← România

METODOLOGIE din 16 martie 2001

METODOLOGIE din 16 martie 2001 de atestare a competentei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau executa lucrări de cercetare geologica, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau executa lucrări de cercetare geologica şi de expertizare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 13 iunie 2001 Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1 În conformitate cu prevederile art. 3 lit.

  1. c)din Hotărârea Guvernului nr. 368/1999, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, denumita în continuare ANRM, organizează şi efectuează atestarea competentei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii cu caracter tehnico-geologic şi/sau executa lucrări de cercetare geologica, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau executa lucrări de cercetare geologica şi de expertizare. Articolul 2 Prezenta metodologie are ca obiect stabilirea procedurilor de atestare de către ANRM a persoanelor fizice şi juridice care efectuează operaţiuni petroliere şi/sau activităţi miniere specifice care intra sub incidenţa Legii petrolului nr. 134/1995 şi a Legii minelor nr. 61/1998. Articolul 3 Prevederile prezentei metodologii stabilesc cadrul organizatoric necesar şi regulile unitare pentru atestarea capacităţii persoanelor juridice şi fizice de a întocmi şi a executa ansamblul de lucrări enumerate mai sus. Articolul 4 Atestarea competentei tehnice de a executa lucrări de cercetare geologica, de exploatare a petrolului şi a celorlalte resurse minerale, de expertizare şi de întocmire a documentaţiilor aferente acestora nu este obligatorie pentru persoanele juridice. Pentru persoanele juridice care executa lucrări finanţate din fonduri de la bugetul de stat atestarea competentei tehnice şi profesionale este obligatorie. Pentru persoanele fizice care întocmesc documentaţii, conduc lucrări care intra sub incidenţa Legii minelor nr. 61/1998 şi a Legii petrolului nr. 134/1995, executa lucrări de cercetare geologica şi de expertizare a studiilor şi rapoartelor cu calcul şi evaluare de rezerve şi resurse minerale, atestarea este obligatorie. Până la modificările necesare a fi efectuate la cele doua legi mai sus menţionate, referitoare la procedeul şi la obligativitatea atestării, precum şi la domeniile de aplicabilitate prevederile art. 3 lit.
  2. c)din Hotărârea Guvernului nr. 368/1999 rămân valabile în sensul celor arătate mai sus. Capitolul 2 Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiei de atestare Secţiunea 1 Organizarea şi funcţionarea comisiei de atestare Articolul 5 Comisia de atestare şi secretariatul acesteia vor fi înfiinţate şi vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui ANRM pentru o perioadă de 2 ani. Comisia de atestare este formată din 7 specialişti din cadrul ANRM şi din unele unităţi de învăţământ superior de specialitate, de cercetare şi de proiectare, de execuţie şi exploatare de profil, având componenta prezentată în anexa nr. 1. Comisia de atestare poate fi ajutata în cadrul lucrărilor sale, după caz, de consultanţi tehnici pe probleme specifice, convocaţi la solicitarea preşedintelui ANRM. Membrii comisiei de atestare îşi păstrează calitatea de angajaţi ai unităţilor de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceasta calitate. Articolul 6 Comisia de atestare este condusă de un preşedinte, specialist în domeniu, din cadrul ANRM, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedintele desemnat de preşedintele ANRM. Articolul 7 Secretariatul comisiei de atestare se asigura de şeful Biroului instrucţiuni şi atestate din cadrul ANRM. Articolul 8 Comisia de atestare funcţionează legal în prezenta preşedintelui sau a vicepreşedintelui desemnat şi a minimum 4 membri. Hotărârile comisiei de atestare se iau cu votul a cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor prezenţi. Voturile se înregistrează nominal în procesul-verbal al şedinţei. Articolul 9 În cazul în care un membru al comisiei de atestare înregistrează absente nemotivate la mai mult de doua şedinţe consecutive, se considera ca activitatea acestuia este necorespunzătoare şi preşedintele comisiei va sesiza conducerea ANRM în vederea înlocuirii. În situaţii deosebite (plecari în străinătate, în caz de boala etc.) membrii comisiei de atestare care nu pot participa la şedinţe vor transmite punctul lor de