HOTĂRÂRE nr. 149 din 23 februarie 2011 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli actualizate pe anul 2010 ale unor operatori economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 3 martie 2011 Având în vedere prevederile art. 47 şi 48 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2010 pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 15 alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli actualizate pe anul 2010 ale unor operatori economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prevăzute în anexele nr. 1-11, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2
(1)Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. ...
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorul economic poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale. ... Articolul 3
(1)Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei. ...
(2)Contravenţia se constată de către organele de control financiar ale statului, împuternicite conform legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. ...
(3)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)i se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Ioan Nelu Botiş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 23 februarie
- Nr.
- Anexa 1 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Sediul/Adresa: bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, Bucureşti Codul unic de înregistrare: 11054529 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Indicator fizic = tren km convenţional/număr mediu de personal Anexa 2 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Sediul/Adresa: bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, Bucureşti Codul unic de înregistrare: 13863739 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 indicator fizic = nr. de tren km convenţionali Anexa 3 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Sediul/Adresa: bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, Bucureşti Codul unic de înregistrare: 16054368 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Indicator fizic = km echivalenţi de drum întreţinut/pers. Notă ... *) Valorile prevăzute nu sunt incluse în total "venituri şi surse" şi în total "cheltuieli şi utilizări", deoarece se suportă din amortizarea înscrisă la rd. "amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale". Anexa 4 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM - S.A. Sediul/Adresa: Calea Bucureştilor nr. 224F, Otopeni Codul unic de înregistrare: RO 477647 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Indicator fizic = numar de pasageri transportaţi Anexa 5 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Sediul/Adresa: str. Aeroport nr. 2, localitatea Ghiroda, Judeţul Timiş Codul unic de înregistrare: RO11178217 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Anexa 6 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Sediul/Adresa: Str. Ecluzei nr. 1, Agigea Cod unic de înregistrare: RO1087755 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Indicator fizic = "ore om manoperă - exploatare şi mentenanţă" Anexa 7 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi Sediul/Adresa: Str. Portului nr. 32, Galaţi Cod unic de înregistrare 1644670 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Indicator fizic: măsurători topografice, exprimat în km ridicări hidrografice Anexa 8 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII COMPANIA NAŢIONALĂ "ADMINISTRAŢIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE" - S.A. Sediul/Adresa: Şos. Portului nr. 1, GIURGIU Cod unic de înregistrare 1284717 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Indicatorul fizic = numar utilizatori ai incintelor portuare Anexa 9 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi Sediul/Adresa: Str. Portului nr. 34, Galaţi Cod unic de înregistrare RO 11776466 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Indicator fizic: nr. nave din activit. de prestări servicii Anexa 10 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Sediul/Adresa: Incinta Port nr. 1, Constanţa Cod unic de înregistrare: 11062831 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Indicator fizic = întreţinere infrastructură portuară. Anexa 11 MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII COMPANIA NAŢIONALĂ DE RADIOCOMUNICAŢII NAVALE "RADIONAV" - S.A. Sediul/Adresa: Str. Ecluzei nr. 3, localitatea Agigea, judeţul Constanţa Cod unic de înregistrare RO11121156 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI ACTUALIZAT PE ANUL 2010 Indicator fizic - numar cuvinte transmise şi recepţionate. ---------