ORDIN nr. 3 din 16 ianuarie 2013 pentru aprobarea Instrucţiunii nr. 1/2013 de modificare şi completare a Instrucţiunii nr. 2/2007 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aprobată prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 30/2007 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 19 ianuarie 2013 În conformitate cu prevederile art. 1, 2 şi ale art. 7 alin.
(3)şi
(15)din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a hotărât, în şedinţa din data de 16 ianuarie 2013, emiterea următorului ordin: Articolul 1 Se aprobă Instrucţiunea nr. 1/2013 de modificare şi completare a Instrucţiunii nr. 2/2007 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aprobată prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 30/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 30 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 2 Instrucţiunea menţionată la art. 1 se publică împreună cu prezentul ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, în Buletinul C.N.V.M. şi pe siteul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (www.cnvmr.ro). Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Eugenia Carmen Negoiţă Bucureşti, 16 ianuarie 2013. Nr. 3. INSTRUCTIUNI 1 16/01/2013