ORDIN nr. 173 din 27 mai 2003 privind aprobarea Normelor specifice de securitate a muncii pentru exploatări şi transporturi forestiere Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 5 iunie 2003 În temeiul prevederilor art. 5 alin.
(5)şi ale anexei nr. 2 pct. 2 din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată, în baza prevederilor art. 7 şi ale art. 14 lit. D pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 4/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu Avizul Consiliului tehnico-economic nr. 28 din 11 decembrie 2002, ministrul muncii şi solidarităţii sociale emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Normele specifice de securitate a muncii pentru exploatări şi transporturi forestiere, care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Normele prevăzute la art. 1 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. Începând cu aceeaşi dată se abroga prevederile din normele departamentale care se referă la exploatări şi transporturi forestiere. Articolul 3 Normele specifice de securitate a muncii pentru exploatări şi transporturi forestiere sunt obligatorii pentru activităţile cu acest profil şi se difuzează celor interesaţi prin Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii - I.N.C.D.P.M. Bucureşti. p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Ion Giurescu, secretar de stat Bucureşti, 27 mai 2003. Nr. 173. ──────────────