ORDIN nr. 589 din 27 iunie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea activităţii de certificare a unităţilor specializate în elaborarea de studii, proiecte, execuţie lucrări, consultanţă în domeniul gospodăririi apelor şi documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 20 iulie 2005 În conformitate cu prevederile art. 52 din Legea apelor nr. 107/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 310/2004, în baza art. 4 pct. II.19 din Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul mediului şi gospodăririi apelor emite prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă Regulamentul privind organizarea activităţii de certificare a unităţilor specializate în elaborarea de studii, proiecte, execuţie lucrări, consultanţă în domeniul gospodăririi apelor şi documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Inspecţia de Stat a Apelor din cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3 Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 50/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea activităţii de certificare a unităţilor specializate în elaborarea de studii, proiecte, execuţie lucrări, consultanţă în domeniul gospodăririi apelor şi documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 19 mai 2004, îşi încetează aplicabilitatea. Articolul 4 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Lucia Ana Varga, secretar de stat Bucureşti, 27 iunie 2005. Nr. 589. Anexă REGULAMENT 27/06/2005
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.