REGULAMENT nr. 1.566 din 31 august 2004 de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1210/2003 prin care se instituie anumite restrictii specifice în relatiile economice şi financiare cu Irakul şi se abroga Regulamentul (CE) nr. 2465/96*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 697 bis din 15 august 2006 ------ Notă ... *) Aprobat prin Ordinul nr. 996 din 07 iulie 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 15 august 2006. COMISIA COMUNITATILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, având în vedere Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.210/2003 din 7 iulie 2003 privind anumite restrictii specifice în relatiile economice şi financiare cu Irak*1), în special articolul 11, lit. c, intrucat,
(1)Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 enumera autorităţile competente cărora le sunt atribuite functii specifice referitoare la aplicarea acestui Regulament. ...
(2)În data de 1 mai 2004, Cehia, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia au aderat la Uniunea Europeana. Actul de Aderare nu prevede modificarea Anexei. ...
(3)Autorităţile competente din noile state membre trebuie incluse, prin urmare, incluse în Anexa din data de 1 mai 2004, ... ------- *1 JO L 169, 8.7.2003, p.
- Regulament modificat ultima data de Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.412/2004 (JO L 257, 4.8.2004, p. 1). ADOPTA PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1
- Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se modifica prin prezenta în conformitate cu Anexa la acest Regulament. Articolul 2 Prezentul regulament intră în vigoare în ziua urmatoare publicarii sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplica din data de 1 mai
- Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, 31 august
- Pentru Comisie Christopher PATTEN Membru al Comisiei Anexa Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se modifica după cum urmeaza:
- Urmatoarele date vor fi incluse între menţiunile pentru Belgia şi Danemarca: "CEHIA Fonduri şi resurse economice: Ministerstvo prumyslu a obchodu Licencni sprava Na Frantisku 32 110 15 Praha 1 Tel.: (420-2) 24 06 27 20 Fax: (420-2) 24 22 18 11 Ministerstvo financi Financni analyticky utvar P.O. Box 675 Jindrisska 14 111 21 Praha 1 Tel.: (420-2) 57 04 45 01 Fax: (420-2) 57 04 45 02 Comert cu bunuri culturale irakiene: Narodni museum - Naprstkovo museum asijskych; africkych a americkych kultur Betlemske namesti 1 110 00 Praha Tel.: (420-2) 24 49 75 01 Fax: (420-2) 22 22 14 18".
- Urmatoarele date vor fi incluse între menţiunile pentru Germania şi Grecia: "ESTONIA Eesti Valisministeerium Islandi valjak 1 15049 Tallinn Tel.: (372-6) 31 71 00 Fax: (372-6) 31 71 99 Finantsinspektsioon Sakala 4 15030 Tallinn Tel.: (372-6) 68 05 00 Fax: (372-6) 68 05 01".
- Urmatoarele date vor fi incluse între menţiunile pentru Italia şi Luxemburg: "CIPRU Text limba greaca Ministry of Foreign Affairs Presidential Palace Avenue 1447 Nicosia Tel.: (357-22) 30 06 00 Fax: (357-22) 66 18 81 Text limba greaca Ministry of Commerce, Industry and Tourism 6 Andreas Araouzos Street 1421 Nicosia Tel.: (357-22) 86 71 00 Fax: (357-22) 37 51 20 LETONIA Noziedzigi ieguto lidzeklu legalizacijas noversanas dienests Kalpaka bulvari 6, Riga, LV 1081 Tel.:
(371)704 44 31 Fax:
(371)704 45 49 LITUANIA Economics Department Ministry of Foreign Affairs of the Republic of Lithuania J. Tumo-Vaizganto 2 LT-2600 Vilnius Tel.: (370-5) 236 25 92 Fax: (370-5) 231 30 90".
- Urmatoarele date vor fi incluse între menţiunile pentru Luxemburg şi Tarile de Jos: "UNGARIA Penzugyminiszterium 1051 Budapest Jozsef nador ter 2-
- Tel.: (36-1) 327 21 00 Fax: (36-1) 318 25 70 MALTA Bord ta' Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Direttorat ta' l-Affarijiet Multilaterali Ministeru ta' l-Affarijiet Barranin Palazzo Parisio Triq îl-Merkanti Valletta CMR 02 Tel.: (356-21) 24 28 53 Fax: (356-21) 25 15 20".
- Urmatoarele date vor fi incluse între menţiunile pentru Austria şi Portugalia: "POLONIA Ministerstwo Spraw Zagranicznych Departament Prawno - Traktatowy Al. J. Ch. Szucha 23 PL-00-580 Warszawa Tel.: (48-22) 523 93 48 Fax: (48-22) 523 91 29".
- Urmatoarele date vor fi incluse între menţiunile pentru Portugalia şi Finlanda: "SLOVENIA Banka Slovenije Slovenska 35 1505 Ljubljana Tel.: (386-1) 471 90 00 Fax: (386-1) 251 55 16 http://www.bsi.şi Ministry of Foreign Affairs of the Republic of Slovenia Presernova 25 1000 Ljubljana Tel.: (386-1) 478 20 00 Fax: (386-1) 478 23 47 http://www.gov.şi/mzz SLOVACIA Fonduri şi resurse economice: Ministerstvo financii Slovenskej republiky Stefanovicova 5 817 82 Bratislava Tel.: (421-2) 59 58 22 01 Fax: (421-2) 52 49 35 31 Comert cu bunuri culturale irakiene: Ministerstvo kultury Slovenskej republiky Nam. SNP 33 813 31 Bratislava Tel.: (421-2) 59 39 11 55 Fax: (421-2) 59 39 11 74". ---------