← România

HOTĂRÂRE nr. 372 din 13 mai 1999

HOTĂRÂRE nr. 372 din 13 mai 1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/1999 pentru acordarea unor înlesniri la plata obligaţiilor bugetare unor agenţi economici din minerit Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 19 mai 1999 În temeiul dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/1999 pentru acordarea unor înlesniri la plata obligaţiilor bugetare unor agenţi economici din minerit, Guvernul României hotărăşte: Articolul UNIC Se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/1999 pentru acordarea unor înlesniri la plata obligaţiilor bugetare unor agenţi economici din minerit, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: --------------- Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes p. Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Simona Marinescu, secretar de stat Ministrul industriei şi comerţului, Radu Berceanu Anexă NORME METODOLOGICE de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/1999 pentru acordarea unor înlesniri la plata obligaţiilor bugetare unor agenţi economici din minerit Articolul 1 Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/1999, companiile şi societăţile naţionale din domeniul minier beneficiază de anularea obligaţiilor restante la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi a majorărilor de întârziere aferente, proporţional cu ponderea personalului efectiv disponibilizat din subunitatile apartinatoare la care încetează procesul de producţie, în vederea închiderii unor mine în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 22/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Aprobarea încetării activităţii unor mine se face prin ordin al ministrului industriei şi comerţului, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 2 Potrivit art. 2 din ordonanţa, companiile şi societăţile naţionale din domeniul minier, la care, ca urmare a aplicării programelor de restructurare cu consecinţa disponibilizarilor de personal, rezultatul exerciţiului financiar la sfârşitul anului este cel puţin zero, beneficiază, de asemenea, de anularea obligaţiilor restante la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi a majorărilor de întârziere aferente, proporţional cu ponderea personalului astfel disponibilizat. Articolul 3 Pentru a beneficia de înlesnirile prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/1999 companiile şi societăţile naţionale din domeniul minier depun la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială şi la agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv ale municipiului Bucureşti, următoarea documentaţie: - cerere pentru acordarea inlesnirii; - copie de pe ordinul ministrului industriei şi comerţului prin care se dispune încetarea activităţii prin închiderea unor mine; - situaţia, la data încetării procesului de producţie, a obligaţiilor de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, după caz, şi a datoriilor pentru care se cere anularea, potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/1999, întocmită pe baza datelor din contabilitatea proprie, conform formularului-model prezentat în anexa nr. 1; - confirmarea, în urma verificării de către agenţia pentru ocupare şi formare profesională judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, privind numărul persoanelor disponibilizate. Articolul 4 Companiile şi societăţile naţionale din domeniul minier, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/1999, beneficiază de anularea obligaţiilor restante la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi a majorărilor de întârziere aferente, proporţional cu ponderea personalului disponibilizat ca urmare a restructurării, numai după depunerea bilanţului contabil anual. În vederea obţinerii acestei înlesniri companiile şi societăţile naţionale din domeniul minier vor depune la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială şi la agenţiile de ocupare şi formare profesională judeţene, respectiv ale municipiului Bucureşti, următoarea documentaţie: - cerere pentru acordarea inlesnirii; - situaţia obligaţiilor de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, după caz, şi a datoriilor pentru care se cere anularea, potrivit prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/1999, întocmită pe baza datelor din bilanţul contabil, conform formularului-model prezentat în anexa nr. 2; - confirmarea, în urma verificării de către agenţia pentru ocupare şi formare profesională judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, privind numărul persoanelor disponibilizate; - bilanţul contabil anual avizat de organele fiscale teritoriale. Articolul 5 Documentaţia prevăzută la art. 3 şi 4 este supusă verificării şi, dacă datele sunt corecte, în termen de 30 de zile de la depunere compania sau societatea naţionala miniera primeşte din partea instituţiei la care a depus-o confirmarea anulării datoriilor la care are dreptul, pentru fiecare obligaţie bugetară în parte. Articolul 6 Companiile şi societăţile naţionale din domeniul minier, care beneficiază de prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/1999, vor reflecta în contabilitate anularea obligaţiilor restante la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi a majorărilor de întârziere aferente, după cum urmează: 6.A. Obligaţii restante aferente exerciţiului bugetar al anului în curs: 6.A.1. Obligaţiile restante reprezentând impozitul pe profit, impozitul pe salarii, accizele, impozitul pe ţiţeiul din producţia interna şi gaze naturale, taxele vamale, alte impozite, taxe şi alte obligaţii datorate bugetului de stat, contribuţia unităţii la asigurările sociale, contribuţia personalului pentru pensia suplimentară, contribuţia la Fondul de pensii şi asigurări sociale ale agricultorilor şi contribuţia la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, precum şi majorările de întârziere aferente, calculate şi înregistrate pe cheltuieli, se anulează prin stornare. 6.A.2. Plata taxei pe valoarea adăugată se anulează prin înregistrarea ca venit, efectuandu-se articolul contabil: 4423 "T.V.A. de plată" = 7718 "Alte venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune" Majorările de întârziere aferente, calculate şi înregistrate pe cheltuieli, se storneaza. 6.B. Obligaţii restante aferente exerciţiilor financiare anterioare: Obligaţiile restante din exerciţiile financiare anterioare, reprezentând impozitul pe profit, impozitul pe salarii, accizele, impozitul pe ţiţeiul din producţia interna şi gaze naturale, taxele vamale, alte impozite, taxe şi alte obligaţii datorate bugetului de stat, contribuţia unităţii la asigurările sociale, contribuţia personalului pentru pensia suplimentară, contribuţia la Fondul de pensii şi asigurări sociale ale agricultorilor şi contribuţia la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, precum şi majorările de întârziere aferente, calculate şi înregistrate pe cheltuieli, se anulează prin înregistrare ca venituri în creditul contului 7718 "Alte venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune". Articolul 7 Veniturile excepţionale rezultate din operaţiuni de gestiune nu se impozitează. Articolul 8 Anularea obligaţiilor restante la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, înregistrate ca debite în contabilitatea ordonatorilor de credite, se înregistrează prin stornare. Articolul 9 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. Anexa 1 ------- la normele metodologice ------------------------ Anexa 2 ------- la normele metodologice ------------------------ ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.