ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 13 septembrie 2006 privind unele măsuri de sprijin financiar care se acordă producătorilor agricoli pentru înfiinţarea culturilor din toamna anului 2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 781 din 14 septembrie 2006 Având în vedere situaţia extraordinară creată de perioada scurtă de timp rămasă pentru desfăşurarea campaniei agricole de toamnă, cu încadrarea în perioada optimă de însămânţare şi necesitatea achiziţionării de produse pentru asigurarea respectării tehnologiilor de cultură şi realizarea de producţii agricole eficiente, se impune luarea unor măsuri de sprijinire a producătorilor agricoli. Întrucât achiziţionarea de seminţe, îngrăşăminte şi pesticide necesare înfiinţării culturilor de toamnă implică un nivel ridicat al cheltuielilor pe hectar, este necesar a se acordă un sprijin financiar în bonuri valorice, de 150 lei/ha, pentru achiziţia, de către producătorii agricoli, de seminţe, îngrăşăminte şi pesticide. Deoarece timpul necesar pentru desfăşurarea campaniei de toamnă nu permite promovarea şi adoptarea reglementării sub formă de lege, în temeiul art. 115 alin.
(4)din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 Se acordă un sprijin financiar în valoare de 150 lei/ha producătorilor agricoli care înfiinţează culturi în toamna anului 2006, pentru achiziţia de seminţe şi/sau îngrăşăminte şi/sau pesticide. Articolul 2 Suma aferentă acordării sprijinului financiar potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se asigură de la bugetul de stat, din prevederile bugetare aprobate Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în cadrul programului "Dezvoltarea durabilă a sectorului vegetal, a sectorului zootehnic şi piscicol, precum şi alte programe pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale trebuie să le pună în aplicare", pe anii 2006 şi
- Articolul 3 Beneficiarii sprijinului financiar prevăzut la art. 1 sunt producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice care deţin sau exploatează terenuri arabile în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi în participaţiune, societăţi agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, societăţi comerciale cu profil agricol constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cooperativele agricole constituite în baza Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările ulterioare, unităţi de învăţământ agricol şi/sau silvic, institute şi staţiuni de cercetare şi producţie agricolă, societăţi naţionale, unităţi de cult şi penitenciare, sunt înregistraţi în Registrul agricol/Registrul fermelor/alte evidenţe funciare şi înfiinţează culturi în toamna anului
- Articolul 4
(1)Sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli se face prin atribuirea gratuită de bonuri valorice nominale, al căror model este prevăzut în anexa nr. 1. ...
(2)Termenul limită de utilizare a bonurilor valorice pentru achiziţia de seminţe şi/sau îngrăşăminte şi/sau pesticide este 1 decembrie 2006. ... Articolul 5
(1)Sprijinul financiar în valoare de 150 lei/ha se acordă beneficiarilor prevăzuţi la art. 3, proporţional cu suprafaţa de teren pe care se înfiinţează culturi agricole în toamna anului 2006, pe baza cererii-tip al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2. ...
(2)Cererile-tip ale solicitanţilor sprijinului financiar se depun la centrele locale ale sucursalelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare Agenţie. ...
(3)Cererile se înregistrează de reprezentanţii centrelor locale ale sucursalelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei, denumite în continuare centre locale, în Registrul special de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar pentru înfiinţarea culturilor din toamna anului 2006, însoţite de următoarele documente: ...
- a)copie de pe buletinul sau cartea de identitate, pentru persoanele fizice, sau copie de pe certificatul de înmatriculare şi certificatul de înregistrare, pentru persoanele juridice; ...
- b)copie de pe actul de proprietate şi/sau concesionare şi/sau arendare şi/sau alte acte doveditoare ale dreptului de folosinţă şi/sau proprietăţi asupra suprafeţei de teren pe care se înfiinţează culturi în toamna anului 2006, după caz. ...
(4)Producătorii agricoli pot beneficia o singură dată de sprijinul financiar, prin acordarea de bonuri valorice a căror valoare însumată nu poate depăşi 150 lei/ha. ...
(5)Termenul limită de depunere a cererilor pentru acordarea sprijinului financiar în valoare de 150 lei/ha este 1 noiembrie 2006. ... Articolul 6
(1)Reprezentanţii centrelor locale întocmesc Lista producătorilor agricoli care solicită sprijin financiar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3. ...
(2)În situaţia în care un producător agricol înfiinţează culturi în toamna anului 2006, ale căror suprafeţe sunt situate în mai multe unităţi administrativ-teritoriale, acesta formulează cerere în fiecare centru local unde este situat terenul. ...
(3)Lista producătorilor agricoli care solicită sprijin financiar se afişează la sediul centrelor locale, în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererilor pentru solicitarea sprijinului financiar. ...
(4)Producătorii agricoli, beneficiari ai sprijinului financiar, care au fost omişi din lista producătorilor care au solicitat sprijin financiar în valoare de 150 lei/ha sau cărora li s-a stabilit o sumă mai mică decât cea cuvenită pot depune contestaţii la sediul centrelor locale, în termen de 5 zile lucrătoare de la data afişării listei. ...
(5)Reprezentanţii împuterniciţi din cadrul sucursalelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei soluţionează contestaţiile în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii acestora şi dispun, după caz, întocmirea listelor suplimentare. ... Articolul 7 În termen de 5 zile de la data afişării, listele şi listele suplimentare cuprinzând producătorii agricoli care solicită sprijin financiar pentru suprafeţe pe care se înfiinţează culturi agricole în toamna anului 2006 se înaintează sucursalelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei, pentru validare în vederea acordării sprijinului financiar. Articolul 8
(1)Bonurile valorice se achiziţionează de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006. ...
(2)Fondurile necesare tipăririi bonurilor valorice, precum şi a formularelor specifice se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. ...
(3)Sucursalele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei preiau bonurile valorice, pe bază de proces-verbal, de la furnizorul acestora. ... Articolul 9 Bonurile valorice tipărite conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2006 privind sprijinul direct al statului acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal în anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 264/2006, şi nedistribuite, existente în stoc la Agenţie, se pot folosi pentru acordarea sprijinului financiar, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 10 Bonurile valorice se completează de către reprezentanţii centrelor locale, în prezenţa beneficiarului, şi se eliberează pe baza listelor aprobate de directorul sucursalei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a Agenţiei. Articolul 11
(1)Operatorii economici care comercializează seminţe pentru însămânţare şi/sau îngrăşăminte şi/sau pesticide şi care primesc bonuri valorice vor emite facturi fiscale cu menţiunea "Cu plata pe bază de bonuri valorice pentru producătorii agricoli", incluzând şi taxa pe valoarea adăugată, şi le vor completa cu datele de identificare a bonului. ...
(2)În cazul în care valoarea facturii fiscale este mai mare decât valoarea bonului/bonurilor valoric/valorice, diferenţa va fi suportată de producătorii agricoli, iar pe factură se va face menţiunea "Suma de ...lei, cu plata pe bază de bonuri valorice pentru producătorii agricoli, iar diferenţa de ...lei, cu plata de către cumpărător". ...
(3)Operatorii economici prevăzuţi la alin.
(1)depun la sucursalele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei, pe a căror rază teritorială sunt înregistraţi beneficiarii prevăzuţi la art. 3, "Centralizatorul facturilor emise în baza bonurilor valorice", întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, împreună cu copia exemplarului 3 al facturilor fiscale emise şi bonurile valorice originale menţionate în facturile emise. ...
(4)Reprezentanţii împuterniciţi ai sucursalelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei au obligaţia de a verifica autenticitatea bonurilor valorice aferente facturilor. ...
(5)Pe baza documentaţiei depuse de operatorii economici, sucursalele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei întocmesc următoarele situaţii: ...
- a)Centralizatorul sumelor solicitate de furnizorii de produse, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5; ...
- b)Situaţia centralizatoare a sumelor ce se decontează pentru bonuri valorice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, pe care o transmit Agenţiei. ...
(6)În baza situaţiei centralizatoare prevăzute la alin.
(5)lit. b), Agenţia întocmeşte Situaţia centralizatoare a sumelor ce se decontează pentru bonuri valorice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, pe care o transmite Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. ...
(7)Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în baza Situaţiei centralizatoare a sumelor ce se decontează pentru bonuri valorice, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8, solicită Ministerului Finanţelor Publice deschiderea creditelor bugetare. ...
(8)După aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale alimentează conturile Agenţiei cu sumele necesare decontării facturilor emise de furnizorii de produse. ...
(9)Agenţia virează sumele solicitate de operatorii economici, conform Situaţiei centralizatoare a sumelor ce se decontează pentru bonuri valorice, prevăzută la alin.
(5)lit. b). ...
(10)Sucursalele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei au obligaţia să păstreze timp de minimum 5 ani facturile decontate, bonurile valorice aferente acestora, precum şi matca rămasă după distribuirea bonurilor valorice. ... Articolul 12
(1)Beneficiarii bonurilor valorice şi furnizorii de produse care primesc bonuri valorice pentru decontare au obligaţia de a le păstra în stare perfectă; bonurile valorice deteriorate sau a căror autenticitate nu poate fi dovedită nu sunt valabile şi nu pot fi plătite. ...
(2)Beneficiarii bonurilor valorice şi furnizorii de produse care primesc bonuri valorice, prin preluarea acestora, devin responsabili de păstrarea lor, asumându-şi toate riscurile din culpa proprie. ...
(3)Bonurile valorice neutilizate până la data prevăzută la art. 4 alin.
(2)îşi pierd valabilitatea, devenind nule de drept. ... Articolul 13
(1)Reprezentanţii centrelor locale verifică suprafeţele înfiinţate în toamna anului 2006 pentru care s-a acordat sprijinul financiar, conform celor declarate în cererea întocmită de beneficiar, şi întocmesc până la data de 10 aprilie 2007, în prezenţa beneficiarului, "Procesul-verbal de recepţie şi restituire", al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9. ...
(2)Procesele-verbale de recepţie şi restituire se înregistrează în Registrul special de evidenţă prevăzut la art. 5 alin.
(3). ...
(3)În baza proceselor-verbale de recepţie şi restituire, reprezentanţii centrelor locale întocmesc şi transmit sucursalei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a Agenţiei "Centralizatorul justificativ al sumelor acordate ca sprijin direct sub formă de bonuri valorice", al cărui model este prevăzut în anexa nr.
- ... Articolul 14 Sucursalele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale Agenţiei, primesc spre decontare bonurile valorice utilizate la achiziţia de seminţe şi/sau îngrăşăminte şi/sau pesticide, până la data de 15 februarie
- Articolul 15
(1)Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: ...
- a)înstrăinarea, deteriorarea sau pierderea Registrului special de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar pentru înfiinţarea culturilor din toamna anului 2006, cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei; ...
- b)încasarea în mod necuvenit a sumelor de la bugetul de stat, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situaţii nereale pe documentele de decontare, cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, precum şi cu obligarea la restituirea sumelor încasate nejustificat, aplicându-se dispoziţiile privind dobânzile şi penalităţile prevăzute de legislaţia fiscală. ...
(2)Contravenţiile prevăzute la alin.
(1)se aplică şi persoanelor juridice. ...
(3)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin.
(1)se fac de către persoane împuternicite de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. ... Articolul 16
(1)Dispoziţiile art. 15 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(2)Contravenienţii pot achita, pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzilor prevăzute la art. 15, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. ... Articolul 17 Persoanele împuternicite de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale verifică permanent modul de acordare şi utilizare a sumelor alocate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 18 Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 13 septembrie
- Nr.
- Anexa 1 Anexa 2 CERERE-TIP (model) CERERE pentru acordarea sprijinului financiar pentru însămânţarea de culturi agricole în toamna anului 2006 Domnul/Doamna .........., domiciliat/domiciliată în localitatea ........, str. ......... nr. ..., judeţul ......., B.I./C.I. seria ..... nr. ....., eliberat/eliberată la data de ......... de ......., CNP ............, Societatea Comercială/Societatea Agricolă ..........., cu sediul în localitatea ........., str. ...... nr. ..., tel./fax ......., cod fiscal ......, CUI ........, reprezentată prin domnul/doamna ......., în calitate de ......, în baza actelor doveditoare anexate la prezenta cerere, solicit acordarea sprijinului financiar pentru însămânţarea în toamna anului 2006 a suprafeţei de ....... ha, după cum urmează: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Sprijinul financiar Totalul sprijinului financiar Cultura Suprafaţa pe suprafaţă ce se acordă prin bon valoric - ha - - lei/ha - - lei/ha - ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 (2x1) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 150 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 150 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 150 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL GENERAL: x x ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Declar pe propria răspundere că în toamna anului 2006 înfiinţez culturi agricole în suprafaţă de ... ha, iar documentele anexate corespund din punct de vedere legal pentru acordarea sprijinului conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/
- Anexez documentele care atestă legalitatea acordării sprijinului financiar. Mă oblig să particip la recepţionarea lucrărilor şi să restitui sumele aferente bonurilor valorice primite, în condiţiile în care nu realizez suprafaţa cultivată pentru care am solicitat sprijin direct. Solicitant, .................. (semnătura şi ştampila) Anexa 3 Comuna (oraşul, municipiul) .................... Judeţul ........................................ Nr. de înregistrare ......... din .............. Vizat Sucursala Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ......... (numele, prenumele şi semnătura).............. LISTA producătorilor agricoli care solicită sprijin financiar ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Suprafaţa totală Suma totală Nr. Producătorul agricol pentru care aprobată crt. se solicită sprijinul (lei) (ha) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL GENERAL: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Reprezentantul teritorial al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, .................................................. Anexa 4 Operatorul economic (denumirea, adresa, sediul, codul fiscal) Banca Comercială ............................... Nr. ........... data (ziua, luna, anul) ........ CENTRALIZATORUL facturilor emise în baza bonurilor valorice ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Nr. şi data Valoarea facturii Din care, pentru: crt. facturii achitate cu bonuri ───────────────────────────────────────── valorice Seminţe Îngrăşăminte Pesticide (lei) (lei) (lei) (lei) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 5 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ... ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Conducătorul unităţii, .......................... (semnătura şi ştampila) Anexa 5 Sucursala Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a Judeţului ............. Nr. ........../............. CENTRALIZATORUL sumelor solicitate de furnizorii de produse ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Suma solicitata Din care, pentru: crt. Furnizorul conform bonurilor ───────────────────────────────────────── valorice Seminţe Îngrăşăminte Pesticide (lei) (lei) (lei) (lei) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 5 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ... ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Directorul Sucursalei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ........................................ (semnătura şi ştampila) Anexa 6 Sucursala Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a Judeţului ........... Nr. .........../............. SITUAŢIA CENTRALIZATOARE a sumelor ce se decontează pentru bonuri valorice ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Nr. cont Suma solicitată conform crt. Furnizorul trezorerie/banca/CUI bonurilor valorice (lei) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ... ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: X ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Directorul Sucursalei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ........................................ (semnătura şi ştampila) Anexa 7 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Nr. ......../.............. SITUAŢIA CENTRALIZATOARE a sumelor ce se decontează pentru bonuri valorice ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Judeţul Suma solicitată conform crt. bonurilor valorice (lei) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- 1 2 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── ... x ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ..................................... (semnătura şi ştampila) Anexa 8 MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Se aprobă. Ordonator principal de credite, ............................... SITUAŢIA CENTRALIZATOARE a sumelor ce se decontează pentru bonuri valorice ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Judeţul Suma solicitată conform crt. bonurilor valorice (lei) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- 1 2 ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── ... x ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: ───────────────────────────────────────────────────────────────────────── Directorul Direcţiei buget-finanţe, .................................... (semnătura şi ştampila) Anexa 9 Comuna .......................... Judeţul ......................... Nr. ............ din ............ PROCES-VERBAL de recepţie şi restituire Beneficiarul sprijinului financiar de ........ lei/ha pentru suprafeţele însămânţate în toamna anului 2006, domnul (doamna)/Societatea Comercială/Societatea Agricolă ........, cu domiciliul/sediul în localitatea ........, str. ....... nr. ...., judeţul ......, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ..... nr. ......, CNP/CUI ......., împreună cu domnul (doamna) ........, reprezentând sucursala Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a Judeţului ......., am constatat următoarele: Beneficiarul sprijinului financiar s-a angajat prin Cererea nr. ........ din ...... 2006 să însămânţeze următoarele culturi: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Suprafaţa Suprafaţa Suma primită Suma Suma Cultura din cerere realizată (bon valoric) justificată de restituit*) - ha - - ha - - lei - - lei - - lei - ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 5=3-4 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ----------- *) Sumele de restituit se virează în contul nr. ...., până la data de ... . Reprezentantul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, .................................. (semnătura şi ştampila) Beneficiarul sprijinului, ........................... Anexa 10 Centrul local al sucursalei ........... Judeţul ............................... Nr. ............ din ........ 2006 CENTRALIZATOR justificativ al sumelor acordate ca sprijin direct sub formă de bonuri valorice ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Suma Numărul Suprafaţa acordată Suma Suma de Nr. Beneficiarul Cultura procesului- recep- sub formă justifi- restituit crt. sprijinului verbal ţionată de bon cata direct de recepţie - ha - valoric - lei - - lei - - lei - ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 5 6 7=5-6 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Reprezentantul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, .................................. (numele şi prenumele) ........................... (semnătura şi ştampila) --------