HOTĂRÂRE nr. 29 din 18 decembrie 2003 pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2001 referitoare la constituirea Comisiei parlamentare pentru elaborarea Proiectului de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 20 decembrie 2003 Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Articolul 3 din Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2001 referitoare la constituirea Comisiei parlamentare pentru elaborarea Proiectului de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 14 martie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 3. - Proiectul de hotărâre va fi elaborat şi depus la birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului până la data de 31 ianuarie 2004." Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună din 18 decembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.