HOTĂRÂRE nr. 570 din 15 iulie 1996 privind trecerea Policlinicii Vitan din municipiul Bucureşti în subordinea Ministerului Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 29 iulie 1996 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Policlinica Vitan, cu sediul în municipiul Bucureşti, trece din subordinea Ministerului Sănătăţii - Direcţia sanitară a municipiului Bucureşti - în subordinea Ministerului Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor. Articolul 2 Se aprobă transmiterea imobilului în care funcţionează Policlinica Vitan, situat în municipiul Bucureşti, calea Dudeşti nr. 104-122, sectorul 3, cu datele de identificare din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, împreună cu bunurile din dotare, din administrarea Spitalului Clinic Colţea din subordinea Direcţiei sanitare a municipiului Bucureşti în administrarea Ministerului Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, în vederea folosirii ca sediu pentru Spitalul departamental al Ministerului Justiţiei. Articolul 3 Transmiterea imobilului prevăzut la art. 2 şi a bunurilor din dotare se va face la valoarea stabilită în contabilitate la data predării. Articolul 4 Predarea-preluarea imobilului cu dotările aferente se va face prin protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 5 Personalul preluat de Ministerul Justiţiei se considera transferat în interesul serviciului şi se încadrează în numărul maxim aprobat Ministerului Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor. Salarizarea personalului civil se va face în conformitate cu prevederile legale privind salarizarea personalului din unităţile bugetare. PRIM-MINISTRU NICOLAE VĂCĂROIU Contrasemnează: -------------- Ministrul sănătăţii, Iulian Mincu p. Ministrul justiţiei, Gabriela Gaşpar, secretar de stat Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Bucureşti, 15 iulie 1996. Nr. 570. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului în care funcţionează Policlinica Vitan, care se transmite în administrarea Ministerului Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor ------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.