← România

HOTĂRÎRE Nr. 1405 din 16 decembrie 1996

HOTĂRÎRE Nr. 1405 din 16 decembrie 1996 privind stabilirea unor zile nelucrătoare şi a modului de recuperare a acestora Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 345 din 17 decembrie 1996 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se stabilesc ca zile nelucrătoare zilele de 30 şi 31 decembrie 1996 şi 3 ianuarie 1997. Articolul 2 Salariaţii din unităţile cu foc continuu, precum şi din alte unităţi, a căror activitate nu poate fi întreruptă, vor beneficia de zilele nelucrătoare, potrivit art. 1, cu condiţia de a asigura continuitatea funcţionarii acestor unităţi. Articolul 3 Autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri pentru ca agenţii economici cu profil de alimentaţie publică şi desfacere a carburantilor să asigure aprovizionarea populaţiei, iar unităţile sanitare vor acorda asistenţa medicală necesară. Articolul 4 Salariaţii care beneficiază de zile nelucrătoare, potrivit art. 1, vor lucra, pentru recuperarea timpului de muncă neefectuat, în zilele de sâmbăta, în cursul trimestrului I 1997, în măsura în care partenerii sociali din sectorul privat nu au convenit altfel. Prestarea muncii în zilele de sâmbăta, potrivit alineatului precedent, nu conferă dreptul la salarizare suplimentară. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Alexandru Athanasiu Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi a Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Remus Opris -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.