vedere, în scris, la secretariat, cu doua zile înaintea şedinţei programate. Articolul 10 În funcţie de volumul lucrărilor comisia de atestare va stabili un grafic de şedinţe adecvat şi se va întruni ori de câte ori este necesar, astfel încât sa nu producă perturbari în desfăşurarea activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere. Secţiunea a 2-a Atribuţiile comisiei de atestare Atribuţiile preşedintelui comisiei de atestare Articolul 11 Atribuţiile preşedintelui comisiei de atestare sunt următoarele: - aproba graficele cuprinzând programarea şedinţelor comisiei de atestare; - conduce şi coordonează lucrările şedinţelor de analiza a solicitărilor de atestare prezentate de persoanele juridice şi fizice; - semnează procesele-verbale cuprinzând hotărârile comisiei de atestare şi, după caz, comunicările privind respingerea motivată a cererilor de atestare; - verifica prezenta membrilor comisiei de atestare la şedinţele acesteia şi propune conducerii ANRM înlocuirea celor care absentează nemotivat la mai mult de doua şedinţe consecutive; - informează conducerea ANRM despre modul de desfăşurare a activităţii comisiei de atestare şi despre hotărârile luate; - întocmeşte anual un raport asupra activităţii comisiei de atestare, pe care îl prezintă conducerii ANRM până la data de 20 ianuarie a anului următor. Atribuţiile vicepreşedintelui comisiei de atestare Articolul 12 În lipsa preşedintelui atribuţiile acestuia sunt preluate de vicepreşedinte. Atribuţiile membrilor comisiei de atestare Articolul 13 Membrii comisiei de atestare au următoarele atribuţii: - examinează cererile şi documentaţiile prezentate de persoanele fizice şi juridice în vederea atestării; - prezintă documentele şi punctul lor de vedere în şedinţa de atestare; - propun eliberarea certificatelor de atestare pentru cei care îndeplinesc condiţiile şi criteriile de atestare; - propun respingerea cererilor de atestare ale celor care nu întrunesc condiţiile şi criteriile de atestare; - participa la şedinţele comisiei de atestare, cu drept de vot direct în adoptarea hotărârilor acesteia; - semnează procesele-verbale întocmite la fiecare şedinţa, pe baza cărora se vor formula răspunsurile la cererile de atestare prezentate de persoanele fizice şi juridice; - solicita consemnarea în procesele-verbale ale şedinţelor a opiniilor şi punctelor de vedere divergenţe faţă de hotărârile adoptate. Atribuţiile secretariatului comisiei de atestare Articolul 14 Secretariatul comisiei de atestare are următoarele atribuţii: - primeşte şi înregistrează cererile-tip de atestare, însoţite de documentele necesare; - întocmeşte graficul de şedinţe şi îl supune spre aprobare preşedintelui comisiei de atestare; - convoacă membrii comisiei de atestare la şedinţe; - comunică, după caz, persoanelor fizice şi juridice data prezentării pentru interviu. Persoanele juridice vor fi reprezentate la interviu de conducătorul instituţiei; - întocmeşte procesele-verbale ale şedinţelor comisiei de atestare; - păstrează documentele comisiei de atestare; - prezintă certificatul de atestare preşedintelui ANRM spre semnare şi eliberare; - comunică hotărârile comisiei de atestare celor interesaţi şi solicita eventuale completări. Capitolul 3 Secţiunea 1 Dispoziţii comune Articolul 15 Persoana juridică sau fizica care doreşte să obţină atestarea competentei pentru întocmirea documentaţiilor geologo-tehnice şi/sau executa lucrări de cercetare geologica, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare va inainta la secretariatul comisiei de atestare din cadrul ANRM cererea-tip de atestare (anexele nr. 2 şi 3) însoţită de documentele prin care să dovedească ca îndeplineşte condiţiile prevăzute în dosarul de atestare [art. 33 lit. b)-i)]. Articolul 16 Dosarul de atestare se depune la secretariatul comisiei de atestare din cadrul ANRM, care va atribui solicitantului un număr de înregistrare. Secretariatul comisiei de atestare verifica toate actele şi documentele cuprinse în dosare, în conformitate cu instrucţiunile de întocmire. Secretariatul comisiei de atestare prezintă preşedintelui comisiei de atestare lista cuprinzând cererile şi propunerea privind graficul şedinţei următoare. Articolul 17 Comisia de atestare analizează dosarele prezentate şi decide:
  3. a)atestarea persoanelor fizice sau juridice; ...
  4. b)solicitarea de completări; ...
  5. c)respingerea dosarului; ...
