← România

NORME TEHNICE din 28 iulie 2009

NORME TEHNICE din 28 iulie 2009 privind agrearea vehiculelor rutiere şi containerelor pentru transportul mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 6 august 2009 Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Prezentele norme stabilesc procedura aplicabilă la agrearea vehiculelor rutiere şi containerelor pentru transportul de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR, în conformitate cu prevederile anexelor nr. 3 şi 7, Partea a II-a, din Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975). Capitolul II Agrearea vehiculelor rutiere A. Agrearea individuală Articolul 2 Certificatul de agreare individuală a unui vehicul rutier pentru transportul de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR se eliberează, la cerere, de direcţia judeţeană pentru accize şi operaţiuni vamale în a cărei rază de competenţă îşi are sediul social proprietarul sau, după caz, utilizatorul vehiculului rutier. Articolul 3 Cererea de eliberare a certificatului de agreare individuală a unui vehicul rutier pentru transportul de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR se întocmeşte în scris de operatorul economic şi se prezintă direcţiei judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale competente, însoţită de:

  1. a)formularul certificatului de agreare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975); ...
  2. b)copia autorizaţiei pentru utilizarea carnetelor TIR, eliberată pe numele solicitantului; ...
  3. c)cartea de identitate a vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român pe numele proprietarului; ...
  4. d)certificatul de înmatriculare al vehiculului, eliberat de organele de poliţie pe numele proprietarului; ...
  5. e)contractul de utilizare (închiriere), după caz; ...
  6. f)3 fotografii color ale vehiculului rutier care urmează a fi agreat, fixate pe un suport format A4 şi care prezintă vehiculul rutier din faţă, lateral dreapta şi spate. La vehiculele rutiere prevăzute cu uşă laterală, fotografia se realizează numai pe această parte. ... Articolul 4 Lucrătorul vamal desemnat identifică vehiculul rutier supus agreării şi verifică îndeplinirea, din punctul de vedere al construcţiei şi echipamentului său, a condiţiilor tehnice prevăzute în anexele nr. 2 şi 6 la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975). Articolul 5

(1)Dacă toate condiţiile legale sunt îndeplinite, direcţia judeţeană pentru accize şi operaţiuni vamale autentifică fotografiile prezentate conform art. 3 lit. f) prin aplicarea ştampilei pe colţuri şi eliberează certificatul de agreare, completat şi ştampilat în conformitate cu prevederile anexei 3 la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975). ...
(2)Certificatul de agreare se remite solicitantului însoţit de fotografiile autentificate. O copie a certificatului de agreare şi a fotografiilor autentificate se păstrează în evidenţele direcţiei judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale. ...
(3)În situaţia existenţei unui contract de utilizare (închiriere), termenul de valabilitate a certificatului de agreare va fi corelat cu durata contractului de utilizare (închiriere), fără a depăşi termenul prevăzut la alin.
(4)din anexa nr. 3 la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975). ... Articolul 6 Atunci când una dintre condiţiile legale nu este îndeplinită, direcţia judeţeană pentru accize şi operaţiuni vamale respinge cererea de eliberare a certificatului de agreare şi comunică în scris solicitantului motivele respingerii cererii. B. Agrearea pe tip de construcţie Articolul 7
(1)Autorizaţia privind agrearea pe tip de construcţie a vehiculelor rutiere se eliberează, la cerere, de către Direcţia tehnici de vămuire şi tarif vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. ...
(2)Cererea de agreare pe tip de construcţie a vehiculelor rutiere se întocmeşte în scris de constructor şi se prezintă Direcţiei tehnici de vămuire şi tarif vamal cu respectarea prevederilor alin.
(9)-
(12)din anexa nr. 3 la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975). ... Articolul 8 Verificarea îndeplinirii din punctul de vedere al construcţiei şi echipamentului a condiţiilor tehnice prevăzute în anexele nr. 2 şi 6 la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975) se efectuează de către direcţia judeţeană pentru accize şi operaţiuni vamale în a cărei rază de competenţă îşi are sediul social sau punctul de lucru constructorul, la solicitarea Direcţiei tehnici de vămuire şi tarif vamal. Articolul 9 Prevederile art. 6 se aplică în mod corespunzător. Articolul 10 Dacă toate condiţiile legale sunt îndeplinite, Direcţia tehnici de vămuire şi tarif vamal eliberează certificatul de agreare pe tip de construcţie a vehiculelor rutiere, păstrând o copie în evidenţă. Articolul 11 Direcţia tehnici de vămuire şi tarif vamal eliberează la cererea constructorului certificate de agreare pentru fiecare vehicul construit în conformitate cu tipul de construcţie agreat, în conformitate cu prevederile alin.
(16)din anexa nr. 3 la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975). Capitolul III Agrearea containerelor Articolul 12 Certificatele de agreare a containerelor se eliberează, la cerere, de Direcţia tehnici de vămuire şi tarif vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. Articolul 13 Cererea de eliberare a certificatului de agreare pe tip de construcţie a containerelor se întocmeşte în scris de constructor şi se prezintă Direcţiei tehnici de vămuire şi tarif vamal cu respectarea prevederilor alin.
(8)-
(11)din anexa nr. 7, partea a II-a, la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975), însoţită de:
  1. a)formularul certificatului de agreare pe tip de construcţie conform modelului II prevăzut în apendicele 2 din anexa nr. 7, partea a II-a, la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975); ...
  2. b)documentele prevăzute la alin.
(10)şi
(11)din anexa nr. 7, partea a II-a, la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975). ... Articolul 14 Cererea de eliberare a certificatului de agreare într-un stadiu ulterior fabricaţiei se întocmeşte în scris de proprietar sau utilizator şi se prezintă Direcţiei tehnici de vămuire şi tarif vamal cu respectarea prevederilor alin.
(15)şi
(16)din anexa nr. 7, partea a II-a, la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975), însoţită de:
  1. a)formularul certificatului de agreare într-un stadiu ulterior fabricaţiei, conform modelului III prevăzut în apendicele 2 din anexa nr. 7, partea a II-a, la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975); ...
  2. b)dovada proprietăţii asupra containerului sau, după caz, contractul de utilizare (închiriere); ...
  3. c)planuri şi specificaţii detaliate ale tipului de container care urmează să fie agreat. ... Articolul 15 Verificarea îndeplinirii, din punctul de vedere al construcţiei şi echipamentului său, a condiţiilor tehnice prevăzute în anexa nr. 7, partea I, la Convenţia vamală privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975) se efectuează de direcţia judeţeană pentru accize şi operaţiuni vamale în a cărei rază de competenţă îşi are sediul social sau punctul de lucru constructorul, proprietarul sau utilizatorul, după caz, la solicitarea Direcţiei tehnici de vămuire şi tarif vamal. Articolul 16 Dacă toate condiţiile legale sunt îndeplinite, Direcţia tehnici de vămuire şi tarif vamal eliberează certificatul de agreare a containerelor, prevăzut la art. 13 şi 14, după caz, păstrând o copie în evidenţă. Articolul 17 Prevederile art. 6 se aplică în mod corespunzător. Capitolul IV Dispoziţii finale Articolul 18 Dispoziţiile prezentelor norme tehnice se completează cu prevederile Convenţiei vamale privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR, 1975), cu modificările şi completările ulterioare. ___________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.