DECIZIE nr. 245 din 30 septembrie 2019 privind exercitarea unei funcții de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 793 din 30 septembrie 2019 Având în vedere soluția Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată la data de 25.09.2019 în Dosarul nr. 4.729/2/2019, prin care a fost dispusă suspendarea executării efectelor Deciziei prim-ministrului nr. 201/2019 pentru eliberarea domnului Adrian Petcu din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 29 și art. 31 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articolul 1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ciprian-Adrian Florescu se eliberează din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Articolul 2 La data prevăzută la art. 1 se numește domnul Adrian Petcu în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, până la soluționarea de către instanța de contencios administrativ a cererii de anulare a Deciziei prim-ministrului nr. 201/2019 pentru eliberarea domnului Adrian Petcu din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 14 august 2019. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă București, 30 septembrie 2019. Nr. 245. -----
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.