  6. d)invitarea solicitantului pentru interviu. ... Articolul 18 Deciziile comisiei de atestare se consemnează în registrul special de şedinţe şi se transmit persoanelor interesate în termen de 15 zile lucrătoare de la data dezbaterii în şedinţa. Articolul 19 Dacă solicitantul nu se prezintă la data stabilită pentru interviu, se stabileşte o noua data. În cazul în care solicitantul nu se prezintă la al doilea termen, comisia de atestare decide respingerea cererii de atestare. Articolul 20 Examinarea candidatului, persoana juridică sau persoana fizica, consta într-un interviu de specialitate, având la baza una sau mai multe lucrări reprezentative din activitatea acestuia şi din legislaţia specifică domeniului pentru care solicită atestarea. Articolul 21 Persoanele fizice sau conducătorii persoanelor juridice, care solicită atestarea, vor fi invitaţi pentru interviu în şedinţa de atestare, prin grija secretariatului comisiei de atestare. Dacă solicitantul nu a întrunit condiţiile de atestare, comisia de atestare îl va înştiinţa în acest sens. Dacă solicitantul a întrunit condiţiile de atestare, comisia de atestare va acorda certificatul de atestare semnat de preşedintele ANRM. Articolul 22 Certificatul de atestare va fi înmânat persoanei fizice sau conducătorului persoanei juridice spre a-l folosi drept recunoaştere a capacităţii profesionale şi tehnice de a executa lucrările specificate. Articolul 23 Perioadele de lucru stabilite potrivit graficului de şedinţe aprobat de preşedintele comisiei de atestare, precum şi programarea persoanelor pentru interviu vor fi comunicate celor interesaţi de către secretariatul comisiei de atestare cu cel puţin 10 zile înainte de data ţinerii şedinţei de atestare. Articolul 24 Concluziile analizelor efectuate şi hotărârile adoptate de comisia de atestare se consemnează în procese-verbale semnate de toţi membrii prezenţi. În registrul cuprinzând procesele-verbale se înscriu datele de baza privind persoana fizica sau juridică, precum şi hotărârea comisiei de atestare cu privire la eliberarea certificatului de atestare sau, după caz, de respingere a cererii de atestare. Articolul 25 Membrii comisiei de atestare poarta întreaga răspundere pentru hotărârile luate. Articolul 26 Certificatele de atestare se întocmesc conform modelelor anexate. Certificatele de atestare vor fi numerotate în ordine curenta, menţionându-se într-un registru special de evidenta, care se va păstra în condiţii de siguranţă la secretariatul comisiei de atestare, având caracter confidenţial. Certificatul de atestare confirma calitatea persoanei fizice sau juridice de a executa lucrările pentru care a fost atestata. Secţiunea a 2-a Atestarea persoanelor fizice Activităţi pentru care se acordă atestatul Articolul 27 Activităţile pentru care se pot solicita şi emite certificate de atestare în domeniul întocmirii de documentaţii, al cercetării geologice şi de expertizare sunt:
  7. a)efectuarea lucrărilor de teren şi de laborator aferente: ... - studiilor geologice (mineralogice, stratigrafice, geochimice, hidrogeologice etc.); - altor studii specifice;
  8. b)elaborarea/expertizarea documentaţiilor geologice, geologo-tehnice şi tehnico-economice pentru activităţi miniere şi operaţiuni petroliere: ... - proiecte, rapoarte şi programe de explorare-dezvoltare-exploatare; - evaluarea resurselor/rezervelor pentru substanţe minerale şi petrol; - studii de prefezabilitate şi fezabilitate; - documentaţii pentru instituirea perimetrelor de protecţie hidrogeologica; - documentaţii pentru instituirea perimetrelor de prospecţiune, explorare, exploatare şi dezvoltare; - alte documentaţii de specialitate;
  9. c)expertizarea, conducerea/coordonarea activităţilor legate de cercetarea geologica. ... Articolul 28 Atestarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în domeniul cercetării geologice, întocmirea documentaţiilor şi expertizelor geologo-tehnice se solicita şi se acordă cu respectarea specializării şi a criteriilor cuprinse în prezenta metodologie. Articolul 29 Criteriile ce trebuie îndeplinite pentru atestarea ca specialist sau ca expert în domeniile şi specialitatile prevăzute în prezenta metodologie sunt cuprinse în anexa nr. 7. Conţinutul dosarului de atestare Articolul 30 În vederea atestării persoanele fizice interesate vor depune la ANRM un dosar de atestare conţinând următoarele documente: - cerere-tip, conform anexei nr. 