← România

ORDIN nr. 5.356 din 12 septembrie 2011

ORDIN nr. 5.356 din 12 septembrie 2011 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare din coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 26 octombrie 2011 Având în vedere Referatul de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare pe anul 2011, avizat de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi de ministrul finanţelor publice, în temeiul prevederilor art. 24 alin.

(1)şi
(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin.
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 1.449/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare din coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, prevăzute în anexele nr. 1-19, care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2
(1)Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli prevăzute la art. 1 reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite. ...
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare vor efectua cheltuieli în funcţie de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi. ... Articolul 3 Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare din coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Dragoş Mihael Ciuparu Bucureşti, 12 septembrie
  1. Nr. 5.
  2. Anexa 1 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică - INOE 2000 Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2011 Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 13.267 mii lei, încheiate până la data de 25 ianuarie 2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 10 mii lei. Anexa 2 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare - COMOTI Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 4.000 mii lei, încheiate o parte până la data de 21 ianuarie 2011, iar cele realizate din contracte cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 0 mii lei. Anexa 3 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Geologiei, Geofizicii şi Teledetecţiei - I.G.R. Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 __________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 3,421 mii lei, încheiate până la data de 31 decembrie 2010, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 0 mii lei. Anexa 4 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie - INCDTP Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 Capitalul propriu este de 1.103,43 mii lei. ___________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 5.566 mii lei, încheiate până la data de 1 ianuarie 2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 76 mii lei. Anexa 5 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare - INMA Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ____________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 1.457,8 mii lei, încheiate până la data de 30 martie 2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din programe europene (POSDRU, TRANSFRONTALIER) sunt în sumă de 6.192,2 mii lei. Anexa 6 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ____________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 60.551 mii lei, încheiate până la data de 27 aprilie 2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 0 mii lei. Patrimoniul propriu este în valoare de 718.243 lei. Anexa 7 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei - INFLPR Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 __________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 60.104 mii lei, încheiate până la data de 4 mai 2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 0 mii lei. Anexa 8 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iaşi BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ____________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 11.508 mii lei, încheiate până la data de 31 decembrie 2010, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 9.253 mii lei. Anexa 9 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor - INCDFM Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 _______ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 20.067 mii lei, încheiate până la data de 25 februarie 2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 16.818 mii lei. Anexa 10 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INCDFP Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ____________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 2.759 mii lei, încheiate până la data de 5 ianuarie 2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 11.252 mii lei. Anexa 11 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică - ICCF Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 __________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 4.400 mii lei, încheiate până la data de 15.02.2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de ... mii lei. Anexa 12 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată - INCEMC Timişoara BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 _________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 1.497 mii lei, încheiate până la data de 28.01.2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 1.283 mii lei. Anexa 13 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - GEOECOMAR Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ____________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 3.771,20 mii lei, conform Contractului nr. 41/2009, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de ... mii lei. Anexa 14 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 Anexa 15 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ___________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 13.303 mii lei, încheiate până la data de 15 ianuarie 2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de ... mii lei. Anexa 16 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice - I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ____________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 6.050 mii lei, încheiate până la data de 25.01.2011, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 0 mii lei. Anexa 17 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare - I.N.C.D.T.I.M. - Cluj-Napoca BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ____________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 16,000 mii lei, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 4,140 mii lei. Capitalul propriu 2011: 9.433.834 lei Anexa 18 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică - ICPE-CA Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 _______________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 24,500 mii lei, încheiate până la data de 31.12.2010, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 0 mii lei. Anexa 19 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - I.N.C.A.S. Bucureşti BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2011 ____________ Notă ... *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumă de 8.035 mii lei, încheiate până la data de 31.12.2010, iar cele realizate din contracte cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 0 lei. - Veniturile aferente programelor europene circa 3.126.202 EURO contractate (inclusiv cofinanţare) __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.