ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 18 din 21 martie 2007 privind reglementarea situației juridice a unui teren aflat în domeniul public al statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 203 din 26 martie 2007 Având în vedere solicitarea Consiliului Județean Cluj de a se identifica și de a i se atribui un teren pentru realizarea unor investiții de interes general, obiectiv care vizează interesul public cu impact major economic nu numai în zonă, ci și la nivel național, luând în considerare faptul că a fost identificat un teren disponibil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, pentru Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Jucu, în temeiul art. 115 alin.
(4)din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. Articolul 1
(1)Se aprobă transmiterea unui teren în suprafață de 159,562 ha, ca urmare a obținerii aprobării senatului universității, având datele de identificare prevăzute în anexa (la 08-07-2007, Alineatul
(1)din Articolul 1 a fost modificat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 198 din 2 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 05 iulie 2007 )
(2)Predarea-preluarea terenului prevăzut la alin.
(1)Articolul 2 Suprafața de teren care rămâne în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, pentru Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Jucu, se va diminua cu suprafața de teren transmisă potrivit art. 1 alin.
(1)PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga Ministrul educației și cercetării, Mihail Hărdău Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 21 martie
- Nr.
- Anexă DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se transmite din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Educației și Cercetării, pentru Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Jucu, în în domeniul public al județului Cluj și în administrarea Consiliului Județean Cluj -----