3; - copie legalizată de pe carnetul de muncă; - copie legalizată de pe diploma de studii, titluri ştiinţifice etc.; - copii de pe certificatele de apartenenţa la organizaţii tehnice, ştiinţifice ori profesionale; - copii de pe certificate sau alte documente care demonstreaza frecventarea de către solicitant a unor cursuri postuniversitare şi de specialitate în domeniul pentru care se solicita atestarea, nivelul tehnic şi durata acestora; - memoriu de activitate, cu specificarea clara a activităţilor de cercetare, studii, proiectare şi/sau producţie, desfăşurate de solicitant în domeniul geologico-minier şi/sau petrolier; - lista cuprinzând lucrările efectuate în domeniul cercetărilor geologice, specificându-se calitatea şi responsabilitatea deţinută; se vor prezenta şi lucrările ştiinţifice redactate, susţinute şi/sau publicate în cadrul unor manifestări interne şi/sau internaţionale de specialitate; - recomandări din partea instituţiilor, organizaţiilor tehnice, ştiinţifice ori profesionale pentru care au efectuat astfel de activităţi. Secţiunea a 3-a Atestarea persoanelor juridice Activităţi pentru care se acordă atestatul Articolul 31 Activităţile pentru care se pot solicita şi emite atestări în domeniul întocmirii de documentaţii, executării lucrărilor de cercetare geologica, lucrărilor de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare sunt:
  10. a)efectuarea lucrărilor de teren şi de laborator aferente: ... - studiilor geologice (mineralogice, stratigrafice, geochimice, hidrogeologice etc.); - altor studii specifice;
  11. b)elaborarea/expertizarea documentaţiilor geologice, geologo-tehnice şi tehnico-economice pentru activităţi miniere şi operaţiuni petroliere: ... - proiecte, programe şi rapoarte de explorare-dezvoltare-exploatare; - evaluarea resurselor/rezervelor pentru substanţe minerale şi petrol; - studii de prefezabilitate şi fezabilitate; - documentaţii pentru instituirea perimetrelor de protecţie hidrogeologica; - alte documentaţii de specialitate;
  12. c)execuţia, conducerea/coordonarea şi expertizarea lucrărilor legate de exploatarea resurselor minerale prin: ... - activităţi miniere; - operaţiuni petroliere. Articolul 32 Atestarea persoanelor juridice care desfăşoară activităţi în domeniul întocmirii de documentaţii, executării lucrărilor de cercetare geologica, lucrărilor de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare se solicita şi se acordă cu respectarea specializării şi a criteriilor cuprinse în prezenta metodologie. Conţinutul dosarului de atestare Articolul 33 În vederea atestării persoanele juridice interesate vor depune la ANRM un dosar care va cuprinde următoarele documente:
  13. a)cerere-tip de atestare, conform anexei nr. 2, cu specificarea clara a activităţilor miniere şi/sau a operaţiunilor petroliere pentru care se solicita atestarea. Activităţile pentru care persoana juridică solicita atestarea trebuie să fie conforme cu cele prevăzute în codul de clasificari CAEN; ...
  14. b)documente ce atesta calitatea de persoana juridică a solicitantului (în copie): ... - statutul societăţii comerciale; - denumirea, sedii; - capitalul social; - certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului; - certificatul fiscal; - dovada înscrierii la oficiul registrului comerţului a activităţilor miniere şi/sau a operaţiunilor petroliere pentru care se solicita atestarea; - alte documente relevante, la latitudinea solicitantului;
  15. c)memoriu privind activităţile miniere şi/sau operaţiunile petroliere reprezentative, desfăşurate anterior (anexa nr. 4): ... - în domeniul cercetării geologice; - în domeniul explorării-dezvoltării-exploatării resurselor minerale şi/sau petroliere; - alte domenii conexe de activitate;
  16. d)documente care să ateste pregătirea, calificarea tehnica şi experienta profesională ale personalului/specialiştilor (curriculum vitae, cu specificarea activităţilor miniere şi/sau a operaţiunilor petroliere desfăşurate) (anexa nr. 5); ...
  17. e)declaraţii care să ateste dotarea tehnica, proprietate a societăţii comerciale sau închiriate: instalaţii, aparatura, echipamente şi utilaje specifice executării activităţilor miniere şi/sau operaţiunilor petroliere (anexa nr. 9); ...
  18. f)documente care să ateste capacitatea financiară a solicitantului (scrisoare de bonitate cu principalii indicatori: lichiditate patrimonială, solvabilitate, rentabilitate); ...
