← România

ORDIN nr. 139 din 31 august 1999

ORDIN nr. 139 din 31 august 1999 privind concursul de oferte publice nr. 5/1999 pentru concesionarea unor activităţi miniere de explorare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 8 septembrie 1999 Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, având în vedere: - solicitarile persoanelor juridice, adresate Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, pentru licenta de concesiune a activităţilor miniere de explorare; - prevederile art. 9 şi 40 din Legea minelor nr. 61/1998; - prevederile art. 6-17 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 61/1998, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 639/1998; - Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 368/1999 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, emite următorul ordin: Articolul 1 Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, cu sediul în Bucureşti, str. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1, telefon +

(40)1-3132204, fax +
(40)1-2107440,e-mail <mianas@namr.ro> oferă, în vederea concesionarii activităţilor miniere de explorare, în condiţiile Legii minelor nr. 61/1998 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 639/1998, perimetrele prevăzute în anexa. Articolul 2 Durata concesionarii activităţilor miniere de explorare din perimetrele de explorare stabilite conform art. 1 este de maximum 5 ani, cu drept de prelungire pentru cel mult 3 ani, cu reducerea corespunzătoare a mărimii perimetrului, şi cu drept de preemţiune la obţinerea licenţei de exploatare. Articolul 3 În scopul întocmirii ofertelor, Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale asigura accesul la datele specifice, în baza unei licenţe de utilizare a datelor şi informaţiilor geologice, cu plata tarifelor pentru consultare de date şi informaţii, în condiţiile legii. Articolul 4 Ofertele pentru concesionarea activităţilor miniere de explorare se depun la Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale în termen de 60 de zile calendaristice de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României. Articolul 5 Condiţiile de participare, conţinutul minimal al ofertelor şi modul de evaluare a acestora sunt reglementate prin "Procedura de selecţie a ofertelor publice - runda 5/1999 - explorare", care se oferă gratuit, la cerere, de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale. Articolul 6 Ofertanţii rămân angajaţi, prin termenii ofertelor lor, pentru toată durata de valabilitate a licenţei. Articolul 7 Deschiderea ofertelor va avea loc în şedinţa publică, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Data şi ora şedinţei publice de deschidere a plicurilor se anunta la depunerea ofertelor. Nerespectarea conţinutului plicurilor şi a coordonatelor perimetrului oferit determina descalificarea ofertantului. Articolul 8 Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va analiza ofertele în maximum 30 de zile şi va comunică rezultatul evaluării tuturor ofertanţilor. Articolul 9 În termen de 10 zile de la primirea rezultatului evaluării ofertei se pot face contestaţii pentru: - nerespectarea procedurii în etapa deschiderii ofertelor în şedinţa publică; - nerespectarea procedurii în faza de evaluare a ofertelor sau contestarea rezultatului evaluării. Articolul 10 Contestaţiile se rezolva în termen de 10 zile de la data depunerii ultimei contestaţii pe perimetru. Articolul 11 Negocierea licenţelor de explorare cu castigatorii concursului începe după finalizarea contestaţiilor şi durează 30 de zile lucrătoare. Articolul 12 Licenta de explorare intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale prin care se aproba licenta. Articolul 13 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Mihail Ianas Anexa 1 LISTA cuprinzând perimetrele de exploatare - Runda 5/1999 ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.