HOTĂRÂRE nr. 2.326 din 14 decembrie 2004 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru judeţul Vrancea Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.210 din 16 decembrie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.
(2)şi
(3)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, al art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 21 alin.
(3)din Ordonanţa Guvernului nr. 48/2004 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004, aprobată prin Legea nr. 478/2004, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale pe anul 2004 cu suma de 14.000 milioane lei, pentru judeţul Vrancea, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, şi alocarea acesteia pentru finanţarea unor cheltuieli de personal ale unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se face de către ordonatorii principali de credite, potrivit dispoziţiilor legale. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2004. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Toma Zaharia, secretar de stat Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gheorghe Emacu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 14 decembrie 2004. Nr. 2.326. Anexa SITUAŢIA sumelor repartizate pe unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Vrancea pentru finanţarea cheltuielilor de personal -------