  19. g)nota de constatare a inspectoratului teritorial (zonal) pentru resurse minerale privind capacitatea tehnica a solicitantului; ...
  20. h)apartenenţa în bloc sau individuală la organisme/organizaţii tehnice ori profesionale de specialitate (anexa nr. 6); ...
  21. i)după caz, documente de certificare care să ateste îndeplinirea unor standarde de calitate în urmărirea şi execuţia lucrărilor (ISO 9001 etc.). ... Capitolul 4 Reînnoirea certificatelor de atestare Articolul 34 Durata valabilităţii certificatului de atestare este de 3 ani, cu posibilitatea de a fi revizuit sau anulat în cazul în care persoana fizica sau juridică nu mai îndeplineşte condiţiile şi criteriile de atestare. Aceasta situaţie este sesizată de organele abilitate de lege pentru controlul tehnic şi financiar şi de persoanele competente din cadrul ANRM, aducandu-se la cunoştinţa comisiei de atestare, care are obligaţia de a analiza cazul în mod operativ în şedinţa extraordinară. Articolul 35 Procedura de reinnoire a certificatului de atestare presupune depunerea şi analizarea unei noi documentaţii, în conformitate cu prevederile cap. III secţiunile a 2-a şi a 3-a. Dacă reînnoirea nu se considera indreptatita datorită executării de lucrări de slabă calitate, comisia de atestare va returna solicitantului dosarul, explicand cauzele respingerii. Dacă cererea de reinnoire se considera indreptatita, comisia de atestare va pregati un nou certificat de atestare şi va chema la interviu persoana fizica sau conducerea persoanei juridice implicate. Articolul 36 Persoanele juridice care au fost atestate conform vechii metodologii aprobate prin Ordinul preşedintelui ANRM nr. 147/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 30 decembrie 1995, trebuie să trimită cereri de reinnoire a atestatului, conform prezentei metodologii, în termen de un an de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. Capitolul 5 Retragerea certificatului de atestare Articolul 37 Certificatul de atestare eliberat unei persoane fizice sau juridice poate fi retras în situaţia în care nu mai sunt întrunite condiţiile şi criteriile cuprinse în prezenta metodologie şi în cazul neîndeplinirii repetate a obligaţiilor ce revin agenţilor economici, situaţii care vor fi decise de comisia de atestare, cu aprobarea preşedintelui ANRM. Articolul 38 Certificatul de atestare nu va fi eliberat persoanelor juridice sau persoanelor fizice în situaţia în care se constată că acestea au elaborat şi au înaintat la ANRM documentaţii tehnice necorespunzătoare în mod repetat (de trei ori pentru persoane juridice şi de doua ori pentru persoane fizice). Articolul 39 Prezentarea de date eronate sau false în documentele din dosarul depus în vederea atestării atrage anularea certificatului de atestare eliberat de ANRM. Capitolul 6 Procedura de contestare Articolul 40 Persoanele juridice sau fizice care au solicitat atestarea de către comisia de atestare şi care considera că nu au fost tratate corect pot face contestaţie. Articolul 41 Partea nemultumita înaintează comisiei de atestare o contestaţie scrisă în care evidenţiază motivele contestarii, precum şi cauzele pentru care apreciază că nu s-a acordat consideraţia cuvenită cazului sau. După primirea contestaţiei scrise comisia de atestare analizează cazul şi decizia sa anterioară. Dacă se considera intemeiata contestaţia, comisia de atestare va revoca decizia anterioară şi va elibera atestatul persoanei fizice sau juridice. Dacă comisia de atestare considera că nu este justificată modificarea deciziei sale anterioare, va informa în scris solicitantul asupra acestui fapt şi asupra motivelor deciziei luate. Articolul 42 Contestaţiile cu privire la rezultatul examinării se depun la ANRM - comisia de atestare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei. Contestaţiile se rezolva de comisia de atestare în termen de 30 de zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor. Articolul 43 Tarifele pentru obţinerea certificatului de atestare se stabilesc de către ANRM, cu avizul Oficiului Concurentei, diferenţiat pentru persoane fizice şi pentru persoane juridice, în funcţie de activităţile pe care acestea le desfăşoară. Articolul 44 Persoana fizica sau juridică care solicită atestarea plăteşte în numerar, la casieria ANRM, tariful prevăzut. Tariful se poate actualiza periodic, în condiţiile legii. Capitolul 7 Dispoziţii finale Articolul 45 ANRM va suporta din tarifele încasate cheltuielile legate de funcţionarea comisiei de atestare [în baza art. 70 alin.

