← România

STATUTUL din 11 februarie 1993

STATUTUL din 11 februarie 1993 Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 11 februarie 1993 Articolul 1 Grupul Roman al Uniunii Interparlamentare constituie unul din grupurile naţionale al Uniunii Interparlamentare, în conformitate cu prevederile art.1 şi 3 ale statutelor uniunii. Articolul 2 Grupul Roman al Uniunii Interparlamentare, impartasind principiile şi obiectivele Uniunii Interparlamentare, urmareste participarea parlamentarilor români la activitatea interparlamentara bilaterala şi multilaterala, conlucrarea activa a acestora cu parlamentarii celorlalte state, în vederea promovarii idealurilor şi principiilor de libertate şi democratie şi a dezvoltării instituţiilor reprezentative, pentru infaptuirea aspiratiilor de pace, înţelegere şi colaborare între toate popoarele lumii, în conformitate cu obiectivele promovate de Natiunile Unite. Articolul 3 Grupul Roman al Uniunii Interparlamentare este alcătuit din:

  1. a)membrii Senatului şi ai Camerei Deputatilor; ...
  2. b)personalitati române, care au fost membri ai Consiliului Interparlamentar sau care au adus servicii deosebite uniunii şi care, la propunerea Grupului român, au fost confirmati ca membri de onoare ai grupului român de către Consiliul Interparlamentar. ... Membrii de onoare au dreptul de a participa la adunările grupului român, fără drept de vot, de a primi documentele referitoare la aceste adunări şi de a face parte din delegatiile la conferintele şi reuniunile interparlamentare, cu acordul comitetului director. Articolul 4 Organele de conducere ale Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare sînt:
  3. a)adunarea generală; ...
  4. b)comitetul director; ...
  5. c)biroul executiv. ... Articolul 5 Adunarea generală se intruneste în şedinţe ordinare, cel puţin o dată pe an, şi în şedinţe extraordinare ori de cite ori o situaţie deosebită impune aceasta, la convocarea comitetului director. Lucrarile adunarii generale sînt asigurate de biroul executiv. Articolul 6 Adunarea generală are urmatoarele atribuţii:
  6. a)adopta Statutul Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare şi modificările lui, cu majoritatea de două treimi a numarului membrilor grupului ; ...
  7. b)alege membrii comitetului director şi preşedintele grupului; ...
  8. c)adopta raportul anual de activitate al grupului român, care se trimite secretarului general al Uniunii Interparlamentare. ... Articolul 7 Sedintele adunarii generale sînt valabile dacă au participat cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor grupului. Hotărîrile se iau cu majoritatea celor prezenţi. Articolul 8 Comitetul director al grupului este format din 25 membri, reflectînd în mod corespunzător spectrul politic din Parlament. Articolul 9 Comitetul director are urmatoarele atribuţii:
  9. a)alege biroul executiv al grupului; ...
  10. b)inainteaza birourilor permanente ale celor două Camere propuneri privind: ... - bugetul anual al grupului şi cotizatia acestuia la bugetul uniunii, conform baremurilor aprobate de Consiliul Interparlamentar; - proiectul programului anual de activitate al grupului; - cei 2 reprezentanti ai grupului român în Consiliul Interparlamentar, pentru un mandat de un an; - componenta şi mandatul delegatiilor grupului român la conferintele interparlamentare; - componenta grupurilor parlamentare de prietenie, care stabilesc relatii cu grupuri parlamentare similare din alte state; la formarea grupurilor parlamentare de prietenie se va ţine seama de reprezentarea echilibrata a spectrului politic din Parlament;
  11. c)adopta masurile necesare pentru a asigura plata cotizatiei anuale la bugetul uniunii; ...
  12. d)descarca anual biroul executiv de gestiunea sa; ...
  13. e)intreprinde masurile necesare în vederea traducerii în viaţa a hotărîrilor şi rezolutiilor conferintelor Uniunii Interparlamentare şi ale Consiliului Interparlamentar; ...
  14. f)indeplineste orice alte sarcini stabilite de adunarea generală. ... Articolul 10 Comitetul director se intruneste trimestrial, la convocarea biroului executiv. Sedintele comitetului sînt valabile dacă au participat cel puţin două treimi din numărul membrilor comitetului. Hotărîrile se iau cu majoritatea de jumătate plus unu din numărul membrilor comitetului. Articolul 11 Biroul executiv este format din preşedintele grupului, doi vicepresedinti, doi secretari şi un trezorier. Biroul executiv desemneaza vicepresedintele care va exercita functiile presedintelui, în lipsa acestuia. Articolul 12 Biroul executiv are urmatoarele atribuţii:
  15. a)asigura conducerea operativa a activităţii grupului şi legătură acestuia cu secretariatul uniunii de la Geneva, precum şi cu celelalte grupuri naţionale membre; ...
  16. b)pregăteşte lucrarile pentru sedintele comitetului director şi ale adunarii generale a grupului; ...
  17. c)prezinta comitetului director dari de seama privind exercitarea bugetului; ...
  18. d)desemneaza secretarul tehnic al grupului, care se va ocupa direct de activităţile grupului. Secretarul tehnic va fi un functionar parlamentar cu pregatire şi experienta corespunzătoare în probleme specifice organizarii şi funcţionarii Uniunii Interparlamentare. ... Articolul 13 Membrii Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare platesc lunar o cotizatie de 1.000 lei, care va intra în bugetul grupului. Un procent de 80% din această sumă va fi folosit pentru acoperirea în lei a unei părţi din cotizatia anuală în valută a grupului. Restul sumei va fi folosit pentru activităţi curente ale grupului. -----------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.