RAPORT nr. 4.018 din 9 septembrie 2011 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Ilfov Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 16 septembrie 2011 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, şi cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 4-13 iulie 2011 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Ilfov pentru anul
- I. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Ilfov au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 27.500,00 lei. În urma verificării modului de respectare a prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoane juridice fără scop patrimonial, cu modificările ulterioare, s-au constatat următoarele: - contabilitatea patrimoniului a fost organizată şi condusă cu respectarea normelor prevăzute pentru persoanele juridice fără scop patrimonial; - contabilitatea este ţinută în partidă dublă şi se utilizează registrele contabile prevăzute de lege; - balanţa de verificare a fost întocmită conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - inventarierea generală a elementelor de patrimoniu a fost efectuată în conformitate cu Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.861/
- II. Recomandări: - actualizarea în mod permanent a procedurilor financiar-contabile; - utilizarea formularelor pentru cotizaţii, donaţii şi alte venituri conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2007, cu modificările ulterioare. Nu au fost constatate deficienţe ce puteau fi sancţionate contravenţional. Bucureşti, 9 septembrie
- Nr. 4.
- ----