← România

COMUNICAT din 29 octombrie 2019

COMUNICAT din 29 octombrie 2019 privind sintagma ”al exemplarelor cu potențial agresiv” din cuprinsul dispozițiilor art. 6 alin.

(4)fraza întâi din OUG nr. 55/2002 Publicat pe www.ccr.ro Conținutul comunicatului În ziua de 29 octombrie 2019, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. d) din Constituția României și al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin.
(4)fraza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, având următorul cuprins:
(4)Accesul câinilor prevăzuți la art. 1 lit. b), precum și al exemplarelor cu potențial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă de către o persoană care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 3 alin.
(1). În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „al exemplarelor cu potențial agresiv” din cuprinsul dispozițiilor art. 6 alin.
(4)fraza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2002 este constituțională în măsura în care vizează câinii prevăzuți la art. 2 alin.
(1)din același act normativ.

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.