HOTĂRÎRE Nr. 166 din 15 aprilie 1994 privind aprobarea Acordului de cooperare în domeniul turismului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 112 din 3 mai 1994 Guvernul României hotărăşte: Articolul UNIC Se aprobă Acordul de cooperare în domeniul turismului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru, semnat la Bucureşti la 5 ianuarie 1994. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: ---------------- Ministrul turismului, Dan Matei Agathon Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Teodor Viorel Melescanu ACORD de cooperare în domeniul turismului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru, denumite în cele ce urmează părţi, în dorinţa de a largi în continuare relaţiile de prietenie dintre cele doua tari pe baza egalităţii şi a avantajului reciproc, recunoscind importanţa turismului pentru dezvoltarea relaţiilor lor economice, au convenit cele ce urmează: Articolul 1 Părţile doresc în mod deosebit sa întărească şi sa lărgească relaţiile turistice dintre cele doua tari, în scopul îmbunătăţirii cunoaşterii reciproce a modului de viaţa, a istoriei şi culturii popoarelor lor, precum şi pentru crestea schimburilor lor economice bilaterale. Cooperarea concretă în baza prezentului acord se desfăşoară potrivit legislaţiei părţilor şi în cadrul limitelor bugetelor lor disponibile. Articolul 2 Părţile , în funcţie de reglementările lor în vigoare, vor simplifica formalităţile de călătorie în scopul dezvoltării traficului turistic dintre cele doua tari. Articolul 3 Părţile vor acorda atenţie deosebită creşterii turismului dintre ţările lor şi anume: turism organizat şi neorganizat, grupe specializate pe teme, precum congrese, simpozioane, expoziţii, activităţi sportive, festivaluri de teatru şi muzica. Articolul 4 Părţile sunt favorabile unei mai strinse cooperări între autorităţile lor administrative şi organizaţiile de turism, precum şi între alte organizaţii care participa la dezvoltarea turismului. Articolul 5 Părţile considera prioritara difuzarea informaţiilor turistice pe cale de publicitate, reclama, schimb de informaţii şi materiale tipărite, filme şi expoziţii pentru a dezvolta în întări traficul turistic. În acest scop ele vor facilita importul de tiparituri sau de alte materiale necesare pentru tîrguri şi expoziţii turistice. Articolul 6 Părţile considera oportuna adoptarea de măsuri vizind acordarea de asistenţa în domeniul pregătirii de personal în sectoarele hotelier şi de turism şi pentru încurajarea încheierii de înţelegeri şi convenţii între organizaţii publice şi particulare privind pregătirea şi aplicarea de studii şi proiecte de dezvoltare turistica. Companiile cipriote vor fi încurajate, în special, sa preia managementul şi operarea de hoteluri şi a altor întreprinderi turistice din România. Ele vor spriji, de asemenea, schimburile de informaţii şi documentaţii tehnice privind: - resursele turistice; - metode şi sisteme pentru formarea profesională; - acordarea de burse de studii în domeniul profesiunilor turistice; - studii şi cercetări referitoare la protecţia şi conservarea resurselor naturale şi culturale, ca atractii turistice; - legi şi reglementări în domeniul turismului; - date statistice privind turismul. Articolul 7 Părţile vor face eforturi sa dezvolte în continuare cooperarea dintre autorităţile administrative de resort în cadrul organizaţiilor internaţionale de turism şi vor face schimb de informaţii referitoare la realizarile lor în acest domeniu. Articolul 8 Părţile vor acorda atenţie specială astfel ca autorităţile administrative de resort şi organizaţiile din sectorul de turism din ambele tari să efectueze schimb de informaţii, experienta, date şi alte documentaţii privitoare la turism, în domeniul lor de competenţa. Articolul 9 Pentru a facilita aplicarea prezentului acord, părţile vor constitui o comisie mixtă care se va întruni alternativ, în una din cele doua tari, la date care vor fi convenite de comun acord de cele doua părţi. Articolul 10 Prezentul acord va intra în vigoare după îndeplinirea procedurilor necesare prevăzute de legislaţia fiecărei părţi contractante, data intrării în vigoare fiind data care semnifica îndeplinirea procedurilor de către ultima parte. Acordul va deveni apoi operational pentru o perioadă de 5 ani. Acordul va fi reînnoit, prin tacită reconducţiune, dacă nici una dintre părţi nu-l denunta, prin notificare scrisă, cu 6 luni înainte de expirare. La data intrării în vigoare a acestui acord, Acordul de colaborare în domeniul turismului dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Cipru, încheiat la Nicosia la 2 mai 1973, îşi va inceta valabilitatea. Încheiat la Bucureşti la 5 ianuarie 1994, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română şi engleza, ambele texte fiind egal autentice. În caz de diferenţe de interpretare, textul în limba engleza va prevala. Pentru Guvernul României, Dan Matei Agathon, ministrul turismului Pentru Guvernul Republicii Cipru, Stelios Kiliaris, ministrul comerţului şi industriei ------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.