HOTĂRÎRE nr. 991 din 1 septembrie 1990 privind unele măsuri pentru realizarea Centrului de comerţ internaţional Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 15 septembrie 1990 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Agenţia Română pentru Promovarea Investiţiilor şi Asistenţei Economice din Străinătate este autorizata sa urmărească şi sa coordoneze activitatea pentru realizarea proiectului, executarea de lucrări şi darea în folosinţă a Centrului de comerţ internaţional Bucureşti. Agenţia Română pentru Promovarea Investiţiilor şi Asistenţei Economice din Străinătate preia fondurile în lei şi în valută alocate Camerei de Comerţ şi Industrie a României prin Hotărîrea guvernului nr. 533/14 mai 1990, din care se deduc cheltuielile efectuate în acest scop, pe bază de documente justificative, pînă la data prezentei hotărîri. Articolul 2 În vederea realizării proiectului şi executării lucrării, precum şi pentru exploatarea Centrului de comerţ internaţional Bucureşti, se vor lua măsurile necesare pentru constituirea, în condiţiile prevăzute de lege, a unei societăţi comerciale cu participare străină. Din partea română, la constituirea societăţii comerciale vor participa ca asociaţi Camera de Comerţ şi Industrie, UCECOM, CENTROCOOP, Compania de mecanică fina, Compania autonomă "Carpaţi" şi Banca Română de Comerţ Exterior. Articolul 3 Sub coordonarea Agenţiei Române pentru Promovarea Investiţiilor şi Asistenţei Economice din Străinătate, unităţile menţionate la art. 2 vor negocia cu firme şi organizaţii din străinătate, pe bază de competitivitate, în vederea alegerii celor mai adecvati parteneri la societatea comercială. Articolul 4 Rezultatul negocierilor şi al demersurilor întreprinse va fi supus aprobării guvernului, în prealabil finalizarii şi semnării documentelor de constituire. Articolul 5 Societatea comercială ce se va constitui potrivit art. 2 va acorda, pe bază de contract şi în condiţii de competitivitate, realizarea proiectului şi executarea lucrărilor Centrului internaţional de comerţ Bucureşti, antreprizelor româneşti de construcţii. Articolul 6 Agenţia Română pentru Promovarea Investiţiilor şi Asistenţei Economice din Străinătate va urmări prezentarea spre aprobare, în condiţiile legii, a documentaţiei tehnice şi de execuţie pentru realizarea Centrului de comerţ internaţional Bucureşti. Articolul 7 Pe data prezentei hotărîri se abroga articolul 2 alineatul 1 şi articolele 3-5 din Hotărîrea guvernului nr. 533/14 mai 1990 privind organizarea Centrului internaţional de comerţ. PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN ------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.