← România

HOTĂRÂRE nr. 336 din 7 aprilie 2010

HOTĂRÂRE nr. 336 din 7 aprilie 2010 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 14 aprilie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.

(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ________ Notă ... *) Anexa este clasificată potrivit legii şi se comunică numai instituţiilor interesate. Articolul 2 Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora. Articolul 3 După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ─────────────── Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 7 aprilie 2010. Nr. 336. _________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.