← România

HOTĂRÎREA Nr. 301 din 29 iunie 1993

HOTĂRÎREA Nr. 301 din 29 iunie 1993 privind instituirea regimului special de supraveghere a unor societăţi comerciale cu capital de stat aflate în situaţie financiară critica Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 146 din 1 iulie 1993 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 În vederea corectării neperformantei economico-financiare a societăţilor comerciale cu capital de stat nominalizate în anexa nr. 1, se instituie regimul special de supraveghere a acestora. În sensul prezentei hotărâri, prin supraveghere se înţelege:

  1. a)controlul operaţiunilor economice şi financiare executate; ...
  2. b)verificarea şi avizarea studiilor de fezabilitate elaborate în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 64/1991 şi a planurilor de redresare economico-financiară elaborate de consiliile de administraţie în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri; ...
  3. c)participarea la stabilirea măsurilor privind asanarea situaţiei financiare a societăţilor comerciale, prin: ... - reducerea pierderilor şi rentabilizarea activităţii; - restabilirea echilibrului financiar şi a deplinei capacităţi de plată; - sporirea gradului de lichiditate şi accelerarea rotatiei capitalului; - sporirea eficientei activităţii în general;
  4. d)aplicarea în relaţiile şi decontările cu terţii, privind aprovizionarea, producţia, desfacerea şi prestarea de servicii, a unui regim specific de izolare a societăţii comerciale faţă de implicatiile blocajului financiar al altor agenţi economici, prin: ... - măsuri de recuperare a creanţelor scadente şi neîncasate; - folosirea formelor de decontare garantate: cecuri, acreditive, garanţii bancare şi altele; - oprirea producţiei fără desfacere asigurata şi a livrărilor către debitorii care nu-şi îndeplinesc obligaţiile de plată;
  5. e)controlul angajării efectuării de cheltuieli şi plati cu acoperire corespunzătoare din venituri încasate sau credite bancare, în scopul prevenirii acumularii de noi plati restante şi rambursarii datoriilor scadente; ...
  6. f)sporirea lichidităţii generale prin: ... - vânzarea activelor circulante cu mişcare lenta sau imobilizate, prin licitaţie şi în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 412/1992; în cazul în care aceste active nu se pot valorifica în acest mod, consiliile de administraţie pot aproba valorificarea acestora potrivit pct. 11 din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 634/1991; - vânzarea activelor fixe, potrivit prevederilor Legii nr. 58/1991;
  7. g)completarea necesarului de lichiditate prin angajarea de credite bancare, cu asigurarea de garanţii corespunzătoare; ...
  8. h)urmărirea îndeplinirii planurilor de redresare economico-financiară elaborate de fiecare societate comercială supravegheată; ...
  9. i)pregătirea societăţilor comerciale pentru privatizare. ... Articolul 2 Regimul special de supraveghere economico-financiară se exercită prin comisii de supraveghere, constituite la nivelul fiecărei societăţi comerciale nominalizate în anexa nr. 1, formate din reprezentanţi-experţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Industriilor, Fondului Proprietăţii de Stat şi Băncii Naţionale a României. Articolul 3 Constituirea, coordonarea şi conducerea comisiilor de supraveghere se asigura de către Comitetul de Restructurare. Componenta Comitetului de Restructurare şi modul de lucru al acestuia sunt prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. Articolul 4 Societăţile comerciale supuse regimului prevăzut de prezenta hotărâre vor păstra disponibilităţile în lei şi în valută şi îşi vor efectua toate operaţiunile de încasări şi plati, indiferent de natura acestora, printr-o singura banca. Articolul 5 Planurile de redresare economico-financiară elaborate de societăţile comerciale supravegheate vor cuprinde, în mod imperativ, măsuri concrete de restructurare, inclusiv cu aplicabilitate imediata. Aceste măsuri vor urmări, cu prioritate, efectuarea