HOTĂRÂRE nr. 1.563 din 23 septembrie 2004 privind înfiinţarea bursei de studii româneşti postuniversitare de masterat la Universitatea Indiana din Statele Unite ale Americii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 11 octombrie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă acordarea de către Guvernul României, prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a unei burse de studii postuniversitare de masterat la Universitatea Indiana din Bloomington, statul Indiana, Statele Unite ale Americii, în domeniul studiilor româneşti, denumită în continuare bursa. ...
(2)Bursa se acordă o dată la 2 ani, începând cu anul universitar 2004-2005, pentru o perioadă de studii de 2 ani universitari. ...
(3)Bursa se instituie pentru o perioadă de 6 ani, care se poate prelungi cu acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la solicitarea Universităţii Indiana. ... Articolul 2
(1)Bursa se acordă cetăţenilor americani sau rezidenţilor permanenţi ai Statelor Unite ale Americii, care îndeplinesc următoarele condiţii: ...
- a)sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior recunoscute de Statele Unite ale Americii şi de România; ...
- b)nu au fost înscrişi în prealabil la studii postuniversitare la Universitatea Indiana; ...
- c)doresc să urmeze studiile româneşti postuniversitare de masterat la Universitatea Indiana. ...
(2)Domeniile de pregătire universitară a candidaţilor la bursă trebuie să permită o specializare în studii româneşti şi se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. ... Articolul 3
(1)Ministerul Educaţiei şi Cercetării suportă o dată la 2 ani suma de 20.000 USD, reprezentând contravaloarea bursei, iar Universitatea Indiana acoperă cheltuielile de şcolarizare, asigurarea medicală şi alte costuri aferente. ...
(2)Sumele prevăzute la alin.
(1)se suportă din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. ...
(3)Sumele prevăzute la alin.
(1)se transferă în contul Universităţii Indiana, cu destinaţia stabilită prin prezenta hotărâre, cu cel puţin 6 luni înainte de începerea primului semestru, respectiv până la sfârşitul lunii februarie pentru fiecare interval de 2 ani. ...
(4)Se autorizează Ministerul Educaţiei şi Cercetării să încheie actele internaţionale necesare derulării procedurilor financiare aferente acordării bursei prevăzute la art. 1. ... Articolul 4
(1)Criteriile de selecţie şi cerinţele privind admiterea la bursă se stabilesc printr-un acord între Universitatea Bucureşti şi Universitatea Indiana. ...
(2)Selecţionarea bursierului se face de către o comisie formată din reprezentanţi ai Universităţii Bucureşti şi ai Universităţii Indiana. ... Articolul 5
(1)Acordarea efectivă a bursei se va face pe baza unui contract de studiu încheiat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Universitatea Indiana cu beneficiarul. ...
(2)În contract se prevăd responsabilităţi precise de natură financiară ce revin părţilor contractante. ...
(3)În cazul nefinalizării studiilor prin diplomă, din motive imputabile bursierului, rambursarea integrală a cuantumului bursei finanţate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării revine în sarcina beneficiarului bursei. ...
(4)Universitatea Indiana garantează rambursarea integrală a cuantumului bursei în cazul prevăzut la alin.
(3). ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul educaţiei şi cercetării, Radu Damian, secretar de stat p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 23 septembrie 2004. Nr. 1.563. _____________