ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 56 din 3 iulie 2019 pentru completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 4 iulie 2019 În prezent, activitatea zilierilor este reglementată de Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, cât și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative, aria beneficiarilor a fost limitată în ceea ce privește persoanele juridice. Astfel, la acest moment cadrul legislativ nu mai permite unităților din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului să recurgă la desfășurarea activității curente cu personal zilier. De asemenea, procedura de aprobare prin lege a ordonanțelor de urgență ante-menționate ar putea fi amânată până la toamnă, întrucât în perioada 1 iulie 2019-31 august 2019 este vacanță parlamentară, fapt care conduce la imposibilitatea organizării activității cu caracter ocazional desfășurate de zilieri în cadrul instituțiilor subordonate Ministerului Tineretului și Sportului, ca urmare a intervenției legislative instituite, unitățile din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului - direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București - care organizează în centrele de agrement tabere naționale, tabere de odihnă, tabere sociale, tabere tematice pentru copii, studenți și tineri, precum și tabere pentru persoane cu handicap și tabere pentru olimpici, nu vor mai putea folosi pentru desfășurarea activității aferente personal zilier, în aceeași situație aflându-se și complexurile sportive naționale și cluburile sportive, care nu mai pot avea calitatea de beneficiar pentru munca necalificată cu caracter ocazional pentru domeniile tineret și sport, – numărul insuficient de posturi din unitățile subordonate Ministerului Tineretului și Sportului; ... – iminența începerii sezonului organizării taberelor școlare, ce urmează să se deschidă la sfârșitul lunii iunie, pentru vacanța de vară; ... – multe centre de agrement aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului funcționează, inclusiv pe timpul verii, numai cu zilieri, deoarece angajarea acestei categorii de personal presupune un efort financiar mai mic; ... – imposibilitatea suplimentării statului de funcții cu posturile necesare asigurării condițiilor optime de funcționarea a centrelor de agrement și a bazelor sportive din complexurile sportive naționale și cluburile sportive de drept public subordonate Ministerului Tineretului și Sportului; ... – necesitatea asigurării unor condiții optime de cazare pentru copii și tineri astfel încât sejururile oferite acestora, prin intermediul taberelor școlare, să se desfășoare în deplină siguranță, cu respectarea corespunzătoare a normelor de igienă și în condițiile unor costuri suportabile; ... – lipsa asigurării personalului zilier în vederea efectuării activităților de curățenie și întreținere în spațiile de cazare destinate taberelor școlare, în spațiile exterioare clădirilor de cazare, precum și în spațiile de desfășurare a activităților recreativ-educative aferente acestora va avea impact negativ atât în plan social, cât și economic; ... pentru buna desfășurare a activităților din cadrul unităților subordonate Ministerului Tineretului și Sportului, propunem completarea în regim de urgență a Legii nr. 52/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care măsurile propuse, în regim de urgență, nu sunt adoptate va conduce la dificultăți în ceea ce privește o funcționare corespunzătoare a unităților de cazare destinate taberelor școlare sau chiar imposibilitatea deschiderii acestora, precum și la întârzieri în realizarea lucrărilor necalificate cu caracter ocazional din domeniul sportului. Precizăm, în acest context, că Programul de tabere ARC ediția 2019, realizat în parteneriat cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, se adresează unui număr de 3.022 de participanți din diaspora, proiect care nu poate fi realizat fără contribuția personalului zilier. Măsurile preconizate vor permite organizarea activităților de către unitățile din subordinea Ministerul Tineretului și Sportului în condiții optime și cu impact social pozitiv, asigurând și o creștere a numărului de persoane ocupate pe piața muncii. În temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.