← România

HOTĂRÂRE nr. 1.235 din 13 octombrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.235 din 13 octombrie 2005 privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al oraşului Jibou şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Jibou, judeţul Sălaj Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 21 octombrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.

(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al oraşului Jibou şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Jibou, judeţul Sălaj. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul apărării naţionale, Ioan Ion, secretar de stat Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 13 octombrie 2005. Nr. 1.235. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al oraşului Jibou şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Jibou, judeţul Sălaj ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.