HOTĂRÂRE nr. 2 din 19 ianuarie 2010 privind aprobarea nivelului taxei de înscriere la examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 29 ianuarie 2010 În baza prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul superior al Camerei Consultanţilor Fiscali, întrunit în şedinţa din 18 ianuarie 2010, hotărăşte: Articolul 1 Pentru anul 2010, nivelul taxei de înscriere la examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal este de 500 lei. Articolul 2 Taxa se plăteşte în contul RO36BTRL04101202D58602XX, deschis la Banca Transilvania - Sucursala Lipscani pe numele Camerei Consultanţilor Fiscali, cod de identificare fiscală 18677087 din 18 mai 2006. Articolul 3 Direcţia de servicii generale şi Secretariatul general ale Camerei Consultanţilor Fiscali vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Articolul 4 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali, Daniel Chiţoiu Bucureşti, 19 ianuarie 2010. Nr. 2. -------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.