DECIZIE nr. 49 din 14 februarie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit.
- c)din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 18 martie 2002 Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit.
- c)din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lilian Marza în Dosarul nr. 3.352/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca prevederile art. 453 din Codul de procedură penală stabilesc tocmai posibilitatea de a acorda condamnatului, în condiţiile arătate, amânarea sau întreruperea executării pedepsei. Prin faptul ca textul de lege criticat prevede posibilitatea acordării unei singure amânări a pedepsei nu se încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 21 august 2001, pronunţată în Dosarul nr. 3.352/2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit.
- c)din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lilian Marza într-o cauza penală având ca obiect judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de autorul excepţiei. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, deoarece restrang la o singură dată posibilitatea condamnatului de a solicita întreruperea executării pedepsei, în condiţiile în care în cursul executării unei pedepse privative de libertate este posibil să apară de mai multe ori situaţii din categoria celor prevăzute de Codul de procedură penală, în care să se justifice întreruperea executării pedepsei. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dubla condiţionare stabilită privitor la amânarea şi, respectiv, la întreruperea executării pedepsei nu trebuie inteleasa ca o ingradire a dreptului de a se adresa autorităţii judecătoreşti. Dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit.
- c)din Codul de procedură penală, raportate la art. 455 din acelaşi cod, nu stabilesc norme imperative, ci dispozitive. În felul acesta revine instanţei de judecată obligaţia de a dispune, motivat, amânarea sau, după caz, întreruperea executării pedepsei. Potrivit art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca prevederile legale criticate sunt constituţionale. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca potrivit art. 453 din Codul de procedură penală legiuitorul "nu operează o limitare a accesului liber la justiţie, ci posibilitatea admiterii anumitor cereri care stabilesc circumstanţe subiective ce ţin de condiţia petentului condamnat". Legea limitează dreptul condamnatului la amânarea executării pedepsei, în sensul că după obţinerea amânării nu poate reînnoi cererea de amânare pe acelaşi temei. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate instituie o facultate, şi nu o obligaţie în sarcina instanţei de judecată, de a dispune motivat amânarea sau, după caz, întreruperea executării pedepsei. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca prevederile art. 453 din Codul de procedură penală stabilesc numai posibilitatea de a se acordă condamnatului, în condiţiile arătate, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, iar nu şi un drept al acestuia de a le obţine. Prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece nu împiedica "în nici un mod, dreptul cetăţeanului de a se adresa instanţelor judecătoreşti". Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.
(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit.
- c)din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Art. 453. - Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţa poate fi amânată în următoarele cazuri: [...]
- c)când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată." ... În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, deoarece se restrânge la o singură dată posibilitatea condamnatului de a solicita întreruperea executării pedepsei, deşi în cursul executării unei pedepse privative de libertate este posibil să apară de mai multe ori situaţii din categoria celor prevăzute în Codul de procedură penală, în care să se justifice întreruperea executării pedepsei. Dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, la care se referă autorul excepţiei, au următorul conţinut: "
(1)Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." ... Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Realizarea scopului procesului penal şi asigurarea eficientei hotărârilor judecătoreşti impun executarea de îndată a hotărârilor penale definitive. Prin excepţie de la aceasta regula, art. 453 şi, respectiv, art. 455 din Codul de procedură penală prevăd unele cazuri în care executarea pedepsei poate fi amânată sau întreruptă pe anumite perioade de timp. Potrivit art. 455, coroborat cu art. 453 alin. 1 lit.
- c)din Codul de procedură penală, întreruperea executării pedepsei se poate acorda pentru o perioadă de cel mult 3 luni şi numai o singură dată, atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care lucrează. Prevederile legale menţionate stabilesc, pentru instanţa de judecată competenţa, facultatea de a acorda, la cererea condamnatului, întreruperea executării pedepsei, în cazul în care constata ca sunt întrunite condiţiile menţionate mai sus. Totodată aceste prevederi limitează posibilitatea condamnatului de a obţine întreruperea executării pedepsei, în sensul că după ce a obţinut o întrerupere în temeiul art. 453 alin. 1 lit.
- c)nu mai poate obţine o noua întrerupere pe acelaşi temei. Dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit.
- c)din Codul de procedură penală nu contravin principiului constituţional al accesului liber la justiţie consacrat prin art. 21 alin.
(1)din Legea fundamentală, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Or, asa cum s-a arătat mai sus, condamnatul are dreptul să solicite şi să obţină o singură dată întreruperea executării pedepsei pe temeiul prevăzut de art. 453 alin. 1 lit.
- c)din Codul de procedură penală, putându-se adresa, în acest scop, instanţei de judecată competente. În aceste condiţii, faptul ca după acordarea unei întreruperi, în baza art. 453 alin. 1 lit.
- c)din Codul de procedură penală, instanţa nu mai poate admite cereri ulterioare formulate de condamnat pe acelaşi temei nu constituie o împiedicare sau o restrangere a accesului acestuia la justiţie. Altfel spus, nu accesul la justiţie îi este prohibit condamnatului - în cazul analizat -, ci însuşi dreptul pe care doreşte sa-l promoveze prin acţiune în justiţie, şi anume acela de a obţine o noua întrerupere a executării pedepsei în baza textului de lege menţionat. Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit.
- c)şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lilian Marza în Dosarul nr. 3.352/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 februarie 2002. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta --------