← România

CONVENŢIE CONSULARĂ din 16 noiembrie 1994

CONVENŢIE CONSULARĂ din 16 noiembrie 1994 între România şi Turkmenistan Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 26 septembrie 1995 România şi Turkmenistan, animate de dorinţa de a facilita dezvoltarea relaţiilor prieteneşti dintre cele doua state, în scopul intaririi colaborării lor economice, comerciale, tehnico-ştiinţifice, culturale şi în alte domenii, dorind sa reglementeze relaţiile lor consulare, au hotărît sa încheie prezenta convenţie consulară şi au convenit asupra următoarelor: Capitolul 1 Definiţii Articolul 1 În prezenta convenţie, expresiile de mai jos au următorul înţeles:

  1. prin expresia post consular se înţelege orice consulat general, consulat, viceconsulat sau agenţie consulară;
  2. prin expresia circumscripţie consulară se înţelege teritoriul atribuit postului consular pentru exercitarea funcţiilor consulare;
  3. prin expresia şef al postului consular se înţelege persoana numita sa conducă postul consular;
  4. prin expresia funcţionar consular se înţelege orice persoană, inclusiv şeful postului consular, care exercită funcţiile consulare;
  5. prin expresia angajat consular se înţelege persoana care îndeplineşte, în cadrul postului consular, funcţii administrative sau tehnice;
  6. prin expresia membru al personalului de serviciu se înţelege orice persoană afectată serviciului casnic al unui post consular;
  7. prin expresia membru de familie al şefului postului consular sau al membrului personalului consular se înţelege persoana aflată în legătură directa de rudenie cu aceştia şi care gospodăresc împreună (soţ, sotie, copii, părinţi);
  8. prin expresia membrii personalului consular se înţelege funcţionarii consulari, cu excepţia şefului postului consular, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu;
  9. prin expresia membru al personalului particular se înţelege persoana angajata în serviciul particular al unui membru al postului consular;
  10. prin expresia localuri consulare se înţelege clădirile sau părţile din clădiri, inclusiv reşedinţa şefului postului consular, precum şi terenul aferent acestora, care sunt folosite exclusiv pentru scopuri consulare, indiferent în proprietatea cui se afla;
  11. prin expresia arhive consulare se înţelege toate hirtiile oficiale, documentele, corespondenta, cărţile, mijloacele tehnice de înregistrare şi utilizare a informaţiilor, precum şi cifrul, codurile şi orice alte mijloace destinate păstrării şi conservării lor;
  12. prin expresia nava se înţelege orice mijloc de navigaţie care este autorizat sa arboreaza pavilionul statului trimiţător, în conformitate cu legislaţia acestuia, cu excepţia navelor militare;
  13. prin expresia aeronava se înţelege orice aparat de zbor, înregistrat în statul trimiţător şi care are dreptul sa poarte însemnele de identificare ale acestui stat, cu excepţia aeronavelor militare. Articolul 2 Înfiinţarea posturilor consulare
  14. Statul trimiţător poate să înfiinţeze un post consular în statul de reşedinţa numai cu consimţământul acestui stat.
  15. Sediul postului consular, rangul sau şi circumscripţia sa consulară sunt stabilite prin acordul dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţa.
  16. Orice schimbări ulterioare referitoare la sediul postului consular, la rangul acestuia sau la circumscripţia consulară trebuie să se facă, de asemenea, prin acordul dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţa. Articolul 3 Patenta consulară şi exequaturul
  17. În vederea numirii şefului postului consular, statul trimiţător trebuie să obţină, pe cale diplomatică, acordul prealabil al statului de reşedinţa.
  18. După primirea acordului menţionat la alin. 1 al prezentului articol, statul trimiţător trimite Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţa, prin misiunea sa diplomatică, patenta consulară. În patenta consulară se indica numele şi prenumele şefului postului consular, clasa acestuia, circumscripţia consulară în care îşi va exercita funcţiile, precum şi sediul postului consular.
  19. Şeful postului consular este admis să-şi exercite funcţiile sale numai după ce statul de reşedinţa i-a eliberat exequaturul. Exequaturul se eliberează în cel mai scurt timp posibil.
  20. Până la eliberarea exequaturului, statul de reşedinţa poate admite ca, în mod provizoriu, şeful postului consular sa exercite funcţiile sale. În acest caz, prevederile prezentei convenţii îi sunt aplicabile.
  21. După admiterea, chiar cu titlu provizoriu, a şefului postului consular, statul de reşedinţa informează despre aceasta autorităţile corespunzătoare din circumscripţia consulară şi ia măsurile necesare ca acesta să îşi poată îndeplini funcţiile. Articolul 4 Exercitarea temporară a funcţiilor şefului postului consular
  22. Dacă şeful postului consular este împiedicat, din orice cauza, să îşi exercite funcţiile sale sau dacă funcţia de şef al postului consular devine, temporar, vacanta, statul trimiţător poate imputernici cu conducerea provizorie a postului consular pe un funcţionar consular din cadrul aceluiaşi post consular sau din cadrul altui post consular al său, stabilit în statul de reşedinţa, ori pe unul dintre membrii personalului diplomatic de la misiunea sa diplomatică din acel stat.
  23. Numele şi prenumele persoanei împuternicite sa conducă, temporar, postul consular vor fi notificate, în prealabil, Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţa.
  24. Persoana care conduce, temporar, postul consular se bucura de drepturile, privilegiile şi imunităţile care sunt acordate prin prezenta convenţie şefului postului consular. Articolul 5 Declararea unui funcţionar consular ca persoana non grata
  25. Statul de reşedinţa poate oricând sa înştiinţeze, pe cale diplomatică, statul trimiţător ca un funcţionar consular este persoana non grata sau ca un angajat consular sau un membru al personalului de serviciu a devenit nedorit. În acest caz, statul trimiţător trebuie să recheme persoana în cauza sau sa dispună încetarea activităţii acesteia la postul consular.
  26. Dacă statul trimiţător nu îndeplineşte aceasta obligaţie într-un termen rezonabil, statul de reşedinţa poate retrage exequaturul sau orice alt permis, dacă priveşte pe şeful postului consular, sau sa anunţe statul trimiţător, pe cale diplomatică, ca refuza sa recunoască persoana în cauza ca membru al personalului consular, dacă este vorba de un funcţionar consular, de un angajat consular sau de un membru al personalului de serviciu.
  27. În oricare dintre cazurile menţionate la alin. 1 şi 2 ale prezentului articol, statul de reşedinţa nu este obligat sa motiveze decizia sa. Articolul 6 Notificarea către statul de reşedinţa a numirilor, sosirilor şi plecarilor Statul trimiţător notifica Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţa;

(1)numirea membrilor personalului consular, sosirea şi plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor la postul consular, precum şi orice alte modificări privind statutul lor, care s-au produs în timpul serviciului lor; ...
(2)sosirea şi plecarea definitivă a unui membru de familie care gospodareste împreună cu un membru al personalului consular şi, dacă este cazul, faptul ca o persoană devine sau încetează de a mai fi membru de familie; ...
(3)sosirea şi plecarea definitivă a membrilor personalului particular şi, dacă este cazul, încetarea serviciului lor în aceasta calitate; ...
(4)angajarea şi încetarea calităţii de membru al personalului consular sau de membru al personalului particular a persoanelor domiciliate în statul de reşedinţa, care au dreptul la privilegii şi imunităţi. ... Articolul 7 Eliberarea documentelor de identitate
  1. Autorităţile competente ale statului de reşedinţa eliberează, gratuit, fiecărui funcţionar consular un document care atesta identitatea şi funcţia acestuia.
  2. Prevederile alin. 1 se referă, de asemenea, şi la angajaţii postului consular, la membrii personalului de serviciu şi la membrii personalului particular, cu condiţia ca aceste persoane sa nu aibă cetăţenia statului de reşedinţa şi domiciliul permanent în acest stat. Articolul 8 Cetăţenia funcţionarilor consulari Funcţionarii consulari, cu excepţia consulilor onorifici, pot fi numiţi numai cetăţeni ai statului trimiţător, care nu au domiciliul în statul de reşedinţa şi nu exercita în acest stat, în afară atribuţiilor lor oficiale, nici o alta activitate aducatoare de venituri. Capitolul 2 Funcţii consulare Articolul 9 Funcţiile postului consular Funcţiile postului consular constau îndeosebi în:
(1)sa protejeze în statul de reşedinţa şi sa apere drepturile şi interesele statului trimiţător, ale cetăţenilor şi persoanelor sale juridice, în conformitate cu normele dreptului internaţional; ...
(2)sa favorizeze dezvoltarea relaţiilor economice, comerciale, culturale, ştiinţifice şi turistice dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţa şi sa promoveze în toate domeniile legăturile prieteneşti dintre ele. ... Articolul 10 Protecţia şi asistenţa consulară
  1. Funcţionarul consular are dreptul sa acorde protecţie şi asistenţa consulară cetăţenilor şi persoanelor juridice ale statului trimiţător, sa comunice ce acestea, să le facă recomandări şi, dacă este cazul, să le acorde sprijin pentru realizarea drepturilor de care aceştia se bucura, în conformitate cu legile statului de reşedinţa sau cu acordurile în vigoare între cele doua state.
  2. Cetăţeanul statului trimiţător are dreptul, de asemenea, sa ia legătură cu funcţionarul consular şi sa-l viziteze, fără nici o ingradire. Articolul 11 Exercitarea funcţiilor consulare
  3. Funcţiile consulare sunt exercitate de funcţionarii consulari ai statului trimiţător.
  4. În caz de necesitate, funcţiile consulare ale postului consular pot fi îndeplinite de un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimiţător în statul de reşedinţa, aceasta fără a aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor ce revin membrilor personalului diplomatic. Numele şi prenumele membrului personalului diplomatic căruia i se încredinţează îndeplinirea de funcţii consulare trebuie notificate, în prealabil, Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţa.
  5. Funcţiile consulare se îndeplinesc în cadrul circumscripţiei consulare. Exercitarea lor în afară circumscripţiei consulare se poate face numai cu consimţământul statului de reşedinţa. Articolul 12 Legătură cu autorităţile statului de reşedinţa Funcţionarul consular are dreptul ca, în exercitarea funcţiilor sale prevăzute în prezenta convenţie, să se adreseze:
(1)autorităţilor locale din circumscripţia consulară; ...
(2)autorităţilor centrale ale statului de reşedinţa, dacă şi în măsura în care legile şi uzanţele statului de reşedinţa admit aceasta. ... Articolul 13 Exercitarea de funcţii consulare pentru state terţe Funcţionarul consular poate să exercite funcţii consulare în numele unor state terţe, cu acordul statului de reşedinţa sau dacă acesta nu se opune. Articolul 14 Înregistrarea cetăţenilor statului trimiţător
  1. Funcţionarul consular are dreptul să-i înregistreze pe cetăţenii statului trimiţător aflaţi în circumscripţia consulară.
  2. Înregistrarea facuta de funcţionarul consular nu-i scuteşte pe cetăţenii statului trimiţător de obligaţia respectării formalităţilor impuse străinilor de legile statului de reşedinţa. Articolul 15 Reprezentarea în faţa autorităţilor statului de reşedinţa
  3. Funcţionarul consular are dreptul sa ia măsuri, în conformitate cu legile statului de reşedinţa, pentru asigurarea reprezentării corespunzătoare a cetăţenilor statului trimiţător în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţa. El poate, în conformitate cu legile statului de reşedinţa, să solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor şi intereselor legale ale cetăţenilor statului sau, dacă aceştia absentează sau dacă, din alte motive întemeiate, nu sunt în măsura să-şi apere singuri drepturile şi interesele legitime.
  4. Funcţionarul consular are, de asemenea, dreptul să solicite instanţelor judecătoreşti sau altor autorităţi ale statului de reşedinţa amînarea examinării cauzei care priveşte pe cetăţeanul statului trimiţător, până când acesta va fi informat şi are posibilitatea de a se apara, singur sau prin reprezentant.
  5. Reprezentarea prevăzută la alin. 1 al prezentului articol încetează când persoanele reprezentate numesc un împuternicit al lor sau când preiau personal apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime.
  6. Dacă un cetăţean al statului trimiţător este implicat într-un accident de circulaţie, autorităţile statului de reşedinţa îl vor informa, fără întârziere, pe funcţionarul consular despre aceasta. La cererea funcţionarului consular, autorităţile statului de reşedinţa îi vor transmite informaţii complete asupra accidentului. Articolul 16 Protecţia cetăţenilor statului trimiţător
  7. Autorităţile competente ale statului de reşedinţa informează funcţionarul consular despre arestarea sau reţinerea, sub orice formă, a unui cetăţean al statului trimiţător, în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 3 zile de la data arestării sau reţinerii acestuia.
  8. Funcţionarul consular are dreptul, în conformitate cu legile statului de reşedinţa, sa primească corespondenta sau alte trimiteri de la cetăţeanul statului sau aflat în stare de arest, în asteptarea judecării, sau de la cel care este reţinut, sub orice formă, şi să facă demersurile necesare pentru a i se acordă asistenţa juridică şi a fi reprezentat corespunzător. Funcţionarul consular are dreptul ca, în conformitate cu legile statului de reşedinţa, sa viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător, aflat în stare de arest sau care este reţinut sub orice alta forma, sau care executa o pedeapsă privativă de libertate şi sa comunice cu acesta; acest drept se exercită în termen de 5 zile de la luarea măsurii arestării sau reţinerii.
  9. Autorităţile competente ale statului de reşedinţa trebuie să informeze, neîntîrziat, pe cetăţeanul statului trimiţător despre dreptul sau de a lua legătură cu funcţionarul consular, conform prevederilor acestui articol. Articolul 17 Funcţii referitoare la paşapoarte şi vize Funcţionarul consular are dreptul:
(1)sa elibereze cetăţenilor statului trimiţător paşapoarte ori alte documente de călătorie, să le reînnoiască, să le prelungească, să le anuleze sau să facă orice menţiuni în acestea; ...
(2)sa acorde vize de intrare-ieşire ori de tranzit persoanelor care doresc sa viziteze sau sa tranziteze teritoriul statului trimiţător. ... Articolul 18 Funcţii în legătură cu cetăţenia şi înregistrarea actelor de stare civilă Funcţionarul consular are dreptul:
  1. sa primească cereri referitoare la cetăţenie;
  2. sa înregistreze nasterile sau decesele cetăţenilor statului trimiţător şi sa elibereze certificatele corespunzătoare;
  3. sa încheie căsătorii, potrivit legii statului trimiţător, dacă aceasta nu contravine legislaţiei statului de reşedinţa.
  4. Funcţionarul consular informează autorităţile competente ale statului de reşedinţa despre înregistrarea naşterilor, deceselor şi căsătoriilor, făcute la postul consular, dacă aceasta este cerută de legile statului de reşedinţa.
  5. Prevederile alin. 1, 2 şi 3 ale prezentului articol nu scutesc persoanele în cauza de obligaţia de a respecta formalităţile cerute de legile statului de reşedinţa.
  6. Dacă autorităţile statului de reşedinţa sunt informate ca pe teritoriul acestui stat a decedat un cetăţean al statului trimiţător, ele trebuie să anunţe despre aceasta, fără întârziere, postul consular corespunzător. Articolul 19 Funcţii referitoare la tutela sau curatela
  7. Funcţionarul consular are dreptul să se adreseze autorităţilor statului de reşedinţa pentru instituirea tutelei sau curatelei cetăţenilor statului trimiţător, aflaţi în statul de reşedinţa, şi sa propună persoana care să fie numita tutore sau curator.
  8. Dacă autorităţile statului de reşedinţa au cunoştinţa ca este necesară instituirea tutelei sau curatelei pentru un cetăţean al statului trimiţător, ele vor informa funcţionarul consular despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil. Articolul 20 Funcţii notariale
  9. Funcţionarul consular are dreptul, în conformitate cu legile statului de reşedinţa: - sa primească, sa înregistreze, sa întocmească şi sa autentifice declaraţii ale cetăţenilor statului trimiţător; - sa primească, sa înregistreze, sa întocmească şi sa autentifice testamentele sau alte înscrisuri ale cetăţenilor statului trimiţător, care se referă la bunuri mobile; - sa primească, sa înregistreze, sa întocmească şi sa autentifice înscrisuri care se referă la orice act juridic întocmit de cetăţenii statului trimiţător, afară de cazul în care acestea se referă la transferarea sau restrîngerea, sub orice formă, a drepturilor reale asupra imobilelor situate în statul de reşedinţa; - sa legalizeze sigiliile şi semnăturile de pe actele şi documentele cu caracter juridic şi de pe alte înscrisuri care emana de la autorităţile statului trimiţător sau de la statul de reşedinţa; - sa legalizeze copiile şi sa certifice traducerile actelor şi înscrisurilor cu caracter juridic, precum şi a extraselor din acestea; - sa primească, spre păstrare, actele sau înscrisurile aparţinând cetăţenilor statului trimiţător ori adresate acestora.
  10. Funcţiile prevăzute la alin. 1 al prezentului articol pot fi îndeplinite la sediul postului consular sau în alt loc, dacă persoana interesată nu se poate prezenta la postul consular din motive întemeiate. Articolul 21 Funcţii referitoare la drepturile patrimoniale ale cetăţenilor
  11. Autorităţile statului de reşedinţa vor informa, fără întârziere, postul consular despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi îi vor comunică toate datele de care dispun privind activul succesoral, moştenitorii legali, legatarii, precum şi despre existenta unui testament.
  12. Autorităţile statului de reşedinţa vor informa, fără întârziere, postul consular despre deschiderea unei succesiuni în statul de reşedinţa, când moştenitorul legal sau legatarul este cetăţean al statului trimiţător.
  13. Dacă postul consular afla de existenta succesiunilor menţionate la alin. 1 şi 2 ale prezentului articol înainte ca ele să fie cunoscute de autorităţile statului de reşedinţa, el va informa, fără întârziere, aceste autorităţi.
  14. Autorităţile statului de reşedinţa vor informa, fără întârziere, postul consular despre măsurile luate sau pe care intenţionează să le ia pentru evaluarea şi conservarea succesiunilor menţionate la alin. 1 şi 2 ale prezentului articol. Funcţionarul consular poate solicita autorităţilor statului de reşedinţa sa adopte măsurile corespunzătoare pentru conservarea succesiunii.
  15. Funcţionarul consular poate, de asemenea, în concordanta cu legile statului de reşedinţa: - sa ia măsuri pentru conservarea şi administrarea bunurilor succesorale care aparţin cetăţenilor statului trimiţător; - sa urmărească transferul sumelor de bani sau transmiterea către cetăţenii statului trimiţător a bunurilor.
  16. Sumele de bani, celelalte bunuri, precum şi înscrisurile care atesta dobindirea proprietăţii, aparţinând cetăţeanului statului trimiţător, care nu se afla în statul de reşedinţa şi nu este reprezentat, se transmit de către autorităţile statului de reşedinţa postului consular al statului trimiţător, în scopul predării lor beneficiarului. Postul consular poate primi şi transfera sumele de bani sau bunurile transmise, dacă acestea au fost consemnate în documente confirmate de autorităţile statului de reşedinţa şi dacă s-au plătit sau s-a garantat plata tuturor impozitelor prevăzute în legislaţia statului de reşedinţa şi exista acordul autorităţilor statului de reşedinţa pentru efectuarea acestui transfer.
  17. Dacă un cetăţean al statului trimiţător, aflat temporar sau în tranzit pe teritoriul statului de reşedinţa, a decedat, sumele de bani şi bunurile sale personale se transmit, temporar, postului consular. Scoaterea din statul de reşedinţa a acestor bunuri, care nu sunt interzise la export, altele decît cele dobîndite în statul trimiţător, se face în conformitate cu legile statului de reşedinţa.
  18. Postul consular al statului trimiţător eliberează autorităţilor sau persoanelor interesate un document care confirma primirea banilor sau a bunurilor predate în conformitate cu prevederile alin. 6 şi 7 din acest articol.
  19. Cetăţenii statului trimiţător se bucura de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii statului de reşedinţa în ceea ce priveşte dobindirea drepturilor succesorale şi a bunurilor succesorale.
  20. Funcţiile postului consular, prevăzute la art. 20 din prezenta convenţie, se exercită, în privinta bunurilor şi a drepturilor unei persoane decedate, numai dacă nu contravin drepturilor prezentului articol. Articolul 22 Funcţii în materie de navigaţie
  21. Funcţionarul consular are dreptul sa acorde orice sprijin şi asistenţa navei statului trimiţător, care intra într-un port sau în alt loc de ancorare a navelor.
  22. Funcţionarul consular se poate urca la bordul navei imediat ce este aprobată comunicarea libera cu coasta, iar capitanul vasului şi membrii echipajului pot sa ia legătură cu funcţionarul consular.
  23. Funcţionarul consular se poate adresa, pentru sprijin, autorităţilor competente ale statului de reşedinţa în orice probleme legate de îndeplinirea funcţiilor sale în privinta navei statului trimiţător, a căpitanului şi a membrilor echipajului acestei nave.
  24. Funcţionarul consular are dreptul: - fără a aduce atingere drepturilor autorităţilor statului de reşedinţa, se efectueze cercetări în legătură cu orice fapte petrecute pe nava statului trimiţător în timp ce aceasta se afla în cursa sau era ancorata într-un port, sa pună întrebări căpitanului sau oricărui membru al echipajului navei statului trimiţător, sa verifice documentele de bord, sa primească declaraţii în legătură cu incarcatura navei şi locul de destinaţie, să facă demersuri pentru facilitarea intrării, stationarii şi plecării navei din port; - fără a aduce atingere competentei autorităţilor statului de reşedinţa, sa ia măsurile necesare pentru soluţionarea neintelegerilor dintre comandant şi orice membru al echipajului, inclusiv cele referitoare la condiţiile de muncă pe nava, în măsura în care legislaţia statului trimiţător prevede aceasta: - sa ia măsuri pentru spitalizarea şi pentru repatrierea căpitanului sau a oricărui membru al echipajului navei; - sa primească, sa întocmească, sa înregistreze sau sa certifice orice declaraţie sau document prevăzut de legislaţia statului trimiţător în privinta navelor; - sa elibereze certificate provizorii care dau dreptul navei achiziţionate sau construite sa navigheze sub pavilionul statului trimiţător, în conformitate cu legislaţia acestui stat.
  25. În cazul în care instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi competente ale statului de reşedinţa intenţionează sa ia măsuri de constringere sau să efectueze acte de urmărire penală la bordul navei statului trimiţător, autorităţile competente ale statului de reşedinţa îl vor înştiinţa pe funcţionarul consular. Aceasta înştiinţare va fi facuta înainte de luarea unor asemenea măsuri, astfel încât funcţionarul consular să poată fi prezent la efectuarea acestora. Dacă funcţionarul consular nu a fost de faţa, autorităţile competente ale statului de reşedinţa îi vor prezenta, la cerere, o informare completa în legătură cu cele petrecute. Funcţionarul consular va fi înştiinţat, în prealabil, şi în cazul în care capitanul sau un membru al echipajului navei urmează să fie interogat pe uscat de către autorităţile competente ale statului de reşedinţa. Prevederile acestui alineat nu se aplică în ceea ce priveşte controlul vamal, sanitar sau al documentelor de trecere a frontierei, precum şi în privinta oricăror acţiuni întreprinse la cererea sau cu acordul căpitanului navei.
