← România

HOTĂRÂRE nr. 487 din 24 mai 2001

HOTĂRÂRE nr. 487 din 24 mai 2001 privind trecerea unor imobile din domeniul public în domeniul privat al statului şi transmiterea acestora cu plata în proprietatea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, precum şi darea în folosinţă gratuita a unui teren proprietate publică a statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 30 mai 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 10 alin.

(2)şi ale art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi având în vedere prevederile art. 5 alin.
(2)din acelaşi act normativ, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea construcţiilor şi a terenului, situate în municipiul Bucureşti, Calea Moşilor nr. 128, sectorul 2, identificate potrivit anexelor nr. 1 şi 2, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", din domeniul public în domeniul privat al statului. Articolul 2
(1)Se aprobă transmiterea cu plata, în condiţiile legii, a construcţiilor şi a terenului, prevăzute la art. 1, în proprietatea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. ...
(2)Transmiterea construcţiei potrivit alin.
(1)se face la valoarea înscrisă în bilanţul contabil încheiat la data de 31 decembrie 2000, reactualizata conform reglementărilor legale în vigoare. ...
(3)Transmiterea terenului potrivit alin.
(1)se va face la valoarea de circulaţie stabilită pe baza unui raport de evaluare întocmit în condiţiile legii. ... Articolul 3 Se aprobă darea în folosinţă gratuita Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România a terenului proprietate publică a statului, situat în municipiul Bucureşti, Calea Moşilor nr. 128, sectorul 2, având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe durata existenţei construcţiei transmise potrivit art. 1 şi
  1. Articolul 4 Predarea-preluarea imobilelor care se transmit potrivit art. 1-3 se face pe bază de protocol încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri între Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. Articolul 5 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 6 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri poziţia nr. 45 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 854/2000 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 octombrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica în mod corespunzător prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Şerban Mihailescu Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, Miron Tudor Mitrea Ministrul culturii şi cultelor, Razvan Theodorescu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Anexa 1 DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor care trec din domeniul public în domeniul privat al statului şi care se transmit, cu plata, în proprietatea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, precum şi a terenului proprietate publică a statului care se da în folosinţă gratuita asociaţiei ------------- *) Marcat prin hasurare în planul de situaţie prevăzut în anexa nr.
  2. Anexa 2 Anexa 2 ce cuprinde planul de situaţie se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 280/30.05.2001, pag.
  3. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.