DECIZIE nr. 202 din 14 aprilie 2005

(2)şi

(3)din Legea fondului funciar nr. 18/1991 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 16 iunie 2005 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Florentina Baltă - procuror Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin.

(2)şi

(3)din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Gheorghe Vasile în Dosarul nr. 1.127/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 16 şi 44 din Constituţie, deoarece se aplică fără discriminare tuturor persoanelor care se încadrează în ipoteza normei legale, iar stabilirea prin lege a condiţiilor în care se pierde dreptul de proprietate asupra terenurilor este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin.

(1)teza a doua. Se mai arată că atribuţia prefectului de a atesta prin ordin pierderea dreptului de proprietate, ca urmare a nerespectării condiţiilor prevăzute de art. 19, 21 şi 43 din Legea nr. 18/1991, nu contravine dispoziţiilor art. 123 alin.

(3)şi

(5)din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea nr. 521 din 24 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.127/2004, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin.

(2)şi

(3)din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Gheorghe Vasile. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate, potrivit cărora nerespectarea condiţiilor prevăzute în art. 19, 21 şi 43 din Legea nr. 18/1991, referitoare la stabilirea domiciliului în localitatea în care a fost atribuit în proprietate terenul, obligaţia de a lucra suprafaţa de teren atribuită în proprietate şi obligaţia de întemeiere a unei gospodării, atrage pierderea dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiilor de orice fel realizate pe acesta, prin ordin al prefectului, contravin dispoziţiilor art. 16 alin.

(1)şi

(2), ale art. 44 şi ale art. 123 alin.

(3)şi

(5)din Constituţie. Astfel, încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin.

(1), referitoare la garantarea dreptului de proprietate, şi ale alin.

(8), referitoare la prezumţia de dobândire licită a averii, constă în aceea că "se pierde un drept de proprietate obţinut în mod legal", prin f2 Şdecizia unui organ administrativ, respectiv prefectul". Or, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, acest lucru echivalează cu "constatarea nulităţii relative a unui act, care nu poate fi decât de competenţa instanţelor judecătoreşti". Autorul excepţiei mai consideră că soluţia legislativă consacrată prin textul de lege criticat trebuie să fie aceeaşi ca în cazul constatării nulităţii absolute a actului de înstrăinare a terenului, care, potrivit art. III alin.

(2)din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, este de competenţa instanţelor de judecată. Se mai susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 123 alin.

(3)şi

(5), deoarece, fără a avea caracterul unei legi organice, acordă prefectului atribuţia de a anula, prin ordin, un act emis de autorităţile publice locale pe care îl consideră ilegal, fără a se adresa în acest sens instanţelor de judecată, prin atacarea actului în contencios administrativ. În legătură cu pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, se arată că textul de lege criticat instituie "o inegalitate de tratament juridic între cetăţeni", deoarece prevede pierderea dreptului de proprietate prin ordin al prefectului, spre deosebire de situaţia în care titlul de proprietate este lovit de nulitate absolută, caz în care legiuitorul a instituit competenţa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea nulităţii, potrivit art. III alin.

(2)din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Tribunalul Constanţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece "posibilitatea verificării şi constatării respectării unor condiţii legale pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 nu aduce atingere protecţiei proprietăţii şi nu înlătură caracterul licit al dobândirii acesteia", cu atât mai mult cu cât "tocmai în cuprinsul normei constituţionale se arată că atât conţinutul, cât şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege". Se mai arată că nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 123 alin.

(3)şi

(5)din Constituţie, dat fiind că prevederea legală criticată "nu creează pentru prefect atribuţii contrare Constituţiei şi nu înlătură posibilitatea, pentru persoana interesată, de a se adresa instanţelor de judecată". în ceea ce priveşte încălcarea art. 16 din Constituţie, se apreciază, invocându-se în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor nu presupune uniformitate, astfel încât legiuitorul poate edicta reguli speciale într-o anumită materie. Potrivit art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 44 din Constituţie, deoarece prevederile art. 49 alin.

(2)din Legea nr. 18/1991, stabilind o condiţie rezolutorie, de neîndeplinirea căreia depinde pierderea dreptului de proprietate, care operează în temeiul legii, este în deplină concordanţă cu dispoziţia constituţională invocată, potrivit căreia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 49 alin.

(3)din Legea nr. 18/1991, se arată că acestea nu încalcă art. 123 alin.

(3)şi

(5)din Constituţie, deoarece, pe de o parte, actul normativ criticat este o lege organică, iar pe de altă parte, "nu-i privează pe cetăţeni de garanţiile procesuale, prevăzute de lege, pentru apărarea drepturilor lor". Se apreciază că textul de lege criticat este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal faţă de situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Mai mult, se consideră că reglementarea legală în cauză se justifică prin "consideraţiuni de politică economică şi socială (...), de competenţa exclusivă a legiuitorului". Avocatul Poporului arată că prevederea legală criticată nu încalcă art. 16 din Constituţie, dat fiind că aceasta se aplică, fără nici o discriminare, tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, respectiv persoanelor cărora li s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole. Se mai arată că prin textul de lege criticat se instituie condiţiile de dobândire şi pierdere a dreptului de proprietate asupra unor terenuri, ceea ce este în deplină concordanţă cu art. 44 alin.

