HOTĂRÂRE nr. 125 din 25 februarie 2015 privind aprobarea stemei comunei Slimnic, judeţul Sibiu Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 9 martie 2015 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC
(1)Se aprobă stema comunei Slimnic, judeţul Sibiu, prevăzută în anexa nr. 1. ...
(2)Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2. ...
(3)Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ... PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ---------------- p. Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Sirma Caraman, secretar de stat Bucureşti, 25 februarie
- Nr.
- Anexa 1 STEMA comunei Slimnic, judeţul Sibiu Anexa 2 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Slimnic, judeţul Sibiu Descrierea stemei Stema comunei Slimnic, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată. În dreapta, în câmp albastru, se află o cetate de argint cu intrare neagră, formată din opt rânduri de cărămidă şi nouă creneluri, din care iese un turn dreptunghiular cu două ferestre negre, care se termină cu un acoperiş triunghiular. În stânga, în câmp roşu, se află un stejar de aur. În vârful scutului, în câmp de argint, se află trei mere roşii cu codiţă şi frunză verde, dispuse 1:
- Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor însumate Cetatea reprezintă Cetatea Slimnicului, atestă documentar în anul 1282, declarată monument istoric. Stejarul reprezintă bogăţia silvică a zonei. Merele simbolizează bogăţia pomicolă a localităţii, iar numărul lor indică numărul satelor componente ale comunei. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. -------