HOTĂRÂRE nr. 59 din 1 februarie 2012 privind suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 2 februarie 2012 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2012 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, cu suma de 1.000 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul "Bunuri şi servicii", pentru structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru achiziţia carburanţilor necesari mobilităţii mijloacelor de transport, în vederea asigurării misiunilor de salvare a vieţilor omeneşti, bunurilor materiale, precum şi a îndeplinirii misiunilor specifice în condiţiile meteorologice extreme. Articolul 2 Ministerul Administraţiei şi Internelor răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat, la propunerea ordonatorului principal de credite, să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2012. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 1 februarie 2012. Nr. 59. ----