← România

HOTĂRÂRE nr. 400 din 29 martie 2006

HOTĂRÂRE nr. 400 din 29 martie 2006 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 3 aprilie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.

(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării construcţiilor menţionate la art. 1. Articolul 3 După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul apărării naţionale, Teodor Atanasiu Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 29 martie 2006. Nr. 400. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a construcţiilor care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.