DECIZIE nr. 166 din 21 octombrie 1999

(2), art. 23 alin.

(1)şi

(9), art. 49 alin.

(1)şi ale art. 123 alin.

(1)şi

(2)din Constituţie, sub aspectul modalitatii de executare a pedepsei, deoarece alin. 3 al art. 81 din Codul penal, introdus prin Legea nr. 140/1996, ingradeste posibilitatea instanţei de a lua măsura suspendării executării pedepsei privative de libertate aplicate inculpaţilor. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata pentru următoarele motive:

1. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca şi alte modalităţi de executare a acesteia, nefiind obligatorie pentru instanţele de judecată, poate fi dispusă, potrivit probelor administrate, numai în măsura în care se apreciază ca scopul educativ şi sanctionator al pedepsei va putea fi atins şi fără privare de libertate.
2. Intervenţia legiuitorului, prin stabilirea unor condiţii pentru aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, apare ca absolut normală, acestea având menirea de a întregi criteriile generale de individualizare a pedepsei, astfel cum sunt înscrise în dispoziţiile art. 72 din Codul penal, de care instanţele judecătoreşti trebuie să ţină seama atunci când stabilesc pedeapsa ce trebuie aplicată, atât în ceea ce priveşte felul şi cuantumul acesteia, cat şi modalitatea de executare. Deşi, potrivit dispoziţiilor art. 150 alin.

(1)din Constituţie, abrogarea unor legi sau dispoziţii legale, ca de altfel şi adoptarea ori modificarea lor, nu aparţine competentei Curţii Constituţionale, se impune cu necesitate ca Guvernul - principala autoritate publică investită cu iniţiativa legislativă - sa procedeze la abrogarea sau modificarea unor texte din Codul penal, Codul de procedură penală, precum şi a altor dispoziţii ale legilor penale, care să elimine acele probleme contradictorii cu care se confrunta instanţele judecătoreşti. De altfel în actualul context social se impune reaprecierea politicii penale privitoare la măsurile privative de libertate şi, deci, implicit a pedepselor stabilite pentru anumite infracţiuni, menite să asigure, pe de o parte, combaterea fenomenului infractional şi, pe de altă parte, să asigure instanţelor de judecată posibilitatea unor individualizari echitabile în raport cu fiecare situaţie în parte, astfel încât să se evite pronunţarea unor soluţii "sablon". În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, raportate la dispoziţiile art. 22 alin.

(2), art. 23 alin.

(1)şi

(9), art. 49 alin.

(1)şi ale art. 123 alin.

(1)şi

(2)din Constituţie, este neîntemeiată pentru următoarele motive: Limitarea aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei numai pentru infracţiunile sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 12 ani nu încalcă nici o dispoziţie din Constituţie. Dispoziţiile art. 22 alin.

(2), ale art. 23 alin.

(1)şi

(9)şi ale art. 49 alin.

(1)din Constituţie, invocate de autorul excepţiei, nu au nici o legătură cu aceasta. În speta numai textul art. 16 alin.

(1)din Constituţie putea fi invocat, datorită caracterului şi legăturii, sub anumite aspecte, cu prevederile art. 81 alin. 3 din Codul penal. La art. 16 alin.

(1)se referă şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 25/1999 şi nr. 79/1999. Însă, examinând şi aceste prevederi, Curtea a decis ca ele nu contravin dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal. Aceste decizii sunt menţionate şi în punctul de vedere al Guvernului pentru următoarele considerente: - art. 16 alin.

(1)din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic privind aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui; - regimul pedepselor şi al executării acestora constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptăţit sa o soluţioneze, în funcţie de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată. Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care are următorul cuprins: "Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura." Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, şi prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999, statuand ca acestea sunt constituţionale pentru următoarele considerente: - limitarea legală a aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei numai la infracţiunile prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 12 ani nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece instituirea acestei măsuri nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi; - regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală pe care organul legislativ este singurul îndreptăţit sa o soluţioneze, în funcţie de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii; - art. 16 alin.

(1)din Constituţie consfinţeşte egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic privind aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui; - prin măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei în condiţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiţii, încălcarea principiului egalităţii s-ar putea pune în discuţie numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetăţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată îşi menţine valabilitatea şi în cauza de faţa. În legătură cu susţinerea formulată de autorul excepţiei ce face obiectul cauzei de faţa, sustinere potrivit căreia art. 81 alin. 3 din Codul penal contravine dispoziţiilor art. 49 alin.

(1)din Constituţie, care prevăd ca "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav", Curtea constata ca aceste dispoziţii constituţionale nu sunt incalcate, întrucât limitarea instituită de legiuitor în aplicarea măsurii de suspendare condiţionată a executării pedepsei este impusa de realizarea unei politici represive mai ferme, fapt care excede însă sferei de reglementare a art. 49 din Constituţie, referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, în legătură cu critica potrivit căreia art. 81 alin. 3 din Codul penal ingradeste posibilitatea instanţelor de judecată de a aplica măsura suspendării executării pedepsei privative de libertate, Curtea constata ca aceasta nu este o problemă de control al constituţionalităţii legii, ci o problemă de politica penală, care aparţine în exclusivitate competentei legiuitorului, singurul îndreptăţit sa modifice ori sa completeze dispoziţiile legale în vigoare, în temeiul art. 58 alin.

(1)din Constituţie. Aceeaşi concluzie este de altfel cuprinsă şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999, decizie prin care s-a arătat ca, deşi reală, nu poate fi reţinută în cadrul controlului de constituţionalitate critica potrivit căreia s-ar impune reevaluarea limitei de 12 ani până la care poate fi acordată suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în raport cu limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de Legea nr. 140/1996, reevaluare care, conform art. 58 alin.

(1)din Constituţie, este de competenţa exclusiva a legiuitorului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 22 alin.

(2)şi ale art. 23 alin.

(1)şi

(2)din Constituţie, invocate, de asemenea, în susţinerea excepţiei, Curtea constata ca acestea nu au nici o legătură cu problema examinata, fiind de aceea respinse. În sfârşit, referitor la critica autorilor excepţiei, raportată la dispoziţiile art. 123 din Constituţie, care stabilesc ca "

(1)Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", precum şi ca "

(2)Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", se constată că, potrivit acestor texte, independenta judecătorilor nu are semnificatia independentei judecătorilor faţă de lege, pe care aceştia au obligaţia de a o aplica. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin.

(1)lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA, În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Şerban şi Tibi Hainal în Dosarul nr. 565/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 1999. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta -----------