← România

HOTĂRÂRE nr. 219 din 16 februarie 2006

HOTĂRÂRE nr. 219 din 16 februarie 2006 privind alocarea unei sume Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru organizarea a două reuniuni internaţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 24 februarie 2006 Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.366/2005 privind exercitarea de către România a preşedinţiei Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei în perioada 15 noiembrie 2005 - 15 mai 2006 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.164/2005 privind organizarea Reuniunii miniştrilor mediului din statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), precedată de reuniunea Grupului de lucru privind mediul înconjurător, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.

(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, cu suma de 778.000 lei (RON) la capitolul 74.01 "Protecţia mediului", titlul II "Bunuri şi servicii", articolul 20 01 "Bunuri şi servicii", în vederea organizării în anul 2006 a Reuniunii miniştrilor mediului din statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), precedată de reuniunea Grupului de lucru privind mediul înconjurător, precum şi a Conferinţei regionale "Provocări de mediu în contextul actual". ...
(2)Repartizarea sumei prevăzute la alin.
(1)pe cele două acţiuni se face în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.366/2005 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.164/
  1. ... Articolul 2 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor pe anul
  2. Articolul 3 Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 16 februarie
  3. Nr.
  4. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.