← România

CIRCULARA Nr. 25 din 15 octombrie 1996

CIRCULARA Nr. 25 din 15 octombrie 1996 privind rezervele minime obligatorii şi gradul de lichiditate valutară Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 259 din 24 octombrie 1996 În baza art. 26 al Legii nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în aplicarea prevederilor art. 3 al Ordonanţei Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiare, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României stabileşte modificarea şi completarea Normelor Băncii Naţionale a României nr. 10/1996 privind lichiditatea valutară, astfel cum au fost modificate prin Circulara Băncii Naţionale a României nr. 20 din 1 august 1996, după cum urmează:

  1. Punctul 4 va avea următorul cuprins: "
  2. În cazul în care gradul de lichiditate valutară calculat pentru perioada de observare este mai mare sau cel puţin egal cu 0,6 începând cu data de 1 august 1996, de 0,65 începând cu data de 1 ianuarie 1997 şi de 0,75 începând cu data de 1 aprilie 1997, rata rezervelor obligatorii aferente mijloacelor băneşti în valută convertibilă este cea stabilită de Banca Naţionala a României în conformitate cu Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/1993, care este în vigoare în perioada de aplicare."
  3. Grila de majorare a ratei rezervelor obligatorii prevăzută la pct. 5 se înlocuieşte cu următoarea grila:
  4. Prezenta circulara intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI, MUGUR ISARESCU -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.