HOTĂRÂRE nr. 911 din 12 iulie 2006 privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Deva şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Deva, judeţul Hunedoara Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 19 iulie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Deva şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Deva, judeţul Hunedoara. Articolul 2 Imobilele prevăzute la art. 1 vor fi destinate realizării unor obiective cu caracter industrial. Articolul 3 Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, secretar de stat p. Ministrul administraţiei şi internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Doina-Elena Dascălu, secretar de stat Bucureşti, 12 iulie 2006. Nr. 911. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Deva şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Deva, judeţul Hunedoara --------------