ajustarilor necesare în volumul şi structura producţiei, avîndu-se în vedere şi închiderea capacităţilor de producţie excedentare şi/sau reducerea forţei de muncă ineficient ocupate. Pe baza consultărilor cu creditorii şi luând în considerare resursele de care dispun efectiv, societăţile comerciale vor formula propuneri privind completarea necesarului de lichiditate pentru aplicarea planurilor de redresare economico-financiară. Cuantumul acestor resurse financiare se aproba de către Comitetul de Restructurare, care va stabili şi sursele de finanţare, în următoarea ordine: - garanţii guvernamentale la credite bancare; - alocaţii bugetare directe. Articolul 6 Planurile de redresare economico-financiară, avizate de comisia de supraveghere, se supun spre aprobare Comitetului de Restructurare. În cazul în care planurile prezentate nu sunt aprobate, Comitetul de Restructurare va formula, în termen de 15 zile de la primirea acestora, propuneri concrete de ameliorare. Dacă consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale supravegheate nu îşi insusesc aceste propuneri, Comitetul de Restructurare va putea decide diminuarea sau, după caz, neacordarea sprijinului financiar prevăzut la art. 5. Articolul 7 Creditarea societăţilor comerciale nominalizate în anexa nr. 1, ulterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri, şi în absenta unor garanţii acoperitoare, atrage după sine asumarea unui risc sporit de către eventualii creditori. Până la aprobarea de către Comitetul de Restructurare a planurilor de redresare economico-financiară şi stabilirea plafoanelor de creditare bancară în limita cărora se acordă garanţii guvernamentale, băncilor comerciale li se recomanda sa acorde credite bancare pentru desfăşurarea normală a activităţii societăţilor comerciale nominalizate, pe baza avizului favorabil al comisiilor de supraveghere constituite la nivelul acestora. Creditarea de către băncile comerciale a societăţilor comerciale nominalizate, după aprobarea planurilor de redresare economico-financiară, se va face cu urmărirea încadrării stricte în limita plafoanelor stabilite de Comitetul de Restructurare. În acest scop, contractarea de credite bancare se va face numai cu avizul comisiilor de supraveghere. Articolul 8 Comisiile de supraveghere au obligaţia de a urmări respectarea stricta a măsurilor cuprinse în planurile de redresare economico-financiară, raportind lunar Comitetului de Restructurare despre modul de îndeplinire a acestor planuri şi recomandind măsuri de adaptare şi ameliorare a lor, în funcţie de condiţiile nou-apărute. Articolul 9 În cazul în care se constată că societăţile comerciale se abat de la măsurile cuprinse în planurile de redresare economico-financiară aprobate, comisiile de supraveghere vor recomanda Comitetului de Restructurare adoptarea de măsuri corespunzătoare, în următoarea ordine: - înlocuirea conducerii societăţii comerciale respective; - retragerea sustinerii financiare, inclusiv a garanţiilor aferente creditelor neutilizate încă, cu notificarea imediata a băncii creditoare; - declararea stării de incapacitate de plată potrivit art. 12 al Legii nr. 76/1992, putindu-se merge până la iniţierea procedurii de lichidare. Articolul 10 În termen de maximum 180 de zile de la instituirea regimului de supraveghere a respectivei societăţi comerciale, în cazul în care situaţia economico-financiară nu se amelioreaza în mod semnificativ, comisia de supraveghere este obligată să prezinte Comitetului de Restructurare un raport fundamentat, conţinând recomandări privind încetarea activităţii societăţii şi intrarea în conservare sau, după caz, lichidarea societăţii respective. Comitetul de Restructurare este obligat ca, în termen de 15 zile de la primirea raportului, sa propună Guvernului spre aprobare soluţiile considerate optime. Articolul 11 Declanşarea procedurii de lichidare poate fi suspendată pe timp de 90 de zile numai la cererea expresă a Fondului Proprietăţii de Stat şi a Fondului Proprietăţii