← România

ORDIN nr. 19 din 7 februarie 2012

ORDIN nr. 19 din 7 februarie 2012 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 296/29.767/2007 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură punerea pe piaţă numai a brichetelor care prezintă caracteristici de siguranţă pentru copii şi interzicerea introducerii pe piaţă a brichetelor fantezie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 7 martie 2012 Având în vedere prevederile Legii nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, republicată, şi ale Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 , în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al Hotărârii Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu Decizia Comisiei 2012/53/UE din 27 ianuarie 2012 de prelungire a valabilităţii Deciziei 2006/502/CE de obligare a statelor membre să adopte măsuri prin care să se asigure că nu se pot introduce pe piaţă decât brichete cu caracteristici de siguranţă pentru copii şi să interzică introducerea pe piaţă a brichetelor fantezie, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 27 din 31 ianuarie 2012, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emit următorul ordin: Articolul I Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 296/29.767/2007 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură punerea pe piaţă numai a brichetelor ce prezintă caracteristici de siguranţă pentru copii şi interzicerea introducerii pe piaţă a brichetelor fantezie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 29 mai 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: - La articolul 6, alineatul

(2)va avea următorul cuprins: "
(2)Prezentul ordin este aplicabil până la data de 11 mai 2013." Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 11 mai 2012. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Constantin Cerbulescu Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Viorel Comăniţă ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.