PROTOCOL din 21 februarie 2003 de cooperare între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Albania Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 12 noiembrie 2003 Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Albania, denumite în continuare părţi, având în vedere prevederile Tratatului de înţelegere, colaborare şi buna vecinătate dintre România şi Republica Albania, semnat la Bucureşti la 11 mai 1994, straduindu-se să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre ambele state în spiritul Cartei Naţiunilor Unite, Actului final de la Helsinki, Cartei de la Paris pentru o noua Europa şi al documentelor ulterioare ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, urmărind întărirea cooperării dintre cele doua ministere, dintre ambasadele şi oficiile consulare ale părţilor, subliniind importanţa şi beneficiile dialogului la diverse niveluri asupra aspectelor de interes comun, au convenit asupra celor ce urmează: Articolul 1 1. Părţile vor organiza intalniri periodice privind problematica relaţiilor bilaterale, precum şi probleme importante de interes comun, pe plan internaţional, european şi subregional. 2. În particular, în cadrul intalnirilor vor fi discutate următoarele:
- a)aspecte privind extinderea şi aprofundarea cooperării bilaterale în domeniile politic, economic, ştiinţific, al protecţiei mediului, cultural şi umanitar; ...
- b)aspecte privind probleme de interes regional, cum ar fi prevenirea terorismului, a crimei organizate, a traficului de persoane, de droguri şi substanţe psihotrope etc.; ...
- c)aspecte privind securitatea transatlantica şi europeană şi extinderea NATO; ...
- d)aspecte privind intensificarea procesului de integrare europeană, extinderea Uniunii Europene şi pregătirea pentru negocieri privind aderarea unor noi membri; ...
- e)evaluarea progreselor înregistrate în aplicarea acordurilor bilaterale; ...
- f)probleme actuale ale relaţiilor internaţionale; ...
- g)alte probleme de interes comun. ... Articolul 2 1. Intalnirile menţionate la art. 1 vor avea loc ori de câte ori se va considera necesar, la nivel de miniştri, secretari de stat, directori sau experţi, alternativ în România şi în Republica Albania. 2. Intalnirile la nivel de directori sau de experţi vor avea loc cel puţin o dată pe an. 3. Pentru discutarea unor aspecte specifice pot fi constituite grupuri de experţi. Articolul 3 Dacă se considera necesar, reprezentantele diplomatice ale ambelor state în terţe tari, pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi alte organizaţii internaţionale vor discuta aspecte de interes comun în cadrul conferinţelor şi reuniunilor internaţionale şi vor coopera în vederea acordării de sprijin reciproc candidaturilor României şi Republicii Albania în cadrul respectivelor organizaţii. Articolul 4 Detaliile privind programul, data şi locul organizării negocierilor şi reuniunilor vor fi convenite de ambele părţi prin canale diplomatice. Articolul 5 Părţile vor coopera în vederea actualizării cadrului juridic bilateral şi vor favoriza încheierea unor noi acorduri în domenii de interes comun. Articolul 6 Părţile vor incuraja, conform competentelor lor, stabilirea şi dezvoltarea de contacte între organele şi instituţiile de stat, între organizaţii neguvernamentale şi în alte domenii din ambele state, atât la nivel regional, cat şi local. Articolul 7 Părţile vor incuraja cooperarea în domeniul pregătirii tinerilor diplomati, sprijinind participarea reciprocă la studii în cadrul academiilor diplomatice din România şi Republica Albania, precum şi participarea la conferinţe, seminarii şi reuniuni privind probleme de interes internaţional, organizate de cele doua ministere ale afacerilor externe. Articolul 8 Prezentul protocol va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părţile se informează reciproc cu privire la îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea sa în vigoare. Prezentul protocol este încheiat pentru o perioadă de 2 ani. La data expirării acestei perioade, termenul sau de valabilitate va fi reînnoit în mod automat pentru noi perioade de 2 ani, cu excepţia cazului în care una dintre părţi notifica intenţia de a inceta valabilitatea protocolului cu cel puţin 3 luni înaintea expirării termenului sau de valabilitate. Articolul 9 După intrarea în vigoare a prezentului protocol îşi încetează valabilitatea Protocolul privind cooperarea dintre Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Albania, semnat la Tirana la 6 iulie 1993. Semnat la Tirana la 21 februarie 2003, în doua exemplare originale, în limbile română, albaneza şi engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe de interpretare, textul în limba engleza va prevala. Pentru Ministerul Afacerilor Externe al României, Mircea Geoana Pentru Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Albania, Ilir Meta ---------