Private competent, termen în care societatea comercială respectiva trebuie privatizata. Articolul 12 În cazul ameliorării substanţiale a stării financiare a societăţii comerciale ca rezultat al aplicării planului de redresare, comisia de supraveghere va recomanda Comitetului de Restructurare scoaterea de sub supraveghere a respectivei societăţi comerciale. În baza avizului favorabil al Comitetului de Restructurare, Guvernul va putea aproba această măsură, societatea comercială respectiva reintrând în relaţii normale cu sistemul bancar şi ceilalţi creditori. Articolul 13 Pentru stimularea activităţii membrilor comisiilor de supraveghere şi ai aparatului tehnic al Comitetului de Restructurare, Guvernul poate stabili, în funcţie de rezultate, acordarea, din bugetele instituţiilor reprezentate, de indemnizaţii lunare. Articolul 14 Regimul special de supraveghere instituit prin prezenta hotărâre, ca şi activitatea comisiilor de supraveghere şi a Comitetului de Restructurare încetează, de drept, în momentul începerii activităţii Agenţiei de Restructurare. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, preşedintele Consiliului pentru Coordonare, Strategie şi Reforma Economică, Misu Negritoiu Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Ministrul industriilor, Dumitru Popescu Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat, Emil Dima Anexa 1 LISTA societăţilor comerciale cu capital de stat supuse regimului special de supraveghere Anexa 2 Componenta Comitetului de Restructurare şi modul de lucru al acestuia Componenta Comitetului de Restructurare este următoarea: Instituţiile menţionate vor nominaliza, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, membrii desemnaţi să le reprezinte, precum şi cîte o persoană care să poată înlocui reprezentantul desemnat în caz de indisponibilitate a acestuia. Fiecare membru al Comitetului de Restructurare dispune de un singur vot. Reprezentanţii băncilor comerciale creditoare au drept de vot numai cu privire la societăţile comerciale pe care le crediteaza. Reprezentanţii Fondului Proprietăţii Private au drept de vot numai cu privire la societăţi comerciale la care deţin acţiuni. Deciziile se iau prin votul majorităţii simple a celor abilitaţi sa voteze în problema dezbatuta, cu excepţia avizării recomandarii de lichidare (prevăzută la art. 10 al prezentei hotărâri), unde este necesară o majoritate calificată de două treimi din membrii abilitaţi sa voteze. Cu privire la decizia de stabilire a plafoanelor de creditare bancară în limita cărora se acordă garanţii guvernamentale (potrivit art. 5 din prezenta hotărâre), reprezentantul Ministerului Finanţelor are drept de veto. Comitetul de Restructurare va acţiona şi ca arbitru pentru soluţionarea divergentelor apărute între comisiile de supraveghere constituite potrivit prezentei hotărâri şi organele de conducere ale societăţilor comerciale supravegheate. Soluţiile pronunţate au caracter definitiv şi se iau cu majoritate de voturi, în termen de maximum 5 zile de la sesizare. Reprezentantul Fondului Proprietăţii de Stat este preşedintele Comitetului de Restructurare şi conduce şedinţele acestuia. Secretariatul este asigurat de Ministerul Finanţelor. Comitetul se reuneste în şedinţe saptaminale sau, la propunerea preşedintelui, de mai multe ori pe saptamina, dacă dimensiunea şi urgenta problemelor o impun. Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, Comitetul de Restructurare îşi va putea crea un aparat tehnic de lucru, constituit din specialişti puşi la dispoziţie de instituţiile reprezentate. Acesta va sprijini fundamentarea deciziilor, pe baza analizei proprii a informaţiilor şi recomandărilor furnizate de comisiile de supraveghere care funcţionează la nivelul societăţilor comerciale. Comitetul de restructurare va prezenta Guvernului, lunar sau ori de cîte ori este necesar, rapoarte privind rezultatele obţinute, însoţite de propuneri concrete de măsuri. ---------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.