HOTĂRÂRE nr. 43 din 25 ianuarie 2012 privind actualizarea valorii de inventar aferente phărţii dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2012 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin.
(1)din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 22 alin.
(4)din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 alin.
(1)şi
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă actualizarea valorii de inventar aferente părţii din imobilul situat în municipiul Bucureşti, sectorul 2, str. Constantin Nacu nr. 3, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, înregistrat cu nr. MFP 145400 în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, potrivit datelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa contabilă şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Secretarul general al Guvernului, Dezsi Attila Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei, Iulius Dan Plaveti Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 25 ianuarie 2012. Nr. 43. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a părţii dintr-un imobil, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru care se actualizează valoarea de inventar ca urmare a reevaluării --------