ORDIN nr. 602 din 28 iulie 2005 pentru completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.169/2004 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 5 august 2005 Având în vedere unele prevederi din Codul tehnic al gazelor naturale lichefiate, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 825/2004, din Contractul-cadru de transport al gazelor naturale, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 888/2004, precum şi din documentele suplimentare pentru aplicarea Criteriilor şi metodelor pentru aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, aprobate prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 311/2005, care contravin principiului aplicării voluntare a standardelor, conţinând formulări de natură să facă obligatorie aplicarea acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.