← România

RAPORT nr. 90.276 din 7 aprilie 2009

RAPORT nr. 90.276 din 7 aprilie 2009 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Conservator - Filiala Dâmboviţa Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 17 aprilie 2009 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.

(1)şi ale art. 36 alin.
(1),
(5)şi
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, cu Calendarul misiunii de control pe anul 2009, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 2-13 martie 2009 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Conservator - Filiala Dâmboviţa pentru anul
  1. I. Constatări Veniturile Partidului Conservator - Filiala Dâmboviţa au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid - 4.890 lei. Partidul Conservator - Filiala Dâmboviţa nu a primit şi nu a înregistrat donaţii sau alte venituri pe parcursul anului
  2. Nu au fost constatate abateri cu caracter financiar-contabil. II. Recomandări Echipa de control a recomandat să se utilizeze formularele pentru cotizaţii, donaţii şi alte venituri, conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2007, cu modificările ulterioare, şi să se întocmească situaţiile ce trebuie înaintate Autorităţii Electorale Permanente şi cele care trebuie publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Director general, Gheorghe Onogea Bucureşti, 7 aprilie
  3. Nr. 90.
  4. ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.