  26. Autorităţile statului de reşedinţa îl vor informa, în cel mai scurt timp, pe funcţionarul consular dacă o nava a statului trimiţător a eşuat sau a naufragiat, a suferit orice alta avarie în limitele apelor teritoriale ale statului de reşedinţa sau dacă un obiect, făcând parte din incarcatura navei avariate, proprietate a unui cetăţean al statului trimiţător, a fost găsit pe ţărm sau în apropierea coastei statului de reşedinţa ori a fost adus în portul acestui stat. De asemenea, ele vor comunică funcţionarului consular măsurile luate pentru salvarea membrilor echipajului şi a pasagerilor, încărcăturii şi a altor bunuri aflate la bordul navei sau care au aparţinut navei, ori au făcut parte din incarcatura acesteia şi au fost separate de ea.
  27. Funcţionarul consular poate acorda orice asistenţa unei asemenea nave, membrilor echipajului şi pasagerilor; în acest scop, el se poate adresa autorităţilor competente ale statului de reşedinţa, care vor acorda sprijinul necesar. Funcţionarul consular poate să întreprindă măsuri pentru repararea navei sau se poate adresa autorităţilor competente ale statului de reşedinţa cu rugamintea de a-l sprijini în realizarea acestora sau ca ele sa întreprindă ori sa continue asemenea măsuri.
  28. Dacă nava avariata sau orice obiect care a aparţinut unei asemenea nave au fost găsite în apropierea sau pe coasta statului de reşedinţa şi au fost aduse în portul acestui stat şi capitanul navei, proprietarul ei sau împuternicitul acestuia ori societăţile de asigurare corespunzătoare nu au posibilitatea de a întreprinde măsuri pentru păstrarea sau dispunerea de o asemenea nava sau de obiectul găsit, funcţionarul consular este considerat împuternicit sa întreprindă, în numele proprietarului navei, asemenea măsuri pe care le-ar fi putut întreprinde însuşi proprietarul. Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător oricărui obiect care face parte din incarcatura navei şi este proprietatea unui cetăţean al statului trimiţător.
  29. Dacă orice obiect, care face parte din incarcatura navei avariate a unui stat terţ şi este proprietatea unui cetăţean al statului trimiţător, este găsit pe ţărm sau în apropierea ţărmului statului de reşedinţa şi capitanul navei, proprietarul obiectului, împuternicitul sau societăţile de asigurare corespunzătoare nu pot întreprinde măsuri pentru conservarea sau înstrăinarea unui asemenea obiect, funcţionarul consular este considerat împuternicit sa ia, în numele proprietarului, asemenea măsuri pe care le-ar fi putut lua însuşi proprietarul. Articolul 23 Funcţii în materie de navigaţie aeriană Prevederile art. 22 al prezentei convenţii se aplică, în mod corespunzător, şi navigaţiei aeriene, fără a aduce atingere altor înţelegeri în vigoare între cele doua state. Articolul 24 Alte funcţii consulare Funcţionarul consular poate îndeplini şi alte funcţii consulare încredinţate de statul trimiţător, neprevăzute în prezenta convenţie, dacă statul de reşedinţa, care trebuie să fie informat despre aceasta, permite îndeplinirea lor sau nu are obiecţii. Capitolul 3 Privilegii şi imunităţi Articolul 25 Protecţia activităţii postului consular Statul de reşedinţa ia toate măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de funcţionare normală a postului consular, de exercitare a funcţiilor de către membrii personalului consular, precum şi pentru asigurarea imunităţilor şi privilegiilor prevăzute în prezenta convenţie. Articolul 26 Folosirea drapelului naţional şi a stemei
  30. Scutul cu stema tarii statului trimiţător şi inscripţia cu denumirea postului consular, în limba statului trimiţător şi a statului de reşedinţa, pot fi fixate pe clădirea postului consular şi pe reşedinţa şefului postului consular.
  31. Drapelul statului trimiţător poate fi arborat pe clădirea postului consular, la reşedinţa şefului postului consular şi, de asemenea, pe mijloacele de transport folosite de şeful postului consular pentru îndeplinirea funcţiilor oficiale.
  32. Exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul articol se face în conformitate cu legile, reglementările şi uzanţele statului de reşedinţa. Articolul 27 Procurarea de localuri
  33. Statul trimiţător poate dobîndi în statul de reşedinţa, în proprietate sau cu chirie, în forma şi în condiţiile stabilite de legile statului de reşedinţa, terenuri, clădiri sau părţi din clădiri, poate să construiască clădiri şi sa amenajeze terenurile necesare pentru amplasarea localurilor consulare, precum şi a locuinţelor membrilor postului consular.
  34. Statul de reşedinţa va sprijini statul trimiţător în obţinerea terenurilor, localurilor sau a părţilor din localuri pentru scopurile prevăzute la alin. 1 al prezentului articol.
  35. Prevederile acestui articol nu scutesc statul trimiţător de obligaţia respectării legilor şi regulamentelor statului de reşedinţa, referitoare la sistematizare, aplicabile în zona unde sunt situate terenurile, clădirile sau părţile din clădirile respective. Articolul 28 Inviolabilitatea personală
  36. Funcţionarii consulari şi membrii lor de familie, care gospodăresc împreună cu aceştia, se bucura de inviolabilitatea personală. Ei nu vor fi supuşi arestului sau reţinerii sub nici o formă. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor menţionate în art. 45 din prezenta convenţie.