(1)lit.
  1. c)din Legea nr. 72/1996]. Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta metodologie. Anexa 1 ------- la metodologie -------------- COMPONENTA comisiei de atestare a persoanelor fizice şi juridice care întocmesc documentaţii geologo-tehnice, executa lucrări de cercetare geologica, lucrări de exploatare a petrolului şi resurselor minerale şi de expertizare Anexa 2 ------- la metodologie -------------- Anexa 3 ------- la metodologie -------------- CRITERII de atestare pentru persoanele fizice Domeniile, calităţile şi criteriile de atestare sunt cele stabilite în continuare. Anexa 4 ------- la metodologie -------------- Anexa 5 ------- la metodologie -------------- Anexa 6 ------- la metodologie -------------- Anexa 7 ------- la metodologie -------------- PERSOANA JURIDICĂ CRITERII DE ATESTARE A. Domenii
  2. a)studii de teren şi de laborator specifice activităţii de cercetare ... geologica;
  3. b)elaborarea şi/sau expertizarea documentaţiilor geologice, geologo- ... tehnice şi tehnico-economice pentru activităţi miniere şi operaţiuni petroliere: - întocmirea de proiecte, rapoarte şi programe de explorare- dezvoltare-exploatare; - expertizarea studiilor de evaluare a resurselor şi rezervelor de petrol şi de substanţe minerale utile; - studii de prefezabilitate şi fezabilitate în domeniul cercetărilor geologice; - documentaţii de instituire a perimetrelor de protecţie hidrogeologica; - documentaţii pentru instituirea de perimetre de prospecţiune, explorare şi exploatare; - alte documentaţii şi rapoarte de specialitate;
  4. c)expertizarea, conducerea/coordonarea activităţilor legate de cercetarea ... geologica şi exploatarea resurselor minerale. B. Criterii Pentru calitatea de expert: 1. Studii:
  5. a)absolvent de studii universitare cu diploma de licenţă; ...
  6. b)masterat în domeniul geologo-geofizic; ...
  7. c)doctor în ştiinţele Pământului; ...
  8. d)membru al Academiei Române; ...
  9. e)alte titluri ştiinţifice sau universitare ... 2. Vechime: - 10 ani de activitate în domeniul cercetărilor geologice, al exploatării resurselor de petrol şi substanţe minerale utile, de verificare şi expertizare a studiilor şi documentaţiilor geologice 3. Experienta şi lucrări executate:
  10. a)10 lucrări în domeniul cercetărilor geologice şi/sau ... geofizice;
  11. b)lucrări de sinteza în domeniul stiintelor geologice- ... teoretice sau practice;
  12. c)teza de doctorat; ...
  13. d)cursuri universitare predate; ...
  14. e)experienta ştiinţifică; ...
  15. f)experienta practica; ...
  16. g)experienta didactica; ...
  17. h)experienta publicistica ... Pentru calitatea de specialist: 1. Studii: - absolvent de studii universitare cu diploma de licenţă 2. Vechime:
  18. a)5 ani de activitate efectivă în domeniul cercetării ... geologice, explorării, dezvoltării şi exploatării resurselor minerale;
  19. b)5 ani în activitatea de proiectare, execuţie şi avizare ... în domeniul resurselor minerale;
  20. c)pregătire postuniversitară de specialitate. ... 3. Experienta:
  21. a)participare la întocmirea a cel puţin 5 documentaţii sau ... rapoarte geologice sau geofizice, proiecte, studii şi întocmirea a cel puţin 3 lucrări ca autor direct;
  22. b)diriginte de şantier la lucrări de cercetare-exploatare ... a resurselor minerale;
  23. c)conducător al unor lucrări de cercetare-exploatare a ... resurselor minerale;
  24. d)efectuarea de operaţiuni geofizice: ... - seismice; - gravimetrice; - magnetometrice; - de sonda - investigarea gaurilor de sonda prin diverse metode;
  25. e)efectuarea de măsurători complexe pentru forajele de ... hidrocarburi şi ape subterane;
  26. f)lucrări hidrogeologice - foraje, teste de producţie, ... exploatare resurse de ape subterane;
  27. g)alte lucrări legate de activitatea geologica. ... Anexa 8 ------- la metodologie -------------- Anexa 9 ------- la metodologie -------------- Anexa 10 -------- la metodologie -------------- -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.