381 = 181.01 Educaţiei Naţionale - încasarea sumelor de 181.01 = 381 către Ministerul Educaţiei Naţionale
- b)181.02 "Disponibil pentru efectuarea cheltuielilor din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat", care se foloseşte de către instituţiile de învăţământ superior şi de unităţile cu contabilitate proprie, precum şi de centrele bugetare, pentru evidentierea sumelor primite de la Ministerul Educaţiei Naţionale. ... În cadrul contului 181.02 se deschid fise analitice pentru plăţile efectuate pe subdiviziunile bugetului aprobat (titluri, articole şi alineate, după caz). Sumele alocate şi primite din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat se evidenţiază astfel: - la Ministerul Educaţiei Naţionale 213.01 = 181.01 - la nivelul inspectoratelor şcolare 181.02 = 213.01 - la nivelul inspectoratelor şcolare, 213.01 = 181.02 repartizarea sumelor la unităţile de învăţământ - la nivelul unităţilor subordonate 181.02 = 213.01 inspectoratelor şcolare şi, respectiv, la universităţi, primirea sumelor 2. Plăţile efectuate din contul 181.02 se înregistrează în mod corespunzător, potrivit funcţiei conturilor prevăzute în Planul de conturi pentru instituţiile publice. 3. În cadrul contului 481 "Cheltuieli din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat" se conduce evidenta analitica pe subdiviziunile bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat. Contul 481 "Cheltuieli din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat" colectează toate cheltuielile materiale şi prestările de servicii, precum şi cheltuielile de capital, prin creditul conturilor corespunzătoare din Planul de conturi pentru instituţiile publice. 4. Închiderea execuţiei Fondului special de sustinere a învăţământului de stat la finele anului:
- a)la nivelul unităţilor care au utilizat 213.01 = 481 sume din Fondul special de sustinere a învăţământului de stat - închiderea contului de cheltuieli
- b)preluarea cheltuielilor din Fondul 481 = 213.01 special de sustinere a învăţământului de stat de către inspectoratele şcolare
- c)închiderea contului de cheltuieli la 213.01 = 481 nivelul inspectoratelor şcolare
- d)preluarea cheltuielilor de către 481 = 213.01 Ministerul Educaţiei Naţionale de la inspectoratele şcolare şi de la universităţi
- e)închiderea contului de cheltuieli 381 = 481 La baza înregistrării cheltuielilor stau conturile de execuţie întocmite potrivit normelor în vigoare, în care se cuprind şi cheltuielile efective. ---------