  37. Statul de reşedinţa este obligat să-i trateze cu respectul cuvenit pe funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii lor de familie care gospodăresc împreună cu aceştia şi sa întreprindă măsurile corespunzătoare pentru a preveni orice atingere adusă persoanei, libertăţii sau demnităţii acestora. Articolul 29 Inviolabilitatea localurilor consulare şi a reşedinţei şefului postului consular
  38. Localurile consulare şi reşedinţa şefului postului consular sunt inviolabile.
  39. Autorităţile statului de reşedinţa nu pot pătrunde în localurile consulare fără acordul şefului postului consular ori al şefului misiunii diplomatice a statului trimiţător în statul de reşedinţa sau al unei persoane desemnate de către unul dintre aceştia. Aceste prevederi se extind şi la reşedinţa şefului postului consular.
  40. Statul de reşedinţa ia măsurile necesare pentru a asigura protecţia localurilor consulare, pentru a opri intrarea forţată în acestea, precum şi pentru a împiedica orice acţiune care le-ar deteriora sau ar aduce atingere demnităţii postului consular.
  41. Bunurile folosite exclusiv de postul consular, inclusiv mijloacele sale de transport, indiferent în a cui proprietate se afla, nu sunt supuse rechizitiei, confiscării sau altor măsuri care ar împiedica activitatea normală a postului consular; mijloacele de transport aflate în afară postului consular nu pot fi supuse percheziţiei din partea autorităţilor statului de reşedinţa, fără acordul şefului postului consular sau al şefului misiunii diplomatice a statului trimiţător. Articolul 30 Scutirea statului trimiţător de impozite şi taxe Statul trimiţător este scutit în statul de reşedinţa de orice impozite şi taxe, naţionale sau locale, pentru: - terenurile, clădirile şi părţile din clădiri, care sunt proprietatea statului trimiţător sau sunt închiriate de el sau în numele sau şi care sunt folosite pentru îndeplinirea activităţii consulare ori ca locuinţe pentru funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu, cu excepţia plăţilor pentru serviciile prestate; - actele şi documentele necesare pentru dobindirea unor astfel de imobile, dacă statul trimiţător le procura exclusiv pentru scopuri consulare; - mijloacele de transport şi orice bunuri mobile, care sunt proprietatea sau se afla în folosinţă statului trimiţător şi sunt utilizate în scopuri exclusiv consulare. Articolul 31 Inviolabilitatea arhivelor consulare Arhivele consulare sunt inviolabile în orice moment şi indiferent în ce loc s-ar afla. Articolul 32 Libertatea de comunicare
  42. Postul consular are dreptul sa comunice cu guvernul statului trimiţător, cu misiunile diplomatice şi cu posturile consulare ale acestuia, situate în statul de reşedinţa sau în alte state. Statul de reşedinţa asigura, în acest scop, condiţiile necesare. Postul consular poate folosi toate mijloacele obişnuite de comunicare, cifrul, curierii diplomatici şi consulari, valizele diplomatice şi consulare.
  43. La folosirea mijloacelor obişnuite de legătură, postului consular i se aplică aceleaşi tarife ca şi misiunii diplomatice. Postul consular poate instala şi utiliza o statie de radio-emisie numai cu acordul statului de reşedinţa.
  44. Corespondenta oficială a postului consular, indiferent de mijloacele de comunicare folosite, valizele consulare, prevăzute cu semne exterioare vizibile ce indica caracterul lor oficial, sunt inviolabile; ele nu pot fi supuse controlului şi nu pot fi reţinute de autorităţile statului de reşedinţa.
  45. Curier consular poate fi numai un cetăţean al statului trimiţător, care însă sa nu aibă domiciliul permanent în statul de reşedinţa. Statul de reşedinţa asigura curierului consular condiţiile pentru îndeplinirea obligaţiilor sale şi pentru a se bucura de aceleaşi drepturi, privilegii şi imunităţi ca şi curierii diplomatici.
  46. Valiza consulară poate fi încredinţată comandantului navei sau aeronavei statului trimiţător. Acesta trebuie să aibă un document oficial care să indice numărul coletelor din care se compune valiza consulară; el însă nu este considerat curier consular. Funcţionarul consular poate să preia valiza consulară direct şi nestînjenit de la comandantul navei sau al aeronavei, precum şi să-i predea o asemenea valiza. Articolul 33 Libertatea de deplasare Funcţionarul consular, angajatul consular şi membrii personalului de serviciu au dreptul să se deplaseze liber pe teritoriul statului de reşedinţa, cu excepţia zonelor în care accesul străinilor este interzis sau limitat. Articolul 34 Taxe consulare şi impozite
  47. Postul consular poate percepe taxe consulare pe teritoriul statului de reşedinţa, în conformitate cu legile şi reglementările statului trimiţător.
  48. Taxele percepute sunt scutite în statul de reşedinţa de orice impozite. Articolul 35 Imunitatea de jurisdicţie a funcţionarului consular
  49. Funcţionarul consular se bucura de imunitate de jurisdicţie penală a statului de reşedinţa. El se bucura, de asemenea, de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a acestuia, cu excepţia: - acţiunilor reale privind un imobil particular, situat pe teritoriul statului de reşedinţa, afară de cazul în care funcţionarul consular nu îl poseda în contul statului trimiţător pentru realizarea scopurilor postului consular; - acţiunilor privind o succesiune, în care funcţionarul consular figurează ca executor testamentar, administrator, moştenitor sau legatar şi nu în numele statului trimiţător; - acţiunilor care rezultă din încheierea unui contract de către un funcţionar consular, pe care acesta nu l-a încheiat, în mod expres sau implicit, în calitatea sa de mandatar al statului trimiţător; - acţiunilor intentate de un terţ pentru pagube rezultate dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţa de un vehicul.
  50. Faţa de funcţionarul consular nu poate fi luată nici o măsura de executare, în afară de cazurile prevăzute la alin. 1 din prezentul articol şi numai dacă executarea poate avea loc fără a se aduce atingere inviolabilitatii persoanei sau locuinţei sale. Articolul 36 Imunitatea de jurisdicţie a angajatului consular Angajatul consular beneficiază de imunitatea de jurisdicţie în materie penală, civilă şi administrativă a statului de reşedinţa numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor sale oficiale. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor menţionate la art. 45 din prezenta convenţie. Articolul 37 Imunitatea de jurisdicţie a membrilor personalului de serviciu Membrii personalului de serviciu beneficiază de imunitatea de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă a statului de reşedinţa numai pentru actele îndeplinite în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor menţionate la art. 45 din prezenta convenţie. Articolul 38 Imunitatea de jurisdicţie a membrilor de familie Imunităţile prevăzute la art. 35, 36 şi 37 din prezenta convenţie pentru funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu se extind, în mod corespunzător, în ceea ce priveşte pe membrii lor de familie, care gospodăresc împreună cu aceştia. Articolul 39 Depunerea de mărturie
  51. Autorităţile statului de reşedinţa pot solicita funcţionarilor consulari, angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu să depună mărturie în cauzele penale sau administrative. Funcţionarii consulari pot refuza depunerea de mărturie în faţa instanţelor judecătoreşti şi a autorităţilor administrative, fără ca pentru acesta să se ia vreo măsura coercitivă.
  52. Angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu nu pot refuza depunerea de mărturie, afară de cazul în care sunt întrebaţi în legătură cu fapte îndeplinite în exercitarea obligaţiilor lor de serviciu.
  53. Autorităţile care solicită o declaraţie de la membrii personalului consular trebuie să se abţină de a interveni în probleme care privesc activitatea oficială a acestora. O asemenea declaraţie, acolo unde este posibil şi dacă exista deja consimţământul funcţionarului consular, poate fi luată, în scris sau oral, la postul consular sau la domiciliul membrilor personalului consular, în asa fel încât sa nu fie împiedicată, în nici un fel, îndeplinirea sarcinilor oficiale ale acestor persoane.
  54. Funcţionarul consular, care a consimţit să depună mărturie, are dreptul ca în locul jurământului obligatoriu sa dea o declaraţie solemna. Articolul 40 Scutirea de prestaţii personale şi de alte obligaţii Funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu, precum şi membrii lor de familie, care gospodăresc împreună cu aceştia, sunt scutiţi în statul de reşedinţa de orice prestaţii obligatorii. Prevederile acestui articol nu se aplică persoanelor menţionate la art. 45 din prezenta convenţie. Articolul 41 Scutirea membrilor postului consular de impozite şi taxe
  55. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari, precum şi membrii lor de familie care gospodăresc împreună cu aceştia sunt scutiţi în statul de reşedinţa de orice impozite şi taxe, naţionale şi locale.
  56. Scutirile prevăzute la alin. 1 din prezentul articol nu se referă la: - impozitele indirecte, care sunt în mod normal cuprinse în preţul mărfurilor şi în tariful serviciilor; - impozitele şi taxele asupra bunurilor imobile, proprietate personală, situate pe teritoriul statului de reşedinţa; - impozitele şi taxele pentru succesiunile sau bunurile procurate în statul de reşedinţa, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 43 din prezenta convenţie; - impozitele şi taxele asupra veniturilor de orice natura, care îşi au sursa în statul de reşedinţa, cu excepţia salariilor primite pentru activitatea lor oficială; - impozitele şi taxele pentru tranzacţii şi documente care se referă la aceste tranzacţii, inclusiv taxe de orice fel impuse sau încasate pentru asemenea tranzacţii; - taxele pentru serviciile prestate.
  57. Statul de reşedinţa scuteşte personalul de serviciu de plată oricăror impozite pe salariile primite pentru activitatea lor oficială.
  58. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari, care folosesc personal privat, a cărui retributie nu este scutită în statul de reşedinţa de impozitul pe venit, trebuie să respecte obligaţiile pe care legile statului de reşedinţa le impun în materie de percepere a impozitului pe venit.
  59. Prevederile alin. 1 şi 3 ale prezentului articol nu se aplică persoanelor menţionate la art. 45 din prezenta convenţie. Articolul 42 Scutirea de control şi de taxe vamale
  60. Statul de reşedinţa permite statului trimiţător sa introducă şi sa scoată, cu scutire de taxe şi de control vamal, toate bunurile, inclusiv automobilele destinate folosinţei postului consular, cu excepţia cheltuielilor de depozitare, transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare.
  61. Funcţionarul consular poate să importe în statul de reşedinţa, fără control vamal şi fără taxe şi impozite vamale, şi sa exporte bagajele sale, lucrurile personale şi alte obiecte, inclusiv automobile, care sunt afectate folosinţei sale sau a membrilor familiei sale cu care gospodareste împreună.
  62. Angajaţii consulari sau membrii personalului de serviciu beneficiază de drepturile prevăzute la alin. 2 al prezentului articol numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări.
  63. Prezentul articol nu poate fi interpretat în sensul că ar permite importul în statul de reşedinţa sau exportul din acesta al bunurilor care sunt interzise importului sau exportului de către legile statului de reşedinţa.
  64. Bagajele personale ale funcţionarilor consulari nu sunt supuse controlului vamal; acestea pot fi controlate numai dacă exista motive serioase să se creadă ca ele conţin alte bunuri decît cele prevăzute la alin. 2 al prezentului articol sau bunuri interzise la import sau export, ori care sunt supuse unor măsuri de carantina, conform legilor şi reglementărilor statului de reşedinţa. Într-un asemenea caz, controlul poate avea loc numai în prezenta funcţionarului consular sau a unui membru al familiei sale. Dacă funcţionarul consular refuza sa supună controlului bagajele sale, acestea se retrimit la origine. Articolul 43 Succesiunea unui membru al postului consular sau a unui membru al familiei sale În cazul decesului unui membru al postului consular sau al unui membru al familiei acestuia care gospodareste împreună cu acesta, statul de reşedinţa: - permite transferarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepţia celor care au fost dobîndite în statul de reşedinţa şi care fac obiectul unei prohibiţii la export în momentul decesului; - scuteşte bunurile mobile succesorale de orice impozite şi taxe, cu condiţia ca aceste bunuri să se fi găsit pe teritoriul statului de reşedinţa numai datorită prezentei defunctului în calitate de membru al personalului consular. Articolul 44 Renunţarea la imunităţi
  65. Statul trimiţător poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a unui membru al personalului consular şi a membrilor săi de familie care gospodăresc împreună cu acesta. În toate cazurile, renunţarea trebuie să fie expresă şi facuta în forma scrisă. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă nu înseamnă renunţarea la imunitatea privind executarea hotărârii, pentru care se cere o renunţare expresă.
  66. Dacă funcţionarul consular sau o altă persoană care beneficiază de imunitatea de jurisdicţie a statului de reşedinţa, conform art. 35, 36, 37 şi 38 din prezenta convenţie, intenteaza o acţiune, aceştia nu mai pot invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională, direct legată de cererea principala. Articolul 45 Excepţii de la privilegii şi imunităţi Privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie, cu excepţia alin. 2 al art. 39 şi cu excepţia art. 43, nu se aplică membrilor postului consular şi membrilor de familie ai acestora care gospodăresc împreună cu aceştia, dacă sunt cetăţeni ai statului de reşedinţa sau domiciliază în acest stat. Articolul 46 Începutul şi încetarea privilegiilor şi imunităţilor consulare
  67. Funcţionarul consular, angajatul consular sau membrii personalului de serviciu beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute de prezenta convenţie de la data intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţa, pentru a ajunge la post, iar dacă se găsesc deja pe acest teritoriu, din momentul intrării lor în funcţie la postul consular.
  68. Membrii de familie ai şefului postului consular şi ai membrilor personalului consular, care gospodăresc împreună cu ei, beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie, începând cu una dintre datele următoare: aceea de când membrul respectiv al personalului consular se bucura de privilegii şi imunităţi conform alin. 1 al prezentului articol; aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţa sau aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii.
  69. Când funcţiile unui membru al personalului consular încetează, privilegiile şi imunităţile sale, precum şi acelea ale membrilor familiei sale care gospodăresc împreună cu el, încetează, în mod normal, în momentul în care persoana în cauza părăseşte teritoriul statului de reşedinţa sau la expirarea unui termen rezonabil care i-a fost acordat în acest scop.
  70. Imunităţile şi privilegiile membrilor familiei şefului postului consular sau ale membrilor de familie ai membrilor personalului consular încetează din momentul când ei au încetat sa mai aibă aceasta calitate. Cu toate acestea, dacă persoanele respective trebuie să părăsească teritoriul statului de reşedinţa într-un termen rezonabil, ele se bucura de imunităţi şi privilegii până la ieşirea lor din acest stat.
  71. Totuşi, în ceea ce priveşte actele săvârşite de funcţionarii consulari sau de angajaţii consulari în exercitarea funcţiilor lor, imunitatea de jurisdicţie subzistă fără limita de durata.
  72. În caz de deces al şefului postului consular sau al unui membru al personalului consular, membrii familiei sale care gospodareau împreună cu aceştia continua să se bucure de privilegiile şi imunităţile de care beneficiază, până la una dintre datele următoare: aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reşedinţa sau la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. Articolul 47 Asigurarea pentru pagubele cauzate terţilor Beneficiarii de imunităţi şi privilegii, potrivit prezentei convenţii, sunt obligaţi să respecte prevederile legilor şi reglementărilor statului de reşedinţa referitoare la asigurarea pentru pagubele cauzate terţilor, ca urmare a folosirii oricărui mijloc de transport terestru, naval sau aerian. Articolul 48 Îndeplinirea funcţiilor consulare de către un membru al personalului diplomatic Îndeplinirea funcţiilor consulare de către un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimiţător în statul de reşedinţa nu aduce atingere, în nici un fel, imunităţilor şi privilegiilor sale diplomatice, chiar dacă exercita funcţii consulare cu titlu temporar. Articolul 49 Respectarea legilor şi reglementărilor statului de reşedinţa
  73. Fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţilor prevăzute în prezenta convenţie, persoanele beneficiare de aceste imunităţi şi privilegii au obligaţia de a respecta legile şi reglementările statului de reşedinţa şi de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.
  74. Imunităţile, privilegiile şi facilităţile prevăzute pentru funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu vor fi folosite exclusiv pentru îndeplinirea funcţiilor lor oficiale.
  75. Localurile consulare vor fi folosite numai pentru scopuri consulare. Articolul 50 Numirea consulilor onorifici Numirea consulilor onorifici se face de către fiecare stat potrivit legislaţiei sale şi în conformitate cu prevederile articolelor corespunzătoare ale Convenţiei cu privire la relaţiile consulare, de la Viena, din anul
  76. Capitolul 4 Dispoziţii finale Articolul 51 Ratificarea, intrarea în vigoare şi încetarea efectelor
  77. Prezenta convenţie este supusă ratificării şi intră în vigoare în a 30-a zi după efectuarea schimbului instrumentelor de ratificare.
  78. Prezenta convenţie rămâne în vigoare până la expirarea termenului de 6 luni, calculat de la data când una dintre părţi informează, în forma scrisă, cealaltă parte despre intenţia de a o denunta. Încheiată la Bucureşti la 16 noiembrie 1994, în doua exemplare originale, fiecare în limbile: română, turkmena şi rusa, textele având aceeaşi valoare. În caz de divergenta de interpretare între textul în limba română şi cel în limba turkmena, va prevala textul în limba rusa. Pentru România, Teodor Viorel Melescanu, ministru de stat, ministrul afacerilor externe Pentru Turkmenistan, Sihmuradov Boris Orazovici, vicepreşedinte al Cabinetului de Miniştri ----------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.