← România

HOTĂRÂRE nr. 1.446 din 17 noiembrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.446 din 17 noiembrie 2005 privind preluarea unui sector de drum judeţean din domeniul public al judeţului Cluj şi din administrarea Consiliului Judeţean Cluj - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Cluj în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.073 din 29 noiembrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.

(2)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 şi 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin.
(6)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă preluarea unui sector de drum judeţean, trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 171/2004, din administrarea Consiliului Judeţean Cluj - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Cluj în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. ...
(2)Sectorul de drum preluat conform alin.
(1)se încadrează în categoria funcţională a drumurilor naţionale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ... Articolul 2 Predarea-preluarea sectorului de drum prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Judeţean Cluj - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Cluj şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 Anexele nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ────────────── Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga p. Ministrul finanţelor publice, Doina-Elena Dascălu, secretar de stat Bucureşti, 17 noiembrie 2005. Nr. 1.446. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a unui sector de drum judeţean care se preia din domeniul public al judeţului Cluj şi din administrarea Consiliului Judeţean Cluj - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Cluj în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. ____________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.