(1)teza a doua din Constituţie. în ceea ce priveşte încălcarea art. 123 alin.

(3)şi

(5)din Constituţie, se apreciază că textul de lege criticat, prin conţinutul său referitor la atribuţia prefectului de a atesta prin ordin anumite situaţii prevăzute în ipoteza normei legale, nu este în contradicţie cu această dispoziţie constituţională. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 49 alin.

(2)şi

(3)din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998. Prevederile legale criticate au următorul conţinut: - Art. 49 alin.

(2)şi

(3): "

(2)Nerespectarea acestor condiţii atrage pierderea dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiilor de orice fel realizate pe acesta. Pentru teren nu se vor acorda despăgubiri, iar pentru construcţii, proprietarul va primi o despăgubire egală cu valoarea reală a acestora.

(3)Organul împuternicit să constate situaţiile prevăzute la alin.

(2)este prefectul, care, prin ordin, atestă pierderea dreptului de proprietate şi trecerea acestuia, după caz, în proprietatea privată a comunei, a oraşului sau a municipiului în a cărui rază teritorială este situat terenul." ... În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin.

(1)şi

(2), ale art. 44 şi ale art. 123 alin.

(3)şi

(5)din Constituţie, al căror conţinut este următorul: - Art. 16 alin.

(1)şi

(2): "

(1)Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege."; ... - Art. 44: "

(1)Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. ...

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. ...

(4)Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. ...

(5)Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. ...

(6)Despăgubirile prevăzute în alineatele

(3)şi

(5)se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. ...

(7)Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. ...

(8)Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. ...

(9)Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."; ... - Art. 123 alin.

(3)şi

(5): "

(3)Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. (...)

(5)Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept." ... Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele: Potrivit textului de lege criticat, nerespectarea condiţiilor prevăzute în art. 19, 21 şi 43 din Legea nr. 18/1991, dispoziţii referitoare la stabilirea domiciliului în localitatea în care a fost atribuit în proprietate terenul, obligaţia de a lucra suprafaţa de teren atribuită în proprietate, respectiv obligaţia de întemeiere a unei gospodării, atrage pierderea dreptului de proprietate a terenului şi a construcţiilor de orice fel realizate pe acesta, prin ordin al prefectului. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin art. 16 alin.

(1)şi

(2)din Constituţie, deoarece instituie pierderea unui drept de proprietate prin ordin al prefectului, spre deosebire de soluţia legislativă diferită consacrată de art. III alin.

(2)din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, potrivit căreia nulitatea absolută a titlului de proprietate este constatată de către instanţa judecătorească. Curtea constată că această susţinere a autorului excepţiei referitoare la o pretinsă inegalitate de tratament juridic ce ar rezultă din compararea unor soluţii legislative diferite nu poate fi reţinută. în conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin.

(1)din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", legiuitorul este în drept să prevadă care sunt autorităţile competente să constate îndeplinirea condiţiilor legale, cu respectarea tuturor principiilor şi dispoziţiilor constituţionale. Pe de altă parte, Curtea a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, că încălcarea principiului egalităţii şi discriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Mai mult, s-a statuat în jurisprudenţa Curţii că "inegalitatea reală, care rezultă din diferenţa de situaţii, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii". În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate. Prevederile art. 49 alin.

(2)din Legea nr. 18/1991 stabilesc sancţiunea pierderii dreptului de proprietate constituit în temeiul legii asupra unor terenuri agricole, ca urmare a nerespectării condiţiilor prevăzute în art. 19, 21 şi 43 din lege. Aşadar, pierderea dreptului de proprietate asupra terenului intervine în temeiul legii, consecinţă a neîndeplinirii unei condiţii rezolutorii, iar soluţia legiuitorului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin.

(1)teza a doua, potrivit cărora "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege". Nu este întemeiată nici susţinerea autorului excepţiei cu privire la neconstituţionalitatea textului de lege criticat, prin raportare la dispoziţiile art. 123 alin.

(3)şi

(5)din Constituţie, referitoare la stabilirea atribuţiilor prefectului prin lege organică şi posibilitatea acestuia de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, actele consiliului judeţean, al celui local sau ale primarului. Prevederile art. 49 alin.

(3), instituind atribuţia prefectului de a constata, prin ordin, pierderea dreptului de proprietate asupra terenului şi de a dispune trecerea terenului în proprietatea privată a comunei, oraşului sau a municipiului în a cărui rază teritorială este situat, sunt în deplină conformitate cu dispoziţiile art. 123 alin.

(5)din Constituţie, potrivit cărora "

(3)Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică". De asemenea, Curtea constată că legiuitorul a instituit anumite condiţii de respectarea cărora depinde valabila constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, sub sancţiunea pierderii acestuia, în temeiul art. 49 alin.

(2)din lege, fapt ce nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 123 alin.

(5)din Constituţie. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ în numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin.

(2)şi

(3)din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Gheorghe Vasile în Dosarul nr. 1.127/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Irina Loredana Lăpădat --------