DECIZIA nr. 811 din 10 noiembrie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 76 alin.
(1)din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 29 ianuarie 2021 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 76 alin.
(1)din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, excepție ridicată de Silviu Boldor în Dosarul nr. 1.329/33/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.477D/
- ...
- La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. ...
- Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. De asemenea, arată că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează aspecte de interpretare și aplicare a legii în cauza dedusă judecății, a căror soluționare revine instanței judecătorești. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
- Prin Încheierea din 12 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul 1.329/33/2015/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 76 alin.
(1)din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Silviu Boldor cu prilejul soluționării recursului împotriva unei sentințe judecătorești pronunțate într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a reținut starea de conflict de interese. ... 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile legale criticate restrâng, neconstituțional, dreptul la muncă în cazul funcționarilor publici angajați înainte de a deveni soț, soție sau rudă cu vreun primar, viceprimar sau ales local, deoarece actele prin care li s-ar asigura drepturile atrag incidența prevederilor referitoare la conflictul de interese. Mai mult, aceste acte sunt lovite de nulitate absolută, așa cum este expres prevăzut la art. 76 alin.
(2)din Legea nr. 161/
- Prin urmare, „o persoană de sex feminin aflată în concediu de maternitate nu mai poate fi primită la serviciu la încetarea concediului de maternitate“; o astfel de persoană nu poate fi promovată și nici nu poate beneficia de măsuri de protecție socială sau de protecția muncii, doar pe considerentul că este soț/soție sau rudă cu primarul, viceprimarul sau un alt ales local. Sunt încălcate și dispozițiile art. 16 din Constituție, deoarece, în cazul de față, prevederile legale criticate instituie un tratament diferențiat în cazul soțului unui primar sau viceprimar în considerarea relației cu primarul sau viceprimarul, indiferent de momentul nașterii acestei relații. Nu este respectată exigența impusă de art. 16 din Constituție, de a oferi șanse egale tuturor cetățenilor, fiind creată o situație de discriminare pentru persoanele care, întâmplător, au calitatea de soț, soție sau rudă a unui primar sau viceprimar. ...
- De asemenea, autorul excepției susține că, în măsura în care se reține existența unui conflict de interese doar pentru simplul considerent că actul administrativ emis se adresează și/sau vizează un membru de familie, fără a analiza condițiile concrete în care acest act a fost emis și legislația care a impus emiterea actului, se încalcă în mod flagrant principiul proporționalității, astfel cum a fost conturat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, întrucât o asemenea măsură este excesivă și contravine scopului urmărit prin reglementarea conflictului de interese, și anume acela de a susține integritatea, corectitudinea și transparența în luarea deciziilor administrative, astfel cum stabilește și art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.“ În speță, dezechilibrul și disproporția generate de măsurile Agenției Naționale de Integritate sunt cu atât mai evidente, cu cât aceste măsuri excedează scopului definit de legiuitor în Legea nr. 161/2003 pentru instituirea reglementării în materie de conflict de interese, în condițiile în care principiul proporționalității impune găsirea unui echilibru just, rezonabil și adecvat între diferite interese concurente implicate, în cauză interesul public și interesul personal. ...
- Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Reține că autorul excepției nu formulează efectiv critici de neconstituționalitate, ci susține, în realitate, aspecte cu privire la situația de fapt din speța dedusă judecății. Or, controlul de constituționalitate semnifică verificarea conformității prevederilor legale criticate cu normele și principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidențierea unui raport de contrarietate dintre acestea, și nu interpretarea sau modificarea ori completarea textelor legale. De asemenea, instanța judecătorească arată că, în raport cu dispozițiile art. 16 din Constituție, excepția de neconstituționalitate este nefondată, deoarece prevederile legale criticate care instituie o incompatibilitate pentru anumite categorii de persoane care dețin funcții elective sunt conforme cu dispozițiile constituționale și nu conțin norme discriminatorii, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizați de ipoteza lor. Normele legale care reglementează incompatibilități și conflicte de interese nu contravin drepturilor fundamentale consacrate de Constituție, întrucât ele reprezintă condiții specifice pentru deținerea și exercitarea anumitor categorii de funcții publice și a unui anumit statut. În ceea ce privește art. 20 din Constituție, acesta reglementează transpunerea în practică a protecției drepturilor fundamentale în cazul aplicării concomitente a mai multor norme juridice provenind din diverse surse normative, și anume dreptul intern și dreptul internațional public. Din lecturarea excepției de neconstituționalitate, nu reiese în ce mod art. 75 din Legea nr. 393/2004 și art. 76 alin.
(1)din Legea nr. 161/2003 contravin prevederilor art. 20 din Constituție. Aceeași situație se regăsește și în cazul art. 41 și art. 148 din Constituție, pe care recurentul autor al excepției doar le menționează, fără a preciza, în concret, în ce sens art. 75 din Legea nr. 393/2004 și art. 76 alin.
(1)din Legea nr. 161/2003 vin în contradicție cu aceste dispoziții constituționale. În ceea ce privește art. 53 din Constituție, acesta oferă o soluție juridică pentru adaptarea regimului juridic general de garantare a drepturilor și a libertăților fundamentale la realitățile vieții sociale, economice și politice în permanentă schimbare. Conform textului constituțional, restrângerea exercițiului unor drepturi se poate înfăptui numai prin lege. ... 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ...
- Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
- Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. ... 11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 76 alin.
(1)din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Din analiza considerentelor actului de sesizare și a notelor scrise ale autorului excepției, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 76 alin.
(1)din Legea nr. 161/2003 și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004. ... 12. – Art. 76 alin.
(1)din Legea nr. 161/2003: „Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.“; ... – Art. 75 lit.
- a)din Legea nr. 393/2004: Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
- a)soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; ... ... ... 13. În opinia autorului excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 11 alin.
(1)privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin.
(1)privind universalitatea, art. 16 alin.
(1)privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 alin.
(1)și
(2)privind munca și protecția socială a muncii, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 148 alin.
(2)și
(4)privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 15 din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformă), art. 5 și 6 din Directiva Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, art. 1 și 3 din Directiva Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă, art. 1 și 2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, art. 1 și 4 din Directiva 2013/35/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele minime de sănătate și securitate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenții fizici (câmpuri electromagnetice) [a douăzecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul
(1)din Directiva 89/391/CEE] și de abrogare a Directivei 2004/40/CE, precum și art. 2 și 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. ...
- Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, criticile formulate vizează aspecte privind incidența prevederilor de lege ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate în cazul emiterii de către primar a unui act administrativ care vizează un membru de familie, fără însă a analiza condițiile concrete în care acest act a fost emis și legislația care a impus emiterea actului. ...
- Sub acest aspect, Curtea reține că a determina în concret dacă un ales local manifestă un interes personal, în vederea stabilirii existenței stării de conflict de interese, potrivit dispozițiilor legale criticate, în contextul imperativului asigurării transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirii și sancționării corupției, constituie un aspect referitor la interpretarea și aplicarea legii de către autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu, respectiv Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească învestită cu soluționarea contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenție, respectiv instanța judecătorească de control judiciar. ...
- În sensul jurisprudenței Curții Constituționale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuția instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită, iar în acord cu prevederile art. 2 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției. ...
- În consecință, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, ca atare. ...
- Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 76 alin.
(1)din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, excepție ridicată de Silviu Boldor în Dosarul nr. 1.329/33/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 10 noiembrie 2020. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----