DECIZIE nr. 37 din 25 februarie 1997

DECIZIE nr. 37 din 25 februarie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 15 aprilie 1997 Ioan Muraru - preşedinte Mihai Constantinescu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Raul Petrescu - procuror Georgeta Panoviciu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului formulat de Popescu Andrei Dragu împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 131 din 29 octombrie 1996*). Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 februarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, a avocatului împuternicit sa reprezinte interesele recurentului şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 25 februarie

1. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia Civilă, prin Încheierea din 30 mai 1996, pronunţată în Dosarul nr. 3.455/1995, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, invocată de Popescu Andrei Dragu. Prin Decizia nr. 131 din 29 octombrie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Pentru a pronunţa aceasta soluţie, s-a reţinut ca prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, Curtea a constatat ca dispoziţiile art. 330^1 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică hotărîrilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/
2. Împotriva acestei decizii Popescu Andrei Dragu a declarat recurs în termenul legal. Recurentul susţine ca motivarea deciziei în care se face trimitere la decizii anterioare ale Curţii Constituţionale este neconvingatoare, iar Curtea Constituţională nu poate, printr-o alta decizie, sa hotărască ca o excepţie de neconstituţionalitate, odată examinata, nu mai poate face obiectul unei noi excepţii. De asemenea, se susţine ca "a interpreta ca puterea judecătorească nu are competenţa sa decidă, respectiv sa judece, o cauza în care s-a aplicat incorect legea constituie o încălcare mai mult decît evidenta a Constituţiei României cu privire la rolul puterilor în stat". Pe fond, recurentul solicita Curţii să constate ca dispoziţiile art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale. CURTEA, având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile Constituţie şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent priveşte exclusiv prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, asa cum rezultă din încheierea de sesizare. De aceea invocare în recurs şi a neconstitutionalitatii art. 330 din acelaşi cod este inadmisibila, deoarece, asa cum s-a statuat în mod constant în practica jurisdicţională a Curţii, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi invocată în mod direct în faţa Curţii Constituţionale, ci numai în faţa unei instanţe judecătoreşti. Cu privire la motivul de recurs referitor la art. 330^1 din Codul de procedură civilă, legat de inexistenta unui termen pentru exercitarea recursului în anulare, Curtea constata ca prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prevederile acestui articol au fost modificate, instituindu-se un termen de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare. În aceste condiţii, urmează a se admite recursul, a se modifica decizia atacată şi, pe fond, a se respinge excepţia, întrucît, prin instituirea termenului de 6 luni, aceasta a rămas fără obiect. În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin.