ORDONANŢĂ nr. 24 din 27 august 2008 pentru modificarea alin.
(2)al art. 1 din Legea nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 28 august 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1. pct. I.4 din Legea nr. 142/2008 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. Articolul I Alineatul
(2)al articolului 1 din Legea nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2007, se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(2)Drepturile prevăzute la alin.
(1)se acordă începând cu 1 ianuarie 2009, din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti, după caz, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate cu această destinaţie." Articolul II Normele de aplicare prevăzute la art. 1 alin.
(4)din Legea nr. 509/2006, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanţă, se elaborează de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Articolul III Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── p. Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Zvetlana Preoteasa, secretar de stat Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 27 august 2008. Nr. 24. _________