← România

ACORD din 9 iunie 1993

ACORD din 9 iunie 1993 privind cooperarea în domeniul turismului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 20 ianuarie 1994 Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene, numite în continuare părţi contractante, luând în considerare legaturile de prietenie dintre cele doua tari, apreciind importanţa pe care o poate avea dezvoltarea relatiilor turistice dintre cele doua popoare pentru o mai buna înţelegere reciproca, constiente de faptul ca turismul este un instrument excelent de promovare a dezvoltării economice şi de stringere şi amplificare a relatiilor de prietenie dintre cele doua popoare, au convenit urmatoarele: Articolul 1 Părţile contractante vor dezvolta şi promova o mai strinsa cooperare între organismele oficiale de turism din cele doua tari, în scopul favorizarii relatiilor lor în domeniul turismului şi pentru cresterea schimburilor turistice. Articolul 2 Părţile contractante vor incuraja promovarea turistica reciproca prin schimbul de materiale, de informaţii publicitare şi de promovare, în conformitate cu legile şi reglementarile din fiecare tara. Articolul 3 Părţile contractante, prin intermediul organismelor lor de resort ce activeaza în domeniul turismului, vor facilita schimbul de experienta în sectorul turismului, în scopul cunoasterii mai bune a infrastructurii lor turistice. De asemenea, părţile vor sprijini schimbul de informaţii tehnice şi documentaţii privind: - resursele turistice; - metode şi sisteme pentru formarea profesionala; - acordarea de burse de studii în domeniul profesiunilor din sectorul turistic; - studii şi cercetari privind protejarea şi conservarea resurselor naturale şi culturale, ca locuri de atractie turistica; - legi şi reglementari în domeniul turismului; - statistici turistice. Articolul 4 Părţile contractante vor cuprinde toate masurile pentru: - a incuraja dezvoltarea cooperarii între companiile de turism (publice şi private) din ambele tari (cum ar fi lanturi hoteliere, tour-operatori, agentii de voiaj), în scopul prestarii de servicii turistice pe baza contractuala; - a facilita investiţiile de capital privat în turism pentru modernizarea şi renovarea unităţilor existente sau pentru construirea de noi obiective. Articolul 5 În conformitate cu legislatia în vigoare şi fără a prejudicia oblibaţiile internationale asumate anterior, părţile contractante vor lua în considerare simplificarea formalitatilor de calatorie, în scopul amplificarii traficului turistic dintre cele doua tari. Articolul 6 Părţile contractante vor incuraja dezvoltarea cooperarii dintre "Automobil-Cluburile" din tarile lor, pentru a contribui la cresterea traficului turistic automobilistic. Articolul 7 Pentru implementarea acestui acord prin consultari bilaterale şi prin prezentarea de recomandari către autorităţile competente, va fi infiintata o comisie mixta formata din reprezentanti autorizati ai fiecarei tari şi la care reprezentanti ai sectorului turistic privat pot fi, de asemenea, invitati sa participe. Reuniunile comisiei mixte vor avea loc în fiecare dintre cele doua tari, alternativ, la date care vor fi convenite de către părţile contractante. Articolul 8 Acordul va intra în vigoare la 30 de zile după notificarea, de către ambele părţi, prin canale diplomatice, privind indeplinirea cerințelor constitutionale din fiecare tara pentru intrarea în vigoare a prezentului acord. Acest acord va ramine în vigoare 5 ani şi va fi reinnoit, automat, pe noi perioade de 5 ani, dacă nici una dintre părţile contractante nu îl denunta, notificând aceasta pe cale diplomatica cu cel puţin 6 luni înainte de data expirarii. Articolul 9 Prezentul acord îl va inlocui pe cel anterior, semnat la 14 iulie 1971 la Atena. Incheiat la Atena, la 9 iunie 1993, în doua exemplare originale în limbile română, greaca şi engleza, ambele exemplare având aceeasi valabilitate. În caz de divergente, va prevala textul în limba engleza. Pentru Guvernul României, Dan Matei Agathon, ministrul turismului Pentru Guvernul Republicii Elene, Theodorus Kassimis, subsecretar în Ministerul Economiei